Efervescența iluministă a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea i-a permis neliniștitului călugăr fugar Dositej să găsească peste tot o mulțime de prieteni, ahtiați, aidoma lui, după cunoaștere. Plecat în lume din localitatea bănățeană Ciacova, vreme de mai mult de 45 de ani el a bătut vechiul continent în lung și-n lat, luând și dând învățătură. Europa întreagă pare a fi fost atunci o singură țară.
Locul și anul nașterii, incerte
Nu există niciunde, în scriptele cercetate ale vreunei biserici ortodoxe sârbești din România sau Serbia, vreo notiță care să confirme faptul că Dimitrije Obradoviæ, cunoscut îndeosebi sub numele de călugăr Dositej, s-ar fi născut la Ciacova, județul Timiș. Concluzia îi aparține lingvistului Mirco Jivcovici, un eminent dascăl de limba sârbă la Universitatea din București. De altfel, chiar pe fațada casei memoriale de la Ciacova există două date de naștere, pe două plăci memoriale diferite. Pe cea în limba sârbă scrie ca an al nașterii 1739, iar pe cea pusă în 1961, de către Academia Republicii Populare Române, anul 1742. Același an 1742 este trecut și pe placa memorială de pe clădirea din Londra unde Dositej, „First Minister of Education in Serbia” (primul ministru al culturii din Serbia), a locuit în anul 1784.

Visător și plin de imaginație
Ðorðe, tatăl lui Dimitrije, era cojocar la Ciacova. Dositej nu va aminti în nici una dintre scrierile sale de unde se trage tatăl său și nici unde a fost acesta înmormântat. În schimb, despre Kruna, mama sa, se știe cu certitudine că era de loc din Sânmartinu Sârbesc, din familia Paunkiæ, în aceeași localitate fiind și înmormântată. Rămas foarte devreme fără părinți, în grija unchiului său Nikola Parèanin, visător și plin de imaginație, tânărul Obradoviæ a urmat un timp cursurile școlii din Ciacova. Citea atât în limba sârbă, cât și în cea română, spun diferitele surse documentare. Cel mai mult i-a plăcut însă hagiografia - viețile sfinților. Unchiul său îl vedea preot. El se vedea însă monah. L-a cunoscut pe un anume Isaja, călugăr la mănăstirea Deèani, venit la Ciacova să cerșească. Va fugi împreună cu monahul, în ideea să ajungă la Deèani, numai că unchiul său Nikola se va sui pe cal și-l va prinde în aceeași zi. Adus înapoi, la Ciacova, după un an de zile Dimitrije va fugi din nou, de data aceasta cu succes. În august 1757 va ajunge la mănăstirea Novo Hopovo din actuala Serbie.

Dimitrije devine Dositej
Egumenul Teodor Milutinoviæ îl va lua de diac. Pe 17 februarie, Dimitrije va intra în rândul călugărilor cu numele de Dositej. Pe 16 aprilie, mitropolitul Pavle Nenadoviæ îl va unge diacon. Numai că frații călugări de la Novo Hopovo vor prinde curând ciudă pe noul venit, pentru că acesta era mai înțelept și mai bun decât ei. Relativ repede, Dositej își va da seama că viața monahală nu era pentru el tocmai datorită confraților în călugărie, prea dedați la cele lumești. Însoțit de un alt diacon, Atanasije, va părăsi în secret mănăstirea Novo Hopovo și se va îndrepta spre Zagreb. Acest lucru se întâmpla în vremea războiului de șapte ani, când Rusia și Austria luptau împotriva Prusiei. Dositej spera să ajungă la trupele rusești, în care slujeau ca ofițeri mulți sârbi, și, cu ajutorul acestora, să ajungă în Rusia. Socotea să meargă la Kiev, la studii. Visul nu i-a reușit.

Nomad înnăscut
A părăsit Zagrebul pe 1 martie 1761. A ajuns în Dalmația, unde a petrecut printre sârbi patru ani. Câteva luni a fost și în Muntenegru. În 1765 a ajuns în insula Corfu din Grecia. În același an va petrece toamna și iarna pe Muntele Sfânt Athos, la mănăstirea Chilandar. În primăvara lui 1766 va pleca la Smirna, apoi, în 1768, la Epir. În 1769, după o perioadă în Corfu, va fi din nou în Dalmația. În toamna lui 1769, va pleca prin Trieste spre Viena, unde va trăi vreme de șase ani. De acolo va trece în Bratislava, de unde va reveni la Sânmartinul Sârbesc, la mormântul mamei sale.
Anul 1779 îl va găsi la Trieste. În anii următori va vizita Italia, după care se va îndrepta înspre Þarigrad. Va rămâne pe insula Chios vreme de unsprezece luni. În martie 1781 se va îndrepta spre strâmtoarea Bosfor. A părăsit repede Þarigradul de frica ciumei. A prins o corabie ce se îndrepta spre Marea Neagră. A continuat pe Dunăre până la Galați. A stat un an de zile la Focșani, Iași și Roman, apoi a plecat spre Germania. În 1782, peste Polonia, Silezia, Breslaw și Leipzig a ajuns la Hale. Doi ani mai târziu s-a aflat la Paris, unde a rămas trei săptămâni, după care a plecat la Londra. În primele zile ale lui iunie 1785, se va afla la Hamburg, la finele lunii, la Leipzig, iar toamna îl va găsi din nou la Viena, unde va rămâne doi ani de zile.
La sfârșitul lui 1787 s-a dus în Rusia, la generalul Simeun Zoriæ (la invitația acestuia), fostul amant al împărătesei Ecaterina a Rusiei, unde a stat șase luni.
În vara lui 1788 a călătorit prin actualele state baltice, după care la 30 septembrie, la Berlin, iar pe 20 octombrie, la Leipzig.
La începutul lui 1789 a plecat spre Viena. Aici a stat vreme de 14 ani, până în vara lui 1802, după care s-a mutat la Trieste.

În țara strămoșilor
Doi ani mai târziu, în primăvara lui 1804, au ajuns la el primele vești despre insurecția sârbă. Cum tânjea după patria strămoșilor săi, Serbia, unde nu a fost niciodată, în august 1807 a ajuns la Belgrad. Aici a murit în martie 1811, la vârsta de 72 de ani. Călătoriile sale prin lume au durat peste 45 de ani.

Elev și pedagog desăvârșit
Dositej a fost un pedagog desăvârșit. „Toți elevii mei m-ar fi purtat și la sân de-ar fi putut“, va scrie însuși Dositej. Dar pentru a fi un asemenea pedagog, Dositej a fost el însuși un elev exemplar. De la Ciacova a plecat știind deja sârbește și românește. Egumenul Teodor Milutinoviæ de la mănăstirea Novo Hopovo, pe vremea aceea centrul cultural al poporului sârb, l-a trimis la Irig (Serbia) să învețe latina. Această limbă a desăvârșit-o la Zagreb. Greaca a învățat-o în Corfu și la Smirna. Italiana a deprins-o în Dalmația. Conștient de faptul că tocmai limbile străine, respectiv cunoașterea și predarea lor, îi vor asigura existența, le-a acordat atenția cuvenită. A studiat teologia, literatura greacă veche, logica, metafizica, filosofia. La Bratislava a urmat cursurile unui cunoscut liceu evanghelic, iar la Hale s-a înscris la universitate și a luat cursuri de filosofie, estetică și teologii naturale. La Leipzig a participat la cursurile de metafizică ale profesorului Born.
Primele ore pe care le-a predat au fost cele de greacă, limbă străină pe care o cunoștea pe-atunci cel mai bine. La Viena, în vreme ce preda greaca, lua el însuși ore de franceză și latină. Și tot acolo a învățat germana. Cursuri a predat și la Focșani, Iași și Roman. A predat italiana și greaca în Chios. La Londra a învățat engleza.

Primit ca un rege
Când a părăsit mănăstirea Novo Hopovo, egumenul Milutinoviæ i-a dăruit toate economiile sale și i-a spus: „Du-te de la mănăstire... scoate-ți din cap ideea de sfințire... Caută știința.” Dositej părăsește mănăstirea pe 2 noiembrie 1760. Gestul egumenului a prevestit parcă purtarea ulterioară a oamenilor din jur față de Dositej. Astfel, la plecarea din Corfu, prietenii de acolo i-au pregătit o ladă plină cu vin, biscuiți, măsline și pește prăjit. Ba i-au plătit până și drumul, fără ca el să știe. Dendrino, directorul școlii din Smirna, nu a acceptat de la el nici un ban pentru școlarizare, găzduire și hrană. La a doua sa venire în Dalmația, bănățeanul a fost întâmpinat ca un patriarh. „De parcă m-au luat în arendă, povestește Dositej. Dacă prânzeam la unul, atunci neapărat trebuia să cinez la un altul.“ La Modra, în Slovacia, a fost primit în casa nobilului Francisc Takacs, prim-vicepreședinte al județului Bratislava. Cu episcopul Leon Duca s-a împrietenit atât de mult încât acesta i-a devenit mecena. Germanul Braitkopf i-a tipărit cărțile gratuit. La Londra, a locuit la Leyard, care l-a ajutat să învețe limba engleză. „Bătrâna, mama învățătorului, soția lui, sora, fratele, nora și toți cei care le veneau în casă mi-au fost profesori dragi. La Londra a cunoscut persoane importante din politică, economie, medicină etc. Cât de mult le-a picat cu tronc bănățeanul o dovedește și faptul că, aflând că Dositej părăsește Anglia, bogatul comerciant de porțelanuri, John Levy, s-a oferit să-i fie el însuși profesor de engleză și să-i asigure masa de prânz și cina. Iar Sir William Fordis, un cunoscut latinist și faimos chirurg al vremii, a poruncit ca „toate cheltuielile pentru cărți, haine și banii de buzunar să fie trecute în contul său“. Cum a cucerit el atât de lesne inimile chiar și ale unor englezi reci? Simplu. Conduita-i era următoarea: fii bun față de alții și atunci vor fi buni și alții cu tine. Se spune însă că Dositej a fost mason. Să fie acesta un răspuns la modul de tratament față de Dositej? Totul e posibil.


„Agenda“ nr. 47/22 noiembrie 2003