Un fir infim leagă realitatea cotidiană de necunoscutul tăcut și rece.Un pas greșit,accidental și trecerea în neființă este imediată.Sunt oare liber să-mi aleg momentul pasului?M-am născut având în mine filonul cunoașterii. Spiritul, cât ar fi de obosit și doritor de a se elibera, nu
gândește nici-un moment să părăsească materia,având în permanență aviditatea de a acumula cât mai mult din cunoașterea universală.
Ceva îmi spune în pemanență că viața mi-a fost dată pentru a fi trăită.Întreruperea sa bruscă,din motive dependente de conștiința proprie,nu este în spiritul instinctului de conservare universal.Rațiunea,prin funcția sa de voință,depășește limita instinctuală și considerând că are supremație în decizie,este atacată în momentele de derută de gânduri negre, ce au ca finalitate întreruperea cursului vieții.Momentele nocive sunt depășite prin lupta permanentă între dorință și voință.Cea din urmă învinge în majoritatea cazurilor,fiind expresia conștiinței umane pozitive.
Dorința rea,la unele conștiințe slabe,este mai puternică fracțiuni de timp peste acea limită a conservării,impunând transformarea gândirii pozitive despre viață,într-o negură neclară,suport al tragediei de moment a omului cotidian.
În alte situații,voința,cu toate că se impune,are o orientare negativistă, considerând ca pozitivă întreruperea vieții materiale și transcederea într-o lume imaterială,necunoscută,considerând-o ca un nou început.
Fizicul este robul spiritului.Toată viața materială are impresia că este cel care coordonează sforile vieții terestre,însă în momentul culminant al existenței își dă seama că tot timpul a fost păcălit,fiind numai un locaș folosit la transportul gândului de la un necunoscut spre alt necunoscut.
Simbioza dintre spirit și materie se realizează în favoarea primului.Setea de cunoaștere a acestei stări imateriale nu are limite,folosindu-se de tot ce este jur pentru a-și atinge țelul.
Momentele de pierdere spirituală sunt cauzate de formula sa intrinsecă pe care nu o putem decela în această formă,materială,ceea ce denotă că niciodată nu vom cunoaște ci doar vom intui ce este dincolo de materie.
Spiritul se va folosi întotdeauna de forma carnală pentru a străbate vidul său necunoscut,voința permanentă fiind de a se contopi cu lumina primordială.