poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-06 | |
Sfârșit.
Nu mai rămâne nimic de adăugat. Ultimele cuvinte nu au niciodată rost, sunt asemenea unor stele căzute la o oră prea târzie. Privește! Afară s-a întunecat pentru a doua oară astăzi. Aceeași zi, infinit mai lungă, același întuneric... dublu. Și nimic nu s-a schimbat. Lumea a rămas la fel, poate a căpătat doar o altă nuanță. Nimic mai mult, nici un strop de adevăr irosit. Tu nu mai poți privi soarele, dar el e acolo... și știi și timpul exact când a răsărit, când va apune... A apus. N-ai observat. Pentru tine, încă mai strălucește în singurătatea lui... dublă. Nu-ți poți aminti dacă ai uitat sau e realitate. Visezi acum povestea vieții tale, care e mult mai departe decât ți-ai fi închipuit. E dublă distanța? Atunci până la soare cât trebuie să fie? Mult... Gândești că n-o să ajungi niciodată, dar, fără să vrei, tocmai ai ales drumul de lumină. Și te apropii temător de propriile tale umbre. Și timpul... timpul pășește odată cu tine. Uneori te întrece. Atunci când te oprești să privești înapoi... Nu mai rămâne nimic de adăugat. Primele cuvinte nu au niciodată rost, sunt asemenea stelelor răsărite prea devreme, când ziua încă mai veghează. Început.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate