Atunci când un intelectual de talia lui Derrida își întrerupe călătoria, reacțiile nu se lasă mult timp așteptate. Ziarul Le Monde a publicat un supliment de 10 pagini în data de 12 octombrie 2004, în care prezintă întreaga viață și operă a filozofului evreu născut în Algeria. Părintele deconstructivismului, gramatologiei și logocentrismului, marele inventator de noțiuni și cuvinte, a publicat între anii 1962 – 2004 peste 60 de cărți și a susținut peste 200 de conferințe având ca subiecte filozofia, psihanaliza, secretul, iudaismul, identitatea sexuală, politica, istoria și feminismul (a fost un prieten apropiat al Hélènei Cixous, iar din discuțiile celor doi s-au născut peste o duzină de articole și cărți, dintre care amintesc: Genises, généalogies, genres et le génies. Les secrets de l’archive, Galilée, 2003; Voiles, Galilée, 1998; H. C. Puor la vie, c’est à dire, în Hélène Cixous, Croisseés d’une oeuvre, Galilée, 2000 ).
Cunoscut mai mult în străinătate decât în țara sa, după cum mi-a mărturisit un student francez, „copilul pierdut al iudaismului” îi stima în egală măsură pe Roland Barthes („j’ai toujours cru sentir chez lui, souriante et lasse, désespérée, solitaire, si incrédule au fond, raffinée, cultiveé, épicurienne, toujours lâchant prise et sans crispation, continue, foundamentale et désappointée de l’essentiel” ), Gilles Deleuze („Deleuze fut aussi le philosophe de la singularité sérielle” ), Emmanuel Levinas („Chaque fois que je lis ou relis Emmanuel Levinas, je suis ébloui de gratitude et d’admiration” ) și Nelson Mandela („Admiration de Nelson Mandela, comme on dirait la passion de Nelson Mandela” ).
In România, opera lui Derrida este cunoscută mai ales în cercurile universitare. Se impune, deci, o scurtă trecere în revistă a principalelor puncte de reper din filozofia sa: deconstructivismul (déconstruction), diseminarea (dissémination), gramatologia (grammatologie) și logocentrismul (logocentrism).
Deconstructivismul rămâne pe veci asociat cu numele lui Derrida. Nici metodă, nici disciplină, deconstructivismul nu este echivalent cu distrugerea, ci este un alt mod de analiză al unui text (prin text înțelegându-se de fapt orice acțiune, fapt, vorbă sau lucru scris ori nu) pentru a scoate la suprafață un mod diferit de analiză, noi semnificații, pentru a pune la îndoială automatismele cititorului. Deconstructivismul nu face altceva decât sănege conceptele și categoriile tradiției metafizice occidentale, redescoperind astfel un nou adevăr, mai relativ, mai subiectiv și prin urmare mai real.
Metoda preferată a deconstructivismului este diseminarea, cea care contestă metafizica prezenței și afirmă unicitatea printr-o structură diferențială a fiecărui text. Altfel spus, sensul textului este dat nu de supraclasa din care el face parte (au-dessus), nici de componentele din care este alcătuit (au-dessous), ci doar de structura sa, care diferă de celelalte structuri similare.
Cum noua filozofie a deconstrictivismului a revoluționat știința modernă, era normal ca Derrida să creeze o nouă știință, gramatologia, „știința scrisului” (science de l’écriture), care vizează nu doar garfologia, ci și analiza scrisului prin tot ceea ce presupune acest act, în componentele sale cele mai intime.
Totul se învârte în jurul logosului, al cuvântului rostit, chiar și textul scris. Logocentrismul este deci metafizica privilegiată, actul prim asociat prezenței subiectului din care derivă apoi l’écriture (scrisul).
Toate aceste noțiuni sunt ușor de regăsit în traseul, harta pe care Derrida o vedea drept viață: „Il faut penser la vie comme trace” . Iar viața acestui redutabil filozof contemporan a avut un singur motto:
„Je suis en guerre contre moi-même”


După René Ceccatty, L’Amitié d’Hélène Cixous, în Le Monde, 12.10.2004, Paris, p. V;
După Jean Birnbaum, Un «enfant perdu» du Judaïsme, în Le Monde, 12.10.2004, Paris, p. VIII;
Jacques Derrida în Le Monde, 12.10.2004, Paris, p. VIII;
Ibidem;
Ibidem;
Ibid., p. IX;
J. Derrida, L’Ecriture et la différence, Ed. Seuil, 1967.