schita despre un verb neconjugat



Munca e o inventie nefericita. Ea nu are inca o justificare implinita. E laudata ca bun castigat al civilizatiei dar nu este sigur ca sensul dezvoltarii prin munca e cel bun.

De ce a aparut? Ea a precedat idea razboiului fiind lupta omului cu lucrurile.
Dupa ce a clipit cu pleoapele, inteligent adica (cum ar fi sa vedem un animal clipind pentru ca vrea, nu pentru ca isi uda reflex ochii) omul a clipit cu mainile si a inceput sa mute lucruri. Cand si-a dat seama ca pentru a manca el muta fructul de pe ramura in gura, a inceput sa mute fructele in culcus pentru a-si astampara comoditatea.
Pacalindu-se, a invatat munca, pentru ca odata ce s-a trezit din somn langa fructe si-a dat seama ca nu-i vor ajunge si ca ar fi frumos ca gramada sa nu se termine niciodata. Sursa muncii nu e deci in foame ci in lacomie si lene.

Omului in cresc inca unghiile. El si le taie in primul rand pentru a putea munci. Ele cresc pentru a fi utile la hranire, la scotocit si scormonit dupa hrana si pentru aparare. Unghiile inca nu au aflat genetic ca nu mai sunt utile. Din lipsa obiectului lor, au fost ascunse in accesoriul infatisarii. Singurul gest pastrat al ungiilor este scarpinatul, in termen poetic mangaiere subtila, sa zicem. Cand nu ii vor mai creste unghiile , omul va fi facut in sfarsit pentru munca, adica va deveni un muncitor si pe axa antropologica.

Din rezultatul muncii, denumit castig, trei parti se reconsuma de om numai pentru ca el sa poata munci din nou pentru urmatoarele patru parti, din care iar doar o parte ii e necesara iar restul de trei se arunca. Din salariu el trebuie sa suporte o gramada de cheltuieli legate de a merge la munca, de a sti munci, de a putea munci, de a uza-a fi dotat pentru munca , de a se trata, de a comunica, de a economisi pentru cand nu va mai putea.

Ce e asta ? In acest fel, din avutia lumii, omul risipeste trei patrimi in fiecare secunda cu incantare, fundamentat filozofic de Hegel si teoriile despre lume si viata.
Sigur ca nu se mai poate da inapoi. Dar e o diferenta intre a sti si a nu sti despre aceasta.

In primul rand pentru sudoare. Cata poate curge pe paraiele omului, cata curge cu rost, si cata doar pentru eliminarea toxinelor.

Omul nu e construit pentru munca ci doar pentru libertate, munca fiind prima ingradire a libertatii lui. Munca este a sti, nu a putea. Ingradirea libertatii prin munca este tot mai grea, cu cat a sti e mai sus pentru acea munca. De aceea doare doar pe cel destept prostia prostilor in timp ce pe acestia ii satura.

Inca nimeni nu a iubit munca , poate doar scopul acesteia. E buna si ca medicament fiind drogul cel mai grav al omenirii. Sunt multi oameni care sunt obligati de frustari diverse sa se arunce in munca cu capul la vale. Numai ca exact atunci cand trebuie mai tare, cand omul nu mai poate munci, medicamentul vietii se termina.

In acest sens munca e o salvare de la ganduri, de la problemele pe care le ridica spiritul. Spiritul e mai vechi in om decat munca. De aici mai capata si munca frumusete atunci cand se suprapune pasiunii.

Nu e nici o deosebire intre gandul simplu si munca pentru ca toate muncile au un singur rezultat, o simpla semnificatie care se reintoarce in gandul omului. Calugarul munceste in afara agoniselii, el este un sclav al gandului iar libertatea sa nu mai exista decat in robia trupului. Ce intorsatura dramatica iau aici lucrurile.

Cei mai multi oameni se mint cand spun ca muncesc pentru a agonisi. Ei pur si simplu nu stiu ce sa faca cu timpul , cu viata lor si mai ales cu gandurile lor.

Munca prostituatei este pacea si odihna celorlalte femeii, acest exemplu distruge o posibila diferenta intre munca si ceeea ce ar putea exista in afara ei. Totul poate fi munca si totul nu poate fi munca. Asa a fost asimilata viata omului in ceva ce poate si nu poate fi.

Camila poate fi mandra de cocoasa ei dar a fi mandru cu munca!, aceasta cocoasa crescuta pe spinarea omului care e in afara a ceea ce este firava lui faptura.

Pielea omului : singura tesatura organica de acest mod, unica in univers poate, nu se potriveste cu niciunul dintre toate eforturile la care se supune el.
Palmele sale nu s-au intarit in cinci milioane de ani. Parca au fost facute doar pentru a pipai, nici macar pentru a strange. Sa privim spre ele, sa ne gandim la fier si rugina si sa gasim un raspuns.