Poate am visat clipa de acum, când fericirea mea nebanuită se alătura ție in dansul cuvintelor indragostite de sens, însã azi, tu nu mai ești aici să mă opresti din plâns.
Sunt alta acum, dar n-am uitat ca ai reușit sa metamorfozezi fiecare secundă din mine. Acelasi drum necunoscut îl voi strabate si mâine, fara sa stiu cand se va sfârsi o calãtorie, cand va incepe alta, cand o voi lua de la capat. Mă doare cerul albastru infinit. Infinita e nerabdarea ca voi atinge odată cerul fericirii negustate încă. Voi căuta să adorm gandindu-mă că atunci am existat doar noi. Cand te vei intoarce si-ti vei cauta aripa rupta, te vei intregi inchizand cercul din care doar tu lipseai. Te voi astepta, picatura de nemurire, sa umpli paharul de venin dulce-amarui al iubirii de care te ascunzi, alergand fara sa vrei pe acelasi drum lung al dragostei.Te vei reintalni cu razele ei, îi vei recunoaste privirea, ve-ti recita inpreuna acelasi studiu despre iubire si cantecul soarelui se va auzi iar, ridicand pamantul pana la stele. Vei intelege ca ai inceput si ai sfarsit cu mine. In asteptarea zilei ce va veni, iti vei intreba sufletul care e drumul spre soare, ocolind uneori fara rost apocalipsa ce tot ne va aduce împreunã.
Pânã atunci, dragostea mã va convinge sã parcurg drumul pânã la capat. Si voi iubi fiecare secunda de viață, stiind ca ultima o vom înparti cu Tine.