Îmi ucid zilele monotone cu gândul la o nouă zi pe care,de fiecare dată,o doresc plină de viață,satisfăcătoare și culegătoare de amintiri nepieritoare.
Comprim timpul scurs în momente și îl înmagazinez pentru visările apusului de viață.
Spațiul îl reduc la imagini limitate și clare,uneori încețoșate.
Cele două coordonate le combin cu spiritul propriu,moment în care trecutul este acaparat în mine.
Eul mă recunoaște în toate aceste proiecții și mă distribuie în rolul principal,deformând trecutul după voința
prezentului și în virtutea cerințelor viitorului.