poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-19 | |
Politica este, fie că vrem, fie că nu, o parte integrantă a vieții noastre. Nu putem să ignorăm procesele care ne determină existența, nu putem să ignorăm actorii care stabilesc regulile jocului. Existăm în mijlocul societății și trebuie să relaționăm cu cei din jurul nostru. Iată de ce politica devine esențială pentru noi. Atunci când viața noastră se desfășoară sub spectrul deciziilor unei minorități, vom încerca să înțelegem cât mai bine metodele prin care acei oameni aleg. Politica este făcută în primul rând pentru cetățean și de aceea cetățeanul are dreptul să întrebe și să pretindă răspunsuri.
Nicolae Iuga încearcă să ridice semne de întrebare, încearcă să ofere o perspectivă asupra unui fenomen pe care mulți dintre noi tindem să îl tratăm într-un mod superficial. În “Un muzeu de caricaturi”, personajele politice se transformă în simboluri. Plecând de la evenimente banale, cotidiene, autorul izolează idei filosofice complexe, construind un edificiu etic. În ciuda perenității evenimetelor la care face referire, analiza politică își păstrează valoarea, fiind indiferentă timpului. Ideile înfruntă anii, reușind să ofere puncte de plecare, permițându-i cititorului să meargă mai departe. Nicolae Iuga ne invită să ne întoarcem în timp și să medităm asupra problemelor de atunci prin prisma capacității noastre cognitive actuale. Timpul vindecă multe răni, orgoliile dispar, perspectiva devine mai lucidă. Ceea ce a fost și ceea ce putea să fie, iată coordonatele între care pendulează de cele mai multe ori analiza politică: “Suntem o țară cu țigănie la nivel înalt, o țară în care miniștrii fac fraude financiare sau plagiază dar nu își dau demisia. O țară în care un ambasador străin cere guvernanților să lupte împotriva corupției, dar guvernanții nu fac nimic, după care ambasadorul își face publică cererea sa, iar guvernanții îi reproșează că de ce a spus acest lucru opiniei publice. Pe scurt, suntem din nefericire o țară în care parcă cineva nevăzut ar căuta în permanență să ne facă viața tot mai grea, de-a dreptul imposibilă. O țară cuprinsă de o perversiune morală țigănească totală și iremediabilă.” (septembrie 2003) Deși sentințele sale sunt de multe ori exacerbate, Nicolae Iuga reușește să trezească interesul cititorilor săi, provocându-i, obligându-i să mediteze la probleme diverse, aflate de multe ori în afara sferei obișnuite de preocupări. Fără să se ferească de tabuuri, autorul încearcă să șocheze, să își impună opinia. Nu se poate vorbi despre analiză imparțială, subiectivitatea fiind evidentă. Nicolae Iuga își acceptă însă poziția, și-o asumă, reușind să ofere un discurs coerent. Realitatea imediată este exploatată la maxim. Fiecare gest este disecat, se caută variante, totul este filtrat prin ochiul critic al jurnalistului. Profesionistul observă imediat ezitările și contestă tot ceea ce pare ieșit din tipare. Clasa politică din România a ajuns din păcate să sugereze dezordinea absolută și nu putem să rămânem indiferenți atunci când cei pe care îi alegem se joacă cu viitorul nostru. Nicolae Iuga se limitează însă la observații, volumul având de suferit la capitolul dinamism. Nu sunt prezentate soluții, nu suntem îndemnați să acționăm. Pe tot parcursul cărții, avem impresia că suntem martorii tăcuți ai unei litanii. Lacrimi, suferință, deznădejde, câteva nume invocate obsesiv, iată peisajul prin care autorul definește România, nesfiindu-se să arate vinovații, din păcate însă, aceeași de fiecare dată: “În fapt, Ion Iliescu este cel care, în colaborare directă cu KGB și în cârdășie vădită cu mafia numită “partid de guvernământ” a patronat toată bulibășeala politică de la noi, din ’89 încoace, cu un scurt răgaz pentru refacerea forțelor, luat între 1996-2000. Azi, în anul 2004, atunci când este criticat că nu a restituit nici până azi casele confiscate de către comuniști, PSD se laudă ci altceva, că a privatizat SIDEX-ul mai anul trecut. Prin comparație, Cehia de exemplu a încheiat restituirea caselor naționalizate și a proprietăților industriale către foștii proprietare încă din anul 1991. Astăzi cehii au salarii de 5-6 ori mai mari decât noi. Iliescu nu are nici o vină? Din 1998 încoace Iliescu a fost președinte în România sau în Madagascar? (aprilie 2004) Tehnica jurnalistică este evidentă, volumul fiind în fapt o culegere de editoriale publicate în perioada 2003-2006. Traversând o perioadă agitată din punct de vedere politic, cartea insistă asupra unor evenimente cheie, considerate la timpul respectiv foarte importante. Chiar dacă astăzi perspectivele par ridicole, valoarea istorică există. Mărturiile sunt un element fundamental pentru o înțelegere mai bună a istoriei. Nicolae Iuga încearcă să deschidă noi posibilități de înțelegere a trecutului, să potențeze niște amintiri din care avem cu toții ceva de învățat. Stilul este greoi pe alocuri, încărcat cu regionalisme. Referințele abundă, lectura trebuie realizată minuțios. Umorul fin, mascat, transformă însă cartea într-o mostră savuroasă de satiră politică. Ironizând, atribuind etichete, Nicolae Iuga vrea să îi smulgă pe cititori din reverie, să le arate lumea reală, așa cum este ea. Limbajul simplu, specific exprimării orale, sugerează apropierea de un ipotetic partener de discuție. Analistul politic trebuie să vină dintre oameni, nu dintre politicieni, și trebuie să vorbească pentru oameni. Suntem înconjurați de evenimente. Trebuie să știm doar cum anume să privim: “La noi, până și pretinșii “anticomuniști” au reacții aberante, în fond, comuniste. Să ne reamintim că, în campania electorală din anul 2000, Ana Blandiana a apărut la TVR și, într-un acces de panică sclifosită, ne-a îndemnat să votăm cu “democratul” Ion Iliescu. La fel în campania electorală din 2004, un alt “anticomunist”, Emil Constantinescu a lovit sistematic în Traian Băsescu, spre a-l favoriza pe “democratul” Adrian Năstase. Culmea este că dl. Constantinescu, împreună cu circarul său Mugur Ciuvică, repetă și azi încontinuu, aceleași acuzații la adresa lui Traian Băsescu.” (aprilie 2006) “Un muzeu de caricaturi” este în esență o provocare. Nicolae Iuga demonstrează că literatura trebuie să se implice în viața reală. Scriitorii nu pot exista în afara societății, scrisul este până la urmă o meserie. Să ne implicăm mai mult, să renunțăm la statutul de simpli observatori, să devenim actori. Invitația lui Nicolae Iuga, chiar dacă nu este spusă destul de apăsat, chiar dacă este tributară unor obsesii pur personale, poate impresiona. Să sperăm doar că oamenii pot fi convinși să joace în rolul propriei lor vieți. Până la urmă, aici e toată frumusețea... Bibliografie Nicolae Iuga – Un muzeu de caricaturi – grinta – 2007 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate