Dacă vrem o doza de umor și toate lucrurile minunate care ar trebui să ne bucure viața, clipa de clipă, nu trebuie să trecem nepăsători pe langa versul care ne-ar încânta, ne-ar face să trăim, să scăpăm de plictiseală. Să stăm deci la tafas ca între prieteni cu versul celui pe care vreau să vi-l prezint: doooooooooooooooooooooomnuuuuuuuuuuuuuuuul Florian Silișteanu !!!


Dl Silișteană are o dorință imperioasă de a pătrunde cât mai adânc în tainele cuvintelor pentru a le converti în vers, erudit cunoscător al problemelor complexe de versificație. Printr-un efort de adecvare prozodică, prin meditații lirice, încearcă tipare ritmice numeroase și variate, imprimând versului o eufonie subtilă, uneori și muzicalitate incomparabilă, un secret impenetrabil care-i diferențiază poemele. El este convins că nici o piedică nu poate stăvili realizarea estetică și deplină a mesajului său. Încearcă să satifacă curiozitatea, să ofere noutate de fapte sau de interpretare a unor fapte, să țină trează în chip plăcut atenția cititorului cu meșteșugul firesc și captivant al versurilor sale.

Poetul trăieste tumultos, ueori tulburat, ceea ce pentru altii nu este posibil se cristalizează ca un leitmotiv ce se prelungeste și în alte poeme: Am avut un vis cu de steaua aceea a ta din tavan de acasă / Mi-era teamă că a fi dinspre noi a fi primul poate un semn / Se stingeau lumînări loc să troznească în șoaptă în casă / Umbra ta și a mea și al nostru nenăscut curcubeul de lemn. ***

Dl. Silișeanu ( așa îi place să i se spună ) încearcă prin versul său să-și pună în lumină originalitatea, dar meru rămâne dator față de iureșul de ideii și de simțiri ale meditației lirice: Sînt mai patriot decît credeți! / Beau vin,iubesc o femeie,mai / multe,joc poker / scriu poezii și mă dau în vînt / după cai. / Uneori mă uit pe cer după nori / să văd cum arată Dumnezeu. / Sînt mai patriot decît vă / închipuiți dumneavoastră! ***

E ca un laborator poetic, de un exercițiu discret al fanteziei creatoare, uneori cu mărturii spontane, iar componenta prozodică este un cadru formal, ritmic, eufonic al versurilor care vin năvalnic sub condeiul inspirat al poetului: Te-ai apucat s-arunci cu pietre / Să-mi dai secunda cu capul de perete / Prin șanțuri curge timpul șchiopătând / Cresc alte lumi din alt pământ / Pe urmă peștii de pe boltă vor muri / Oameni cu solzi- stihii / Prin sticla groasă din acvariu vom privi / Iubito nu pleca și nici nu mai veni. *** Adaptează forma, expresia la idée, până ajunge la acel farmec al limbajului, recunoscut ca infaibil și cum spunea Tudor Arghezii: Stilul pare să fie meșteșugul de a da cuvintelor duritate, culoare și însuflețiere.

Versurile care se pun sub ochiul cititorului îl transpun pe acesta într-un registru al creativității care reflectă spontanietatea imaginilor, ritmul versurilor scrise parcă dintr-o suflare pentru a fi apoi șlefuite, reluate, dar timpul nu are răbdare cu poetul și atunci rămân în faza de început. Avântul își găsește pornirile în ritmica magică a cuvintelor esențiale, iar aspirațiile intelectului își au succesiunea în cugetătorul Florian Silișteanu: Își cumpărase aripi din aripi poetul / Să uite să-ndure-ntâmplarea / S-au vândut trandafirii iubito / Ce rece și oarbă e marea / Cum toate se duc spre cerul- înaltul / El unul-..noi altul. ***

Versurile de dragoste fac parte din lumea lui. Cel mai mult îl inspiră tema iubirii ( nu numai tema). O fi vocatia de poet? E o alta lume a lui ( parcă numai a lui ), în care este timid si foarte vulnerabil, cu totul altfel decat persoana sigura pe ea așa cum l-ai cunoaște la prima vedere. Poezia de dragoste cuprinde diverse etape din viata autorului: Am inflorit un tinar gutui peste apele mari ce se pierd / Ea galben niciodata eu dinspre mare stau sa plec / Aici in oraselul unde locuiesc / Au pus grilaj la poarta dinspre est si au aprins in calendarul vechi / luminile de ieri perechi – perechi / Pe strada nu mai trece nimeni si ea doarme si eu poate pling. *** Poezia lirică de dragoste e o poezie care se vrea să rămână neconsumată și care de aceea își îndreaptă vorbirea mai curând într-un spațiu confuz sau gol decât spre … Nici-o zapada si nici-un drum la capat se-arata fintina / Mi-e frig tot mai des si sete de tot si se / poate / Urca zapada in suflet si scrie / Sunt orbul vinovat de rezerva in toate / Si chiar de-ar veni si iarna aceasta-n poem s-ar topi / Vezi bine cum se duc cele negre-n pustie / Tu urca iubito zapada in suflet si scrie / Pierdut orb...gasit orb din a fi /deci tu scrie / Draganesti Olt – acasa. ***

Familiarizat, cu noua viziune asupra poeziei, autorul folosește reflectarea realității într-un mozaic recuperat parcă din alte texte mai vechi: > ***

Imaginile, în poezia lui, urcă, se degajă de aluviunile realității, se eliberează de constrângerile ei, ne cheamă spre libertatea gândirii: Se zvonea prin lume că vine potopul că pleacă / Cum că o gașcă de corpuri ar vrea să petrecă / Și că pentru lume într-o țintă de joi / Va să vină Isus printre noi / Mai tîrziu am aflat că degeaba mă mut / Că îngerul meu se dăduse bătut / Cineva anunțase greșit un ziar / Caut gazdă / trupul meu a plecat militar. ***

Poezia dl. Silișteanu este uneori o poezia subțiată la culme sau devenită propria ei fantomă, o ceață ușoară care se degajă din lucruri, o spumă pe care o lasă în urmă timpul, o boare pe care o exaltă imaginația: Cuțitul de pe masă e orb / nu vede pâinea, pipăie noaptea / să meargă la doctor, să meargă, domnule / la doctor a spus masa cu cinci picioare. ***


Interacțiunea dintre fond și formă are repercusiuni majore asupra tonalității de ansamblu a poeziei poetului Silișteanu. Nu întotdeauna finalul poemului este perfect pentru că autorul nu include tot timpul relația stil - prozodie, care pare a fi pasul decisiv pe calea regală a perfecționismului imaginat: Cîntă cocoșul hai să-ți mai torn un pic / dinspre păcatul ăsta mare-mic / În crâșma asta-n care vin poeții seara / să se-mbete / Mi s-a părut c-am / tras o linie de sus în jos / pe sub perete ***

Se distinge prin subtilitate, simțire și gândire – cu ajutorul celor mai adecvate imagini, chiar când n-au un extraordinar relief: Să-ngropăm moartea ce vine și pleacă / Pe măiastrul de timp în ceas să-l petreacă / Să dăm ora înapoi pe la birt în loc de parale / Și să scriem poeme îmbrăcate în zale. // Haide, dracu, vere să mergem acasă / Iată lumina împărțită pe masă / Strigă cît poate îngerul pe umărul stâng / Dezlegați-mă oameni... / Învățați-mă și pe mine să plâng. *** Expresia aceluiași lucru variază, chiar dacă provin din același izvor, el le dă mai multe valori ale ființei stilistice: pe un câmp cu umbre troienite se făcea că venea Doamna cu D mare dinspre ea / nu era Duminica poate plângea mama mea / nu nu era duminica / macii erau frânți și din iarna mâinii mele cădeau lungului de drum pe de-o parte semnele impletind nuielele / la margine de șanț săpat și de mine sărutat / pe un câmp ce se lăsa înspre dincolo de timp cel de cinci vechi anotimp / unde meri tu îngere lumea să te sângere de loc și de primenit / când loc nu e de murit. ***

Altele sunt pline de zbucium și dezamagire, sentimente care parcă fac parte din ființa sa și totuși neavând nimic altceva decât speranța în suflet, iar în mână pana: Hei! Caut un înger căzut și îl chem. / Să vină să scoatem din lemn și la sapă / Poemul acesta-nșeuat și-necat în blestem / Departe de locul de unde Isus mai bea apă / Așa că te rog să nu mă mai chemi / Prin lumea lui Nu atât de străină / Verbul a murit însă de mâine și ieri / Stăm singuri la masa de taină, la cină. ***

Poetul a ales ca formă de exprimare poezia și odată cu ea calvarul existențial. Căci ochii săi văd cu ușurința gazetarului dincolo de aparențe, iar mintea sa filtrează cu sensibilitate oriunde s-ar afla: El avea un os de carne / El avea un os de cal / El avea un fier potcoavă / Pentru bal.Nu pentru bal // Calul l-a avut pe cer / Noaptea l-a avut pe fier / El avea ruptă cămașa / Dinspre cer.Da..dinspre cer. *** Nu degeaba poetul este dublat de un ziarist redutabil.

Limitele fanteziei siliștene sunt greu de stabilit. Dacă ne gîndim la versul de început al poemului:

Devoratorul de cactuși

poezie [ ]
Înjurătura de țară

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Florian Silisteanu [Silisteanu]
2003-02-06 |


Sînt mai patriot decît credeți!
Beau vin,iubesc o femeie,mai
multe,joc poker
scriu poezii și mă dau în vînt
după cai.
Uneori mă uit pe cer după nori
să văd cum arată Dumnezeu.
Sînt mai patriot decît vă
închipuiți dumneavoastră!
Am slujbă- sînt zilier, am o familie
pe care nu o mai am, niște părinți bolnavi
ceva prieteni și niște mărunțiș care zornăie cerul.
Sînt patriot!
Mănînc pe unde apuc, mănînc
cu stînga și merg pe bicicletă.
Mă pozez cu oameni importanți
privesc în oglindă, conduc o mașină
înjur ca la ușa cortului, îmi place
să mă bat pentru adevăr. O încasez de fiecare dată
fiindcă, nu vă supărați
Eu sînt patriot!
Uneori, cînd printre uluci se strecoară blînd răsăritul
mă furișez, fiindcă mi se face dor
spre marginea lumii.
- Șefuuuu!
Cum p...măsii se pedepsește iubirea
de țară?

trebuie să admitem că Florian Silișteanu este un căutător al viselor sale, care se pot desfășura cu ușurință în cele mai nebănuite colțuri ( dar si pline de taină ) așa cum aflăm din cel mai recent poem postat pe poezie.ro:


vind la schimb vedenie

poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Florian Silisteanu [Silisteanu]
2004-10-02 |


tot mai aprig striga umbra cum urla mutenia lumii
ca si cind fug din lesa otraviti din luna cainii
tot mai des le dau hap cu galbena de porumbaca
umbra sta la rind la treierat de lemn si sapa
nici-un bocet nu se mai aude marea fara valuri;e
lumea spintecind din oase pestele si din infinit coloanele
Umbra care deseneaza pe nisip un strigat si sparge la piatra
trage in carut cu patru roti din pamintul ce ma-ngroapa
in uitare in mirare in trei semne ce au sare
sare si cu mirodenii stau legate-n lant vedenii
tot mai aprig striga umbra ta cum la mutenie
vind la schimb...vedenie

constanta 2 oct 2004



Făcând prtretul acestui căutător am încercat să-l zugrăvesc ca pe o icoana ideală către care tinde neontenit. Pentru ca portretul să fie complet am invitat alături de mine pe Daniel Bratu, care surprinde imaginea poetului căutător într-o altă postură.




Trece Vodă Prim Înger in aripă rupt brâu meduze de-atlantă
plâng pești în butoaie ori firul întins ce-i copt mătase-ngânată
cu greieri strânși coruri de opt zeci gutui stăpâna departe arată
trei semne când toamnei bocește timp supt înspre vinuri de-o dată


balans balanțele brațele
în dans lehuzele frunzele
adulmecă amușină latră
la câini muște-le-ar buzele
nervurile ațele


Trece Prim Vodă Înger praf auriu cu un lemn curcubeu la picioare
vai șaua din stea se înfierbântă-amurgiu stânele-nghit orb mioare
ceasul prea scump tic tacăie viu dacă limba de unghiuri nu-l doare
pe sub kurtos kalacs e lumină pustiu ochi de înger împușcat în picioare


închid scrisorile-nchisorile
ruleta vârtejului rânduie
îngerul învie și moare
când și din și în suduie
din vântul în morile


Trece Înger Prim Vodă are pe spate singură culoare albă se spală
tabela marcajului fosfor arată șapte tot câte aripi crescute de gală
sanitarii în tărgi cară sânge cu lapte-amestecat în sânii ei miezuire ovală
mingi pentagoane sar în aere sparte le ia vodă la șuturi din sală în sală


lovind loviturile gurile
infern flautul cântă
iapa mușcă zăbală
gazonul e-o trântă
torc mochete arsurile


Îngerește prim trece tulbure vodă parfumul femeilor toate e galben fetească
șapte peceți sorb gâtul sticlei la modă gâtul voievodal auriu timpuriu să-ncălzească
toamnele doamnele vicleșuguri de sodă aruncă-n oglinzi cu amnare petale și iască
el e îngerul prim dar toamnelor doamnelor uitați vodă în vinul cel nou a-nvățat să renască


vise-n devenire pâine
îngerul semnelor cere
bobul veșnic să-ncolțească

Dumnezeu despre-nviere
spune:Alții vin de mâine



... și iată că în plină sărbătoare vine și Bogdan cu darul său: ora 16.15


Florian Silișteanu, un înger cu aripi categoria a doua



Uneori mă trezesc sâmbătă dimineața mai devreme ca ceilalți și îmi zic, Doamne mulțumescu-ți ție că nu m-ai făcut înger, că beau, că schimb femeile ca pe ciorapi (schimbam!) că pot să înjur atunci când pierde rapidul și că toate acestea se rezolvă cu câte o programare la popă, de două ori pe an, o dată de Paște și a doua oară de Craciun. Dacă aș fi fost înger, acum îl priveam pe Florian Silișteanu de undeva de sus și îmi ziceam: E bărbos, poartă pălărie uneori și vara, are bicicletă, și e poet, DESTUL! Omul ăsta trebuie amendat. Așa, omul ăsta, Florian Stoian Silișteanu (FSS) este fratele meu. Cu o singură deosebire, el sigur a fost cândva înger. Actualmente nu este chiar decăzut din drepturi, doar că aripile sale au fost schimbate cu unele de categoria a doua iar articulațiile i-au fost atrofiate. „Nunta de semne” este tocmai volumul în care FSS ne dăruiește percepția lui legată de o lume văzută altfel, ca o anamneză a unei realități străina nouă. Dacă exista în acest volum o undă de regret, aceea este legată nu de faptul ca FSS nu este chiar înger ci de aceea că nu este chiar pământean. Daca ar fi putut, FSS ar fi căzut pe câmp, ziua în amiaza mare și i-ar fi injurat strașnic pe cei care ar fi venit să îi dea o mână de ajutor. Asta să o creadă proștii! Nu ar fi venit nimeni. Poate un câine, un uliu, un ceva care intuiește mirosul stenic încă al unui viitor îngrașământ. Și FSS ar fi zis doar atât: Vouă focul, voua papa! Și gata! „Nunta de semne” este probabil primul volum pe care l-aș căra cu mine pe munte, iarna, într-un loc în care cablurile telefonice sunt terasa de vară pentru corbi, curentul electric mai mult cade decît să se ridice și lupii urlă chiar și atunci când nu sunt înfometați. Nu e un volum morbid, nu vă gândiți la asta, este doar cartea de poezie care mă apropie cel mai mult de pământ, plec urechea și ochiul și prin transparență țăranii mi-e dat să văd cerul de pe cealaltă emisferă. Să nu se mai mire nimeni cum de poate FSS să scrie așa, pe un pământ care pentru el nu este decât un simplu biscuit.

„Nunta de semne” este un volum de poezie autentică, chiar dacă nu toate versurile lui FSS se prezintă sub forma clasică. La început trebuie să recunosc că am strâmbat din nas când am văzut că acest volum se prezinta ca un bazar: desene, poeme de toate felurile, poze. Acum am înțeles ca FSS se teme, se teme teribil de statutul de poet glacial, sobru, pentru el poezia este reminiscență heruvină așa că mai bine să disimuleze. FSS devine pentru mine un soi de Zelig, îl vezi pretutindeni, sobru lângă președintele Iliescu, al nimănui lângă mineri, zaharisit lângă Teo-Show, și un soi de „dă mama cu biciu-n mine alături de Tociu și Palade”.

Dar sa revin la volum. „Ora exactă” este un poem care mie personal îmi amintește de nuvelele lui VasileVoiculescu ca atmosferă, iar ca meta-atmosfera de Nichita Stanescu fără doar și poate.
”Pasarile vin uneori din pamant. De aceea intr-o zi din Vinerea Mare maica a incercat sa-mi arate cum se desfac aripile si cum acestea intinse sa fie aripile sa fie Nu intelegeam nimic fiindc ain vecinatatea locuintei noastre cativa muncitori spargeau piatra…
Pasarile… uneori din pamant… dand ora exacta a poeziei”

Așa suna primul poem, preambulul acestui volum „pământesc. „Mai scund decat litera Δmiroase a basm german, și nu are final, logica de bun simț, care mă trimite cu gândul la nemurirea textului poetic și la plurisemantismul unui final deschis, acolo unde versurile „corpului” nu te ajută prea mult. „Tarziu jurnal de lemn” este un poem în proză, urban și nu numai, colorat, sudueriu intelectual pe ritmuri dodecafonice de Tom Waits.
”Gara la miez de noapte… Virgulele obosite si sictirite dau part dupa part aglomerand intrarea pe peronul pustiu. Pleaca lumea la Chisinau. .. De atunci, pe santurile Bucurestilor vin copiii de VIP si urineaza albastru. Suta mea de lei flamand si decolorata”

Suta lui FSS, un soi de suta a lui Silisteanu (Suta lui Sutpen) miroase a www.poezie.ro (www.agonia.ro), un soi de stație de tranzit pentru cațiva poeți credincioși, care pleacă în lume. „Din bocet de buruiană” este un poem dedicat Didei Drăgan și lui Johnny Răducanu. O doamnă și un vagabond, un soi de Billie Holliday si Duke Ellington neaoși, cărora FSS le dedică una dintre cele mai mundane panoplii:
”Nu-ti mai scriu despre ninsoare despre pietre calde pretioase
Nici despre femeia aceea peste care-a curs lumina-n oase
Se ridica iata timpul schiopatand si dardaind
Sa nu ma-ntrerupi murind”

„Femeia cocor” este un poem în același ton, sobru, aproape îngânat de o Pitia – Pena Corcodușa, căreia FSS pare a-i fi decodor halucinant. „Elegie” este unul dintre poemele de amplă respirație, un poem patriotic pe care FSS reușește să îl vaccineze de patetisme gratuite, astfel încât ultima parte doare, scrâșnește din dinți și reafirmă încî o dată partizanatul poetului la anonimatul dăruirii:
”Domnule presedinte,
Cum pizda ma-sii se pedepseste iubirea
de tara?”

Acest poem, în lectura autorului poate fi ascultat la radio-ul online al site-ului www.poezie.ro (www.agonia.ro)! „Poem care nu e de citit” rupe oarecum monotonia rimei și a ritmului, păstrând însă același ton baladesc, bodegar, iluzoric și decadent:
”In crasma-n care vin poetii seara sa se-mbete
Am tras eu linie de sus in jos de jos in sus
pe un perete

frumos e-n frig pe dinafara mama uneori
Cand pleaca de acasa fiul sau de sarbatori
Ma mai arati mai ingere cu degetul tau de nevazut
Acum cand in paharul meu il vad pe
Dumnezeu stand mut…”

„Fără milă… va rog” dedicat lui Adrian Păunescu este un text în stilul lui Adrian Păunescu, invitație sarcastică la un genocid „în firea lucrurilor”:
”Nu-l mai chemati
condamnati-l
legati-i strans mainile cu sforile din curcubeu
sa nu ne mai arate cu degetul
celel sapte minuni ale lumii
ne sunt de ajuns

aruncati-i in ochi putina
toamna si impuscati-l in tample cu pasari”
De multe ori mă întreb de ce l-am uitat pe Adrian Păunescu, de ce nu se înscrie pe lista mea de poeți preferați, deși, în adolescență poemele sale mi se păreau adevărate platforme. Poate timpul. Poate vârsta. Poate neștiința. Cert este însă că citind poemul lui FSS nu mă pot abține să nu îmi întorc privirea spre Adrian Păunescu.

Chiar dacă la început nu ești obișnuit cu stilul FSS acesta te cucerește, poate că pe undeva trezește în fiecare nostalgia unui statut mai vechi pentru unii uitat și ignorat voit, pentru alții uitat și dorit. FSS fără să recurgă la o anumită filozofie, la un stil doct sau elevat reușește să traseze un anumit profil uman, perfect adaptat unei poezii românești moderne, clare și deosebit de sensibile. „Nunta de semne” de Florian Silișteanu este una dintre acele carti pe care merită să o ții pe noptieră, chiar dacă mulți dintre noi o vor prefera unui suport pentru căni și pahare datorită coperții sale lucioase, cartonate!!!