Flori de nufar sau complexitatea abordării unui poet „vesel”



Pastelul este una dintre cele mai răspândite specii literare dovada fiind multitudinea de scriitori care au abordat specia precum V.Alecsandri.Ca aplicație ne vom folosi de poezia „Flori de nuferi”.
Poezia in ansamblu este un tablou ,dar fiecare strofă se bazează pe unitati artistice de sine stătătoare . Spre deosebire de celelalte pasteluri în care imaginea ilustrata este conturata discret , în acesta este bine conturată , nefiind încețoșată dovedind atenția autorului asupra elementelor înregistrate de privire , ca forma de contemplație.
Imaginea conturata in prima strofa este a unei bălti (motiv aspatial) , înconjurata de stuf , in care , intr-o dimineața (motiv atemporal) , înainte de ivirea astrului ceresc , apar zâne ce se scalda in „fragedele ziori”, dar ce nu sunt incă zâne , ci surorile zânelor , sensibila prefigurare a motivului romantic al dublului.
Cromatic nuanțele abia se disting din culoarea supremă –alb , care împreuna cu verde alcătuiesc culori identificate prin presupunere.
Trestia-trebuie văzuta ca un templu , un loc sacru , nepângărit si o posibila identificare cu eul poetic , expresie a masculinității , a virilității discrete , in concordanta cu pudoarea manifestata in ultima strofa.
In toata strofa se găsește antiteza , începând cu primul pana la ultimul vers . In primul , mlădierea din aer survine din mișcarea vântului , iar trecerea lui prin stuf ar trebui sa scoată un foșnet , dar el aparține tainicei armonii ce răsuna dimineața . „Răsuna-n dimineața o tainica-armonie” este si ea o antiteza prin alăturarea termenilor „răsuna-tainic” , numai ca este o antiteza doar pentru spațiu teluric (terestru).In spațiul cosmic „răsunetul” este perceput in toata acustica sa .
Antiteza „zâne-zânelor surori” se explica prin faptul ca surorile urmează sa devina zâne , dar numai după un ritual , o proba ,un test .
In strofa a doua , primul vers arata trăirile interne ale surorilor , ceea ce dovedește începerea ritualului. „Apa” unul dintre elementele ritualului , de care sunt temătoare , apa ca zeu al apei (Neptun , Poseidon), le devine (in versul al-2-lea) casa ,cuib după trecerea lui , ceea ce reiese din vesela joaca in „dulcea-i răcoreala”. „I”- dativ posesiv , însemnând răcorea noii case .Un alt element al ritualului este si raza solara (vers 3), scăldarea in razele solare aparține vechilor egipteni care credeau ca zeul soarelui ( RA ) ii va binecuvânta in ceea ce vor face, de remarcat fiind ca luminarea este gingașa , protectoare . Umplerea cămeșii de la sân cu nuferi dovedește fertilitatea capătată. „Raza aurie” care pătrunde prin stuful des anunța ultima proba a ritualului . Motivul stufului des – inaccesibilitate , interzicere – pentru oameni dar pentru zei „des” nu exista , de unde si contopirea zâne – apa . Cuibul asemănător unei temnițe.
Strofa a-3-a reliefează comorile cele mai de preț ale omului care sunt pierdute definitiv si irevocabil : tinerețea , fericirea , înțelepciunea (etica si fizica) .
„Încântătoare forme de albe năluciri” - fatiditate. Omul care face greșeala si pângărește cuibul este pedepsit aspru : ori trăind mutilat (psihic sau fizic) ori pedeapsa capitala - MOARTEA . Surorile trec de la stadiul de vergina la cel de zâna , de la zâna la nimfa , de la naiada la sirena sau iele. Un exemplu ne este oferit de mitologia greaca unde un prinț numit Acteon o privește pe Artemis in timpul ritualului de îmbaiere , iar aceasta îl transforma in cerb , el murind sfâșiat de câinii săi. Strofa sta sub semnul întristării , al inaccesibilității umane .
Ultima strofa dezvăluie ultima proba -„o mandra copilita”- mandra însemnând excepționalul . Deschiderea cetății verde subliniază caracterul divin al copilitei . Ea este o zâna / zeița / nimfa frumuseții si a fertilității , cele mai de preț comori ale vieții. Dezvăluirea ei se face in trei etape: apariția - in stuf , ieșirea - din stuf si rasul - bucuria .
Interpretarea ultimilor doua versuri este lăsata la voia cititorului . Lunecarea si apariția „la foc de soare” a doi nuferi plutitori , rotunzi si albiori poate semnifica fertilitatea - cei doi nuferi văzuți ca uter - datatori de viata sau prin udarea cămeșii la nivelul sânilor , ei se dezvăluie rotunzi si albiori , reliefând nubilitatea ; raza de soare poate însemna hrana si protecție .
Poezia poate fi analizata si pe plan pictural ( cromatic ). Se vede ca nuanța ce constituie ansamblul este albul - culoare suprema - puritate - din care reies toate celelalte culori - verdele ( predominant , dar si protector ) , albastrul ( protecție ,divinitate , seninătate , lipsa de griji ) , galbenul (soarele - protecție si foc , incandescenta unui posibil sentiment erotic ) . Pe parcurs culorile capătă intensitate .
Deși pastelul este atemporal si aspatial , totuși putem deduce locul - Lunca din Mircesti - „ reședința poeziei , un spațiu unic , cu un bogat aer spiritual , cu o atmosfera de o puritate metafizica .” (V. Voiculescu ) .
„Pastelurile sunt un sir de poezii , cele mai multe lirice , de regula descrieri , câteva idile , toate însuflețite de o simțire așa de curata si de puternica a naturii , scrise intr-o limba așa de frumoasa încât au devenit , fără complexe , cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri , o podoaba a literaturii in de obște ” - T. Maiorescu
Meritul lui Alecsandri in „ Pasteluri ” este , in principal , de a izgoni din lirica noastră peisajul șabloanelor . Spre deosebire de predecesorii săi ( Boliac , Alexandrescu , Heliade) , la care natura constituie o dependenta umana , amplificând o anumita stare sufleteasca , Alecsandri face impresia ca peisajul se detașata net de scriitor si exista independent de el . Alecsandri se comporta fata de natura ca un îndrăgostit si un partener de dialog . Atitudinea lui nu e nici de uimire , nici de superficialitate citadina .Ca atare , poetul scapă de orice ostentație : nu da impresia ca vrea sa demonstreze ceva sau ca ne împărtăseste o viziune subiectiva , el are aerul ca-si interzice rolul de intermediar intre noi si natura ; pur si simplu , funcția lui este de a trage cortina in laturi , in acest fel ne proiectează dintr-o data in plin spectacolul naturii.
La Alecsandri totul se bazează pe un echilibru perfect . De aceea in pastelurile sale , dezechilibrul creat in natura este refăcut spre sfârșit , de obicei , prin inteventia omului.