Ma gandeam ca nu ma mai poate impresiona nimic… ma gandeam ca e o zi la fel ca celelalte… si nu faceam nici un efort sa ma gandesc dincolo de da sau nu…
Stateam intins pe spate pe o saltea si asteptam sa imi termin tigara sa ma pot reintoarce la treaba… tigara lunga… am zis ca e mai bine asa… ce mai conteaza… lunga, scurta… in cele din urma tot se stinge si nu e cu nimic mai buna decat alta… toate sunt la fel…
Si printre pufurile mele, unul mai complicat decat celalalt, izbite de un perete alb de rigips… isi face loc un gandac… mic, negru si discret… bine, cat de discret poti sa fi cand esti o chestie neagra pe o chestie alba? In fine… se plimba el senin pe peretele meu, ca si cum nu ar avea nicio grija pe lume, ca si cum eu as fi chiriasul lui si nu invers… macar de era chiriasul meu… nu as fi avut nimic impotriva, dar nici nu stiam de existenta lui… si nu-mi plac surprizele… mai ales cele care nu se termina cu “La multi ani!” …
Asa ca m-am decis sa il strivesc. In fond, ce cauta el acolo? Nu au si ei niste reguli nescrie? “Copii… dupa cum ati vazut e vreme buna… uite eu si mama voastra ne gandeam sa facem o mica excursie… DAR, e foarte important sa nu iesiti din casa, decat daca ei sunt plecati (ei fiind noi) …” Pai daca le dam de mancare, le dam un loc sa doarma… e normal sa se astepte la mai mult… de ce ma mai mir?
Un lucru e sigur: a incalcat orice conventie ar fi fost vreodata intre ei si noi. Asa ca trebuia sa reactionez in consecinta. Cu alte cuvinte, pedeapsa capitala. Partea proasta pentru el, e ca nici nu l-am atentionat… Mi-am spus doar in gand: “mai am cateva fumuri, si il termin, oricum nu se grabeste nicaieri”. Mai mult, ajunsesem sa imi calculez locul in care urma sa il nimeresc, in functie de viteza lui si lungimea tigarii mele.
Nu puteam sa nu ma gandesc intre timp la gestul meu. La sadismul de care dadeam dovada, doar ca sa-mi vad din nou habitatul liber… analogia gandac – om era invitabila… Imi imaginam cum ar fi sa ma plimb eu, de nebun, printr-un spatiu intins si sa ma striveasca cineva brusc, fara niciun avertisment… Sec. Foarte sec. Nu ca moartea ar fi un eveniment sec, dimpotriva, e plina de insemnatate, dar faptul in sine… foarte sec. Cu toate astea, n-am scos niciun cuvant. Am stat linistit in continuare si mi-am fumat tigara. Si ca o mica slujba de pregatire, sau cum s-o fi numind, am inceput eu sa ma gandesc la viata lui, la ce lasa in urma, la momentele placute, importante, care se zice ca-ti apar inainte sa mori. Cu alte cuvinte, i-am trait eu ultimele clipe, pentru ca nu era tocmai corect sa il strivesc si sa nu ii dau ocazia sa vada si el luminita inainte… E, nu indulceste cu nimic gestul meu, dar asa mi-a venit mie…
Trag un ultim fum, gandacul se plimba in continuare lejer (geste pe care-l percep ca fiind o sfidare la adresa mea, nu ca ar fi stiut ce se intampla, dar cu toate gandurile pe care eu le-am avut in locul lui, exact asta parea), sting tigara si iau un papuc. Se plimba, se plimba, se apropie de locul in care il astepta inca de la inceput si ma pregatesc sa dau… in mintea mea melodia rula ca si un maras funerar al gandacilor “gan-da-cel, ne-gri-sor, plim-ba-te ca tot te-o-mor…” si tot asa, si tot asa… ce ganduri bolnave, ce mustrari de constiinta aveam eu inainte sa il lovesc. Exact ceea ce incercasem si inainte. Imi propusesem sa traiesc pentru el ultimele clipe, avand in vedere faptul ca nu il anuntasem ca il lovesc, dar ajunsesem sa fac mult mai mult… Ce truism banal si ieftin urmeaza sa spun, dar daca situatia asta in ansamblu ramane banala, trebuie sa-mi redefinesc cuvintele… In clipa in care stateam cu papucul in aer, gata sa lovesc, imaginandu-mi tot ce imi imaginam, am avut un mic soc. Am uitat total de gandac, de ceea ce aveam in minte pentru el si mi-am vazut brusc ultimele clipe… mi-am vazut familia, mai iubitoare ca niciodata, prietenii, mai apropiati ca niciodata, am vazut scena, mai neagra si goala ca niciodata si am vazut rauri… pline cu capete de papadii cazute incet de undeva de sus… am vazut un zambet imens si am simtit un fior din varful picioarelor pana in ultima circumvolutiune ramasa… mi-am vazut viata… asta sunt eu. Aici. Acum. Asta e viata mea. Acum viata mea, e statul la calculator, cu gandul sa termin ce am de scris. Pste o ora, viata mea va fi o cina in pat in fata unui episod south park, vazut probabil de vreo 14 ori. Maine viata mea, va fi un drum cu 16-le, o noua repetitie, o cafea in lord’s, un curs de miscare si cine stie ce va mai fi viata mea maine. Si tot asa. Asta e viata mea. Dar n-am vazut aproape nimic din asta. In schimb fiecare cadru. Fiecare frame, fiecare imagine imi arata cate putin din toate astea… le-am retrait pe toate. Si pe toate le-am apreciat mai mult ca niciodata. Si atunci, ce sa mai fac?
Dupa toate gandurile astea, imi dau seama, ca de fapt chiriasul meu imi facuse un bine… si eu imi propusesem sa-l omor. Ma vad din nou cu papucul in aer, ma uit la peretele meu alb si il caut cu privirea… Bravo… a plecat. Eu imi vazusem toata viata in fata ochilor si el a profitat de ocazie sa si-o salveze pe a lui… Sa ma enervez ca mi-a scapat, sa ma bucur de experienta pe care-am simtit-o?
Zambesc si lovesc totusi peretele… papucul era murdar pe talpa… peretele e inca murdar… Gandacul a fugit, eu mi-am dat seama de niste lucruri si peretele e murdar. Nimeni nu o sa afle nimic. Daca intreaba cineva, l-am omorat! I-am arata eu lui… pacat totusi… trec foarte des pe langa peretele odata alb…


05 Martie 2007