Ma asteptau trairi de muritor, ascunzandu-ma in oboseala visurilor nedormite. Sorocul vietii mi se zbatea printre suspinele norilor, iar vantul ma purta de mana ca pe un orb. Si cum mi-am dorit sa particip la dansul din intimitatea iernilor incerte, o furtuna m-a adunat într-un ritual al euthanasierii. Eram un fulg ca oricare altul, cu mult inainte de a-mi fi citit umbra. Timpul ma invelea cu frig. Sub cupolele mute nu era nici o banuiala ca m-as topi, fiind primit drept carne. Undeva, departe, jos, ma asteaptau transee de tristete.
Fulgul de zapada nu poate face nimic pentru a nu tinde spre inertie. Cum pot sa fiu fluent din moment ce ma misc intr-un spatiu închis, un loc in care sarut cu talpa pamantul cerului? Limita trairii oarbe nu ma inchide totusi intr-un palid asfintit. Curg in aer ca o lava, dar diferenta dintre mine si lava consta in faptul ca lava va împietri candva. Iata ca principiul solidificarii nu e egal, eu topindu-ma numai in anotimpul iubirii si sperantei. Papadia imi arata prea tarziu drumul pe care l-am urmat, acela al unui final cu o moarte pe orizontala, omogena si egala.
Piramidele de gheata nu se ridica din nimic. Mergand pe ape nu impresionez formele geometrice. De ce oare nu umplu si eu cu amagiri pustiul? Daca nu sunt in ceea ce am trait, unde ma aflu? Ca orice fulg rebel te trezesti mergand pe o sarma inghetata. Dezechilibrat de soarta, m-am trezit direct pe lut. Si devenirea mea a ajuns un amestecat de lut cu apa, care nu e altceva decat noroi. Pe fagasuri inghetande alunec in bratele altora, ma preling in forme fulgurate. Cu toate ca mult mai putin o sa para, am putea sa ne soptim macar sarutul peste dor de alta viata posibila.
Fara sa uit ca frumusetea zborului este trecatoare, ca farmecul fulgilor va deveni o platitudine pamanteana, ca talentul va degenera in obisnuita, raman stapan pe existente, fara iubiri si rece. Cat de mare poate fi intunericul dintre fulgi? Ne facem mici in fata soarelui, nu ne sfredelim prea mult in soare! Ce ganduri are soarele cu noi? Nu am de unde sa stiu cat timp deasupra norilor e inca veac ceresc, iar chemarea mai abrupta vine de la pamantul neumblat de zapezi. Cu aceste aripi chematoare am deprins voluptatea caderii. Cum se cade invers, in lumea cea inalta, poate sa imi spuna cineva? Unde esti, tu, Dante, sa-mi explici?
Faptele nu sunt adevarate daca vin prea devreme. Poate ca am venit prea devreme, dar cu mine am salvat cerurile de o iarna lunga si grea. Si, daca sensul meu e neincheiat, de ce nu mi se da sansa sa mai fac o incercare de cadere, de data asta sub invelisul unei picaturi de ploaie?