Când vorbim despre un univers poetic o facem de obicei în legătură cu poetii consacrati. Ei sunt aceia care prin opera lor ne creează în mod incontestabil impresia și ideea de univers, de cosmos… Se întâmplă să amintim însă de universul unui poet, chiar dacă acesta se află la început de drum, acest univers constiuie trupul și sufletul poeziei sale. Ceea ce ne atrage la un poet e atât universul său de imagini și idei cât și coloritul caracteristic, tonalitatea și accentele personale, timbrul versului, modul singular de a potrivi cuvintele. Orcât ar fi de diferiți, poeții se înscriu toți în același cer încăpător al poeziei, unde aștri și constelații diverse participă la o aceeași frumusețe și armonie, fiecare cu lumina și strălucirea lui de neînlocuit.

Plăcerea cititorului de poezie este să descopere întâi de toate ce e particular și deosebit la un poet, farmecul și surprizele numeroase pe care i le relevă rând pe rând opera acestuia, mai ales când o abordezi pentru prima dată și o parcurgi în întregime. Sunt poeme care se lasă greu descifrate și ni se pare firesc ca ele să-ți transmită imediat întreaga încărcătură, ca într-o conversație oarecare. Uităm că aceste cuvinte constiuie un întreg al autorului. Ca să merităm așadar cu prisosință numele de cititor ar trebui, întâi de toate, să ne recomandăm nouă înșine mai multă comprehensiune pentru ceea ce facem. Asta fac eu când pătrund în universul poetic al unui autor, mă consider doar un cititor de poezie. Vreau să mă aflu de partea poeziei și să-i urmez destinul, în felul acesta voi beneficia pe deplin de toate frumusețile și de toate valorile umanizate pe care aceasta le promovează.

Am descoperit-o pe Andreea Draguleasa într-un Zodiac Umoristic la o zi norocoasă atunci când s-a descoperit metoda concepției "in vitro". Culoarea preferată e griul, îi place luxul, îi priesc orașele mici, i s-ar potrivi cel mai bine macheta Las Vegas-ului. Face parte din Zodia Longevivilor, dar tot mai puține sunt Fecioarele care ating pragul de 20 de ani fără a-și dezminți titlul. Deviza fecioarelor și a ei este: "Fii atent și fă-te că nu observi nimic."

Poezia modernă și acum cea post-modernă a parcurs drumuri extrem de îndrăznețe, acest lucru îi îndeamnă pe poeți să abordeze diverse stiluri. Intrând în universul Andreei o descoperi în diverse ipostase: Adevărul ne-a numărat / par – impar / zilele goanei după identitate / și-mi amintesc și acum / cât de amar ne durea / împreunarea aceea / spate în spate. 1 Metafora devine cel mai fecund mijloc stilistic al fanteziei ( de remarcat: Ne-a ars cunoașterea, colțurile cele mai stângi, Adevărul ne-a numărat… prunc de hârtie ).

Dacă vrei să înțelegi un poet trebuie să intri în universul miraculos al versurilor, iar versul trebuie să-și descopere anumite calități de sensibilitate ce sunt proprii poetului însuși: Mi-aș umple virtutea cu ispitele nude / ale unui balet de iriși virgini, / mi-ar ajunge Golgota drum de mătase / iar frumusețea mea de femeie / ar avea răsuciri / până în miezul roșu / al primelor oase. 2 El, poetul nu este un etalon de aceia îl face pe cititor să accepte diversitatea modalităților de expresie lirică: S-au exfoliat lotuși / în timpul inform de visare / de pe corneea galaxiei lactate; / acum, munții nasc forme / din ce în ce mai amare, / dar eu mă strâng, / mă strâng de pe buzele toate / ca un evantai de nașteri la prima aflare, / fac nod / și merg / mai departe... 3 de remarcat : S-au exfoliat lotuși - unde după cum menționează autoarea lotusul este simbolul purității, al luminii, al nașterii și regenerării. Iar Corneea galaxiei lactate reprezintă ochiul universal (având în vedere că cea mai mare parte din informațiile pe care le primim se datorează văzului). Uite, lotușii ar putea deveni astfel lacrimi primordiale.

Versurile sunt acordurile de bază a celei mai profunde teme în care sufletul uman se rgăsește. Trebuie să abordăm o anumită tactică pentru fiecare text și atunci versurile încep să se însuflețească sub privirea noastră: Numai în seninul ascuns în vârtejuri sub piele / se găsește liniștitoare lumina eternă, / ca un far somnambul / scăpărând ierburi de mare / sau ca un stâlp / trăindu-și steagul în bernă; / numai prin el rămânem opriți de real / legându-ne cuvinte de gât / cu nod pescăresc, / aruncați din ce în ce mai adânc / în aerul cu bule de apă / și respirări tacite de / vânt sufletesc / până ajungem să mirosim / prea închis și negricios / a pământ / în care timpul ne sapă… 4 Versuri pline de sensibilitate, pline de sensuri, iar misterul rămâne în descifrarea cititorului. Andreea surprinde în acest poem regenerarea, esența de pământ a ființei... și nu foarte departe timpul. Poemele cu înfățișarea cea mai neașteptată rezonează în inima cititorului.

În poemele Andreei afli inepuizabile resurse de frumusețe, de meditație, de preocupări și satisfacții de ordin estetic, care sunt interesante prin originalitatea lor, prin coloratura ce nu se mai repetă: Porumbeii sorb liniștea matinală / cu o rază de lună / alb zbor / albe gânduri / secerate pe spirala de noapte / prevestind sub îngustele tâmple / un vis de furtună. 5 Și totuși nici o originalitate nu se închide în sine, ci are punți de legătură cu celelalte, participă la un fond tematic comun se lasă într-un sfârșit asimilate de forțele subtile ale sensibilității cititorului.

Trebuie să privim poezia ca pe un gest de sinceritate și dăruire, doar că trebuie să descifrăm căile inedite ale metaforelor: printre gene mă fereastră / o lumină boreală / și mă val de curcubee / și mă floare în spirală / să mă colivie rece / între coarde de vioară / doar a voastră ( O Nichita Stănescu? Nu, e doar Andreea Drăguleasa!) 6 Acest poem e un act de cutezanță e ca o perpetuă posibilitate de a trăi miracolul existenței tale ca om și apoi ca poet. Cititorul aduce uneori afirmații care înseamnă deopotrivă nedumerire și reproș, că poezia nu poate fi înțeleasă, că nu știe ce vrea autorul să spună, dar de fapt aceasta se datorează uneori chiar cititorului care nu este pregătit sufletește pentru anumite sentimente: Păsările se ouă pietre sfâșiind zăpezile până la sânge, / încercând să rămână ușoare, / umbrele ochilor nisipoși oblic curg / dar linia orizontului punctuală se strange / și încep să coboare / până când omul descalecă să le-ajute / și plânge, neștiind să mai zboare, / și plâng... 7

Întrucât în poezie cuvântul este problema centrală acest element este stăpânit și armonizat în texte: Fiecare sărut își are, înainte de toate, / punctul lui de vedere, / un Yin-Yang albastru-căprui / cu muguri de piatră filosofală / care-și pulsează pumnul cald, sângeriu, / sub sânul stâng al unei himere. 8 sau : aviz piromanilor: cățeaua mea e gravidă / s-ar putea să i se rupă apa pe gândurile voastre sinucigașe / și nu-i nevoie nu-i așa așa-i nu-i așa / să mai dorm de-acum cu mâna legată de robinet / iadul e din ce în ce mai aproape de departe / nici Nero nu mă mai recunoaște de fiică . 9 – de aici izvorăsc o infinitate de stări sufletești ale celor care recepționează mesajul transmis. Acest dinamism al versurilor poate fi urmărit și în factorii sufletești ai autoarei care au prezidat la creațiunea poemelor.

Vă invit în continuare să ne împărtășim din frumusețea și esența sufletului Andreei deschis spre noi cu accente de frământare interioară: adevărul e la mijloc / ne-am articulat greșit începutul / nu mai apăr pielea cuvântului meu / cu propria piele / inima nu e loc de pelerinaj / mea culpa / mai bine ne-mpletim singuri viețile / spic. 10 Diagonala poemului se pierde în rodul spicului de grău. Flosește spicul ca mijloc de încheiere a spațiului estetic. Există o concordanță între aspectele deosebite redate în poem și acel act al căderii omului.

Poemele au o curgere tumultoasă care să te facă să le citești cu placere de fiecare dată: în mijlocul verighetei lui Saturn s-a translatat pământul făgăduinței / omul a rămas unitatea de măsură pentru ochi / și nu vrea decât să (se) nască pe coloana sonoră X-Files / dintr-un ou de ciberpunkdinozaur pitic / ca o nouă stare de spirit a leagănului hamac din corzi de chitară / privesc cu 70% din mine celelalte ape subterane subumane / mă deshidratez în numele Tatălui, al Fiului nenăscut și al Mamei / și zic Pământul este prin excelență monoteist / de astăzi crede într-o singură lună / amară: 11 E o poezie a revoltei. Ea încercă să contureze stări ancorate în ziua de mâine. Fiindcă cea de față e atașată mai mult de "astăzi", pare și o viziune asupra viitorului. Poezia poate fi citită pe fundalul unei piese rock. Începutul vijelios, apoi stare de acalmie, apoi…. Finalul care pe unii îi "zguduie".

Frumosul este conceput ca o idee manifestată în materie sensibilă, și se integrează în chip organic întregului stil al autoarei. Expresia pictează imagini sensibile, iar cuvântul este modelat după conturul lucrurilor: femeile dorm / mai puțin cele violate în câmpul de floarea-soarelui ca o placentă de schițe futuriste / ale copiilor care la numai o piele de ele emană somn mat / totul e relativ. 12 Se pare că poezia este ascunsă în sufletul acesta enigmatic, în adâncimea lui de unde își scoate frumuseți nebănuite: fă-o Doamne încă o dată/ din coastele merelor șerpilor de sub piele / să îmi încapă în pumnii căuș / să pot plânge și eu ca toată femeia / pe față. 13 Această lărgire a orizontului poetic nu ne mai surprinde la Andreea, desprindem chiar sentimente suave, înălțătoare, e ca o redeșteptare a inimii: pământul gânditor care sunt / știe / să condamne pielea / care mă desparte de aer / aerul / care mă desparte de umbră / umbra / care mă desparte de pământ / pământul negânditor / gândesc / ce singuri suntem / aproape / că / sunt. 14 Textul debutează cu evocarea libertății care apare într-o lumină "domestica" ( "ma asteptam sa vina cu limba scoasa sa ma linga pe maini" ) ; încrucișarea mâinilor e echivalenta cu eterna tăcere la nivel pământean, pe care o știi dar nu o recunoști ( "sub un drapel necunoscut" ) ; evidențiezi nu zilele pe care ți le faci diferite, ci mai mult decât atât, sacralitatea timpului o "profanezi" clipind și de fiecare dată schimbând ceva ( "mereu alt soare bifurcat printre gene" ) ; omul de polistiren reprezintă dragostea atât de ușoara însă în același timp fragilă pe care pană și un sărut o poate "dezintegra" ( sinele deseori se poate rani pe sine ) și care totuși înseamnă atât de mult în ciuda faptului că e atât de firav ( "tot el/de sticla/ de aer/de mine" ) - sticla ( se poate sparge, da senzatia de pierdere), aerul ( sticla intreaga sau cioburi e același lucru pentru că există în sfera pământeana, senzație de regăsire - peste tot unde e aer, "mine" ( intr-un final tu, cea care inspira "aerul", MAI mult decat regăsire, mai degrabă reîntoarecere. Un crescendo superb care poartă cititorul de pe un meleag pe altul, de la pierdere până la regăsire, și de la aceasta din urmă până la reîntoarcere. E de notat diferența între "a regasi" și "a se reintoarce" care alterneaza cele doua extreme de-o parte și de alta a lui "pierde". Se sfârșește cu ceva care pe mine cel puțin mă lasă pe gânduri și mă face să admir și mai mult ceea ce ai scris: aproape / că / sunt. În partea finală e concentrare de stări care ar merita să fie expusa separat.(Comentarii)


Uneori setea de inedit se confundă cu armonia cuvintelor dând muzicalitate printr-o deosebită grijă de colorare, de nuanțe chiar a imaginilor: de partea cealaltă a nisipului / cochiliile studiază nașterea prin plâns a perlelor negre / șirag. 15……. Într-o filosofie a dublului poemul: (în locul tău mi-ar fi frică), e considerat precum un val. Ajunge la mal, se sparge și, ultimele puteri, se retrage în larg pentru a avea de unde să se întoarcă la același țărm. Subtil ritm interior pendulând între filosofia dublului și spiritul febril al colectionarului de unicate. (Mihai Leoveanu)

Iată un enigmatic poem cu iz douămiisto-suprarealist, împănat cu aluzii culturale și jurnalistice,o adevărată cronică a unei morți anunțate: viața noastră personală (în vremuri de tranziție)!De fapt, despre viață și moarte scriem cu toții! Dacă și doctorul Nexus e gelos pe stil, înseamnă că Enigma și-a atins scopul! Tudor Negoescu: 3 în 1

Uneori poeta realizează un decor cu totul și cu totul excepțional: între clipele încă nedesfăcute / floarea buzelor mele pare lividă / știi / am ales să-mi sudez pielea cu prejudecăți / fii tu ruperea cutremurătoare de catapeteasmă / și iertare / și patimă / moartea e gravidă / și cu toții așteaptă să nască / fiu / fii / noi / doi / gondolieri pe o lacrimă. Z Mă bucur să te urez la un poem care mie uneia mi-a plăcut mai mult ca ultimele-ți, deși e mai cuminte ca "A", mizează mai puțin pe insolit și mai mult pe emoție limpede, nescrâșnită. Finalul e cu cu totul impresionant, "moartea gravida"(oare ești conștientă de ce adancime teologica și mistică ai condensat tu aici?) (...) e surpriza în fața unei bogății și profunzimi nebănuite, conținute într-o alaturare de doua cuvinte, ultimul vers, si el deosebit de expresiv. ( Stefana Daos )

Pornind de la real folosește simboluri care conțin în ele momente nu numai din viața poetei, ci și a altora: si epiderma cuvântului universal e în curs de schimbare / cameleonică o spirală sticloasă de sunet empiric / devorează oameni ejectați periodic din marea nestare / alunițe maligne ciorchine pe tulpina cordului liric 16- această poezie reprezintă o vibrație la mesajul de dincolo de cuvinte. De fapt poezia de față e o dedicație, la care se reacționeză cu uimire și bucurie. Poezia în ansamblul ei are o structură dominantă de tensiune dintre două atitudini fundamenatale. Prima dintre acestea este o predispoziție confesivă, iar a doua,… poeta este deschisa spre orice stil.

Valoarea unui poem e sensibilitatea inimii, prin inteligența suprema a fanteziei aduce fiecare poem în prag de sărbătoare. Distanța dintre ea și trăirile sale se arată generatoare de tensiune: tu_moare / trist / estompare malignă a degetelor intersectate / în spațiul alb de la început / început confuz care n-a putut să existe / neexprimat / doar o idée / din teama florilor albe de / mare / se îngroapă apoi rugăciunea pielii în pupilele tale / în irișii triști / să se metamorfozeze neinventată poveste de adormit străinii / binecuvântată și nebănuită fie-ți calea lactee. 17 Reușita poemelor stă în faptul că poeta gândește sub zodia unor inefabile corespondențe, vibrând melodios și intens încât totul se animă într-o nouă rezonanță: m-am vândut cu sânge cu tot / într-un colț brodat de batistă / moale ca o cârpă de șters praful / și cu mâinile mici / și cu buzele mici / și picioarele ușor depărtate / în rol de compass / de idée / pentru toate lumile descentrate / cu semnul crucii tras pe nas / din ultimul praf de viață / cu respirație artificială de femeie 18 Fiecare dintre cele 6 strofe poate fi un mic poem. Trimiterea la sclava Isaura însă, e interesantă dar și de conjunctură, peste cîțiva ani cine își va mai aminti de ea? Cel mai mult mi-au plăcut strofele 3,4 și 6.( Liviu Nanu ) Cuvintele sunt legate între ele cu sânge... .

Imaginile sunt caracteristice Andreei, e ca un joc al metaforelor simbolice între o impresie data și una rămasă vagă: marginile existenței mele iată ard ard / e timpul să mă-ntorc din sticla fierbinte / în deșertul nenumit al începutului / și să continuu să cad 19. Poeta se simte și se vrea implicată întru o mai bună definire și cunoaștere de sine: al n-lea pas / a doua lecție de inducție de sex feminine / taurii își leapădă sângele alb pe himenul de piatră / arena se împotrivește / în stilul pseudoviu al simplității / se termină un om / ce subțire e lama cuțitului pe care iubim 20 A trăi și a gândi sub zodia culturii, este un ideal fără de care nu ar putea face poezie.

Este frumoasă voința poetei de a-și pune la încercare propriile puteri, experimentând pe sine cu luciditate și chiar nepăsare, efectele tulburării sensibilității: cu sân virgin ochi albastru și pielea albă ca prima bătaie de ceasornic după deschiderea nopții / apoi m-am atins de bărbat / de părul lui negru camuflând piei de șarpe / de ochiul lui negru clipind necunoașterea / de hainele lui negre de mire necunoscut / și am fost bărbat / și ai fost bărbat / și sunt. 21 Dupa parerea lui Eugen Suman poemul e structurat în trei părți: geneza adroginului - s-a născut din durere ("să-ți păzească rana") din greșeală și din lumină. Androginul - cameleon cu trei aripi, se observă "sageata" spre Sf. Petru. "apoi ai fost tu apoi am fost eu". Partea feminină - partea a doua prezintă ipostaza de femeie cu sân neînceput, cu "ochi albastru de mama fecioara". Se reține o a doua trimitere biblica:"și ai fost femeie / si sunt". Partea masculină - ipostaza masculină e prezentată oarecum în oglindă, însă o oglindă deformatoare. Acolo unde aveam puritate și "san neinceput" acum avem o imagine demonică (repetitia cuvantului "negru"), un bărbat, un înger căzut : "cu păr negru ochi negru și hainele negre ca prima bătaie de clopot după moartea noastră". Finalul "reconciliaza" parțile, după experimentare androginul își acceptă condiția "azi tu ești /eu sunt". De observat tehnica foarte bună, repetițiile de mare efect. Un text straniu însă impecabil construit.

Referitor la poemul de mai sus vine cu o completare și Daniel Dinescu: Față de ce a zis Eugen mai am și eu câte ceva de adăugat, poate interpretări diferite...în primul rând, iese în evidență cifra trei, cifra simbolica, cifra perfecțiunii, iar dacă vrei să o apropiem de Biblie, cifra Treimii, Perfectiunea. Apropierea de Scriptura e și în prezența lutului și a semințelor căzute în el, cuvântul "seminte" este în greaca "logoi", iar Mântuitorul este Logosul, oamenii sunt "logoi", chip al "Logos"-ului. Mai mult - toate se petrec la "prima bataie de ceasornic după deschiderea noptii" - ceea ce eu cred că poate fi la al doilea timp după creație -"deschiderea noptii". Din păcate nu mi-aș permite să comentez textul parte cu parte, luând prea mult spațiu, dar ideea mea e diferită de cea a lui Eugen, eu văd o altă creație în care rolul primordial îl are femeia, de data asta bărbatul fiind cel care ascunde pornirea spre rău, chiar mai mult...cât despre androgin…

Andreea optează mereu pentru o nouă variantă, știe că doar prin poezie pot fi învinse limitele, conjucturile trecătoare și își poate împlini destinul creator: nu cultiv decât anonimatul și flirtez cu iluziile cred în sfârșituri ca noi începuturi am confundat / dintotdeauna apa cu pământul iubirea cu ura stânga cu dreapta și câte și mai câte pentru toate / găurile care ne înconjoară singura cheie e să găsești mereu frumosul asta era secret dar atâtea sunt / și le-am spus încât n-o să mă mai creadă nimeni tăcere sau alice o să rămân o jucăușă cu ochi / frumoși poate chiar foarte care nu stă niciodată să se gândească locuiește într-un copac la etajul / trei nu are vecini străini potențiali iubiți doar prieteni. 22. Ne aflăm în plină călătorie prin poemele Andreei, care ne deschide noi viziuni cu bogate și neliniștitoare accente. Priveliștile au o extrem de originală înfățișare prin starea lor nenaturală, părând construcții alegorice ale imaginarului. Tărâmul descoperit la capătul călătoriei este de o somptuasă calmă frumusețe.

În astfel de călătorii ești uneori marcat de ispite, curse primejdioase, neașteptate întâlniri și nu o dată, dincolo de lumină se ghicesc și umbre. Ecoul lor este cu atât mai penetrant cu cât călătoria se desfășoară pe locuri necunoscute: nu e nimeni în balconul julietei doar pietre și fire de păr lăsate de vizitatori pe patul morții a / crescut iederă din trupul ei să ascundă iubirea care trece dincolo de sine ca un balon de sticlă / înghițind aerul propriei nașteri nu a rămas nimeni acolo pentru mai mult de câteva minute poate / doar un cerșetor care să doarmă în sânul de stâncă de unde și-a alăptat pașii în noaptea în care nu / a mai fost la fel îl văd strâns în colțul dinspre nemurire încercând să o înțeleagă umbră lipită de / umbră într-o transfuzie a altui stil de viață. 23 Călătoria înobilează spiritul și liniștește sufletul.

Comunicarea dintre poet și cititor se face prin însușirea expresie, ea se face cu atât mai bine cu cât expresia este mai potrivită pentru acest scop. A fi înțeles de cititor înseamnă mai întâi de toate, să te înțelegi pe tine ca poet: mi-e de mine / azi / ca de nimeni / și zbor alb / spre orbire / mă lovesc de umbre / departe de margini / pașii sunt de aer / obtuz drept ascuțit / fără frecare / întorc clepsidra prăbușirii. 24 În universul poetic al Andreei sunt poezii, strofe, versuri care se deosebesc prin conținut și prin sunet. Sunetul este deosebit la fiecare sau, mai bine-zis, este unic pentru fiecare. Fiecare poet are sunetului lui, deosebit de sunetul celorlalți: m-am întâlnit cu mine / într-o singurătate dedublată / aproape au dat mâna / umbrele noastre / ne-am înlocuit inima / dintr-o dată / am făcut schimb de pământuri sub tălpi / și am rumegat iarba celuilalt între oase / urlu. 25

Versul uneori dens alteori simplu o ajută pe poetă în desăvârșirea expresiei atât din punctul de vedere al fluenței, cât și din punctul de vedere al densității. Ea elimină atât umplutura ușoară care dă fluență, cât și umplutura prea grea care dă consistență. Pune accent pe armonia interioară a versului care asigură valoare definitivă versului luat în întregime: doamne, cât e de frumos / și seamănă cu taică-su leit / îmi aștept copilul de la tine / nu există / nu exiști / și atât. 26 Stilul este spontan si neprevazator. Mister, emoție, fecunditate, game de bucurii și dureri înregistrate în egală măsură. O încercare, reușită, de a transmite fiorul încercat în fața misterului, de a comunica senzații inexprimabile. De admirat detașarea și ușurința cu care a reușit s-o facă plecând de la lumea reala spre una ireală, în care visul și realul se împletesc într-o desăvârșită sinteză: Numai eu aud muzica? / Poate... / dar nu mai contează, / ecoul din peșteră îmi mănâncă din palmă, / visele din copilărie / suflă în păpădii / fierbinți / și oftează. 26 Splendidă înfășurare de imagini și semne în jurul unui axis poetic asemeni unei stalactite.

Ideea fundamentală, este meditația pe care o inspiră, o declanșează, de multe ori inventează pretexte: mă închin la zei șerpiformi de hârtie / crescuți pe glezne / voi naște ouă cu pene și miez de cuvinte / din devotement / pentru limba aztecă / a limbilor lor / îmi cresc orașe de nisip în jurul tălpilor: 27. Adrian Munteanu subliniază că: deși eternitatea e prezentă, paradoxal, eu am văzut aici poemul veșnicelor noastre limite, a imposibilității de transcendere, a viețuirii paralele. Dacă această viziune nu a fost în vederile tale, e bine că versul o poate crea, dincolo de intențiile inițiale. Andreea încearcă să dea lămuriri în plus asupra acestui poem: În cazul de față sunt două imagini contradictorii suprapuse: una este dobândirea nemuririi prin iubire, iar cea de-a doua este demascarea acestei iluzii - două palme lipite pe linia vieții (linii aproape paralele, ca o translatare a existenței) oricât s-ar curba, nu pot face un cerc din cele două arce.

Poezia solitara e o confesiune despre singuratate si parcă însingurare. Însingurarea poate că este singurătatea care se lasă aleasă: M-a ales singurătatea / dintre sute de catarge / fără bărci " ne spune autoarea foarte sugestiv in finalul acestui poem. Citind poezia aflăm că "ata dintre buze", chirurgicală sau nu, se poate resorbi, departe cât pentru un țipăt. Fără îndoială este vorba de țipătul cel mai pătrunzător. Þipătul tăcerii sau "țipătul celei de-a doua nașteri". La toate acestea Virgil Titarenco adaugă: dacă în universul poetic ar exista aur și o bursă de valori atunci aș avea curajul să spun că ai în acest text trei ziceri care merită greutatea lor în aur: "anii petrecuți într-o ghenă a tăcerii", "o machetă feminină a lui Napoleon", "amenințarea femeii_foarfece într-un univers de carton". Nu mai departe de acest text este și poezia Adamma

Introduce cu ingenuitate elemente de realitate necodificată care frapează violent: numai tu îți puteai face lacrimile ștreang / și-mi arătai sinuciderea aceea simplă comună / respirând în toate lucrurile pe care le ating / de la tine am învățat să mor / aproape la fel de frumos ca florile albe primite cadou / e suficient să crezi / îmi repetai cu degetele ritmic în palmă / e suficient să deschizi ochii pe dos într-o dimineață / să privești spre interior. 28 Autoarea lasă cititorului posibilitatea propriilor sale interpretări și chiar completări. Poezia este extrem de expresivă și de apropiată sensibilității cititorului de poezie.

Andreea are o putere de sugestie cu totul excepțională, ea prilejuiește opinii diverse, iar valoarea sa poetică nu poate fi căutată doar într-o singură poezie, ci trebuie să pătrunzi cu adevărat în universul ei și să descoperi că ascunde o mare bogăție interioară cu o sensibilitate și diversitate derutantă: terminați / vă rog eu terminați / până nu mă apucă din nou plânsul / spargeți vioara de chitara de pianul care mă sugrumă / ca o dimineață strânsă în jurul insomniei mele / ardeți mugurii / smulgeți semințele din miez / bărbați castrați în primele raze / femei cu sfârcurile arse / pentru mine cea care nu și-a împlinit viața și somnul / de lacrimi de muzică / terminați / și îndeplinind o libertate firească plecați în țările calde / să vă carbonizați în natură / a doua natură / a nașterii voastre. 29

Poernind de la primele texte la prima vedere s-ar părea că are un anumit stil, dar parcurgând text după text ajungi la concluzia ca pseudonimul de Enigma i se potrivește de minune. Poeta se află în postura de care nu se va mai putea despărți, cea care-i va da puteri și viziuni neîngăduite celor neinițiați: vreau un strop de muzică de la tine te rog să-l strâng în palme și să spun tuturor e un strop de / muzică de la el pentru că l-am rugat să vă pot spune vouă și ei să nu înțeleagă nimic absolut nimic / niciodată să rămânem doar noi puțin nebuni puțin altfel puțin ca atunci când făceam împreună prăjituri și exerciții la matematici speciale într-un mod special / evident cu umerii cusuți strâns ca doi camarazi adevărați și cu sfârcurile împletite și bete de / insomnie restul nu mai contează restul e mult prea profan iar noi suntem umbrele a două icoane… 30


Vreau să știți că rândurile mele intenționează să fie o sinceră pledoarie în favoarea poeziei, a acestei arte primordiale.


La mulți ani!