Legături

Dacă în epoca trecută era doar pomenită etnogeneza limbii române în liceu, azi, încă din gimnaziu, se fac presiuni asupra conștiinței copiilor noștri. Și astfel toți termenii bine selectați ca exemple sunt doar de origine străină, de te mai întrebi a cui limbă o vorbim. La televizor frecvent se continuă aceeași politică, de a ne învăța că limba ce o vorbim este formată din împrumuturi. La fel se întâmpla și la 1843 atunci când Aaron Florian a spus: ”Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești... începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, drepturile ni s-au călcat în picioare numai pentru că n-am avut conștiința naționalității noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem și să ne apărăm drepturile.”
Trăim vremuri în care conștientizăm la nivel planetar că numeroase teorii ce păreau sigure sunt înlocuite cu altele, mai profunde. Oare pruncii au uitat limba milenară a mamei lor, și au preluat rapid limba latină de la niște veterani nelatini cuceritori a unei părți din teritoriul geto-dacilor? Așa ne sugerează cu îndărădnicie cei care, dintr-un complex de inferioritate sau din neștiință, au inițiat sau acceptat un sistem etimologic aflat în dezacord profund cu realitatea. Același lucru îl constata și Robert Charroux despre strămoșii săi, celții. Până și primul cuvânt din lume, mamă, este legat de către autorii DEX-ului de latinescul mamma, care înseamnă țâță. Ca și cum până la cucerirea unei părți din Ardeal și a unei părți din Oltenia, populațiile tracice, germanice, celtice și scitice din spațiul Carpato-Dunărean se nășteau prin inginerie genetică, fără mame. Această obsesie de a căuta cu orice preț o etimologie se pare că are legătură și cu lipsa de credință. Polarizarea lumii a început în ziua în care Dumnezeu a spus „Să fie lumină”. Atunci dualismul a devenit creator și generator de progres. Într-un cult monoteist există doar întregul. De aici o singură limbă, cea a lui Dumnezeu, iar celelalte sunt graiuri determinate de modul de viață și tradiția comunităților umane, de modul de percepere a cuvântului divin. Două mari popoare înrudite cu noi ne pot oferi o dată aproximativă asupra vechimii cuvântului mumă sau mamă. Numele zeiței Mut este rădăcina termenului egiptean pentru „mamă”. Această zeiță ne duce în urmă cu peste 5.000 de ani. Conform unor savanți acum peste 10.000 de ani un cataclism sau un conflict ideologic (după mine) a dus la despărțirea populațiilor de la Marea Neagră. Atunci arienii au pornit spre actuala Indie. Acum mai bine de 10.000 de ani indoeuropenii rosteau cuvântul mamă în limba sacră a hindușilor, sanscrita (unde pentru mamă se folosește Mătr, cu nominativul Mătă). Cu aceiași rădăcină ca în egipteană, MUT, se formează arhaicul MUMÃ și germanul MUT’TER sau englezescul MOTHER. Autorii francezi remarcă: sanscritul „MÃTR” este „cf. grec, alld. russe, ect.” Autoriii DEX-ului, poate peste două secole vor descoperi limba sanscrită, pe care Mihai Eminescu a studiat-o încă de acum o sută treizeci de ani. Atunci vor afla că toți europenii în sânul familiei spun mamă astfel: în franceză maman, în engleză mam(m)a sau mammy, în germană mama’, în greacă mamma; numai pentru spanioli mama înseamnă țâță ca și pentru latini, care pentru mamă folosesc mater. Poate că atunci când teoriile etimologice se vor perfecționa nu va mai fi necesară nici explicația ridicolă de transformare a silabei gu în b - pentru a ieși „pasiența” faptului că românii, provensalii și locuitorii Sardiniei spun limba în loc de latinescul lingua.
Limba, gras, greu sunt termeni care cofirmă vechimea și legăturile de rudenie cu neamuri ce azi sunt în extremele continentului european, dar care au avut odată aceeași MUMÃ cu noi, cu egiptenii și hindușii, și aceeași limbă care exista dinaintea Turnului lui Babel, adică înainte ca oamenii să se fălească că-l pot ajunge în creație pe însuși Dumnezeu. Limba, când este încărcată cu iubire, oferă șansa de a fi înțeleasă de toate nemurile; de aceea aș vrea ca iubirea să purifice neamul nostru de răul cu care unii ne întunecă istoria. Noi ne-am format, ca și alți europeni, pe fondul genetic și lingvistic al primilor locuitori ai Europei – care au vorbit indoeuropeana.
Atâta timp cât în țara asta mai există un copil care ridiculizează afirmațiile specialiștilor, spunând „Până au venit slavii, dacii n-au făcut agricultură, dacă plug vine din slavă?” încă n-am dispărut. Încă mai putem demonstra că și în germană există pflug și pfluger pentru plugar, și în în engleză există plough(plug), ploughman(plugar), to plough(a ara) - ca o dovadă vie a locuirii nemurilor germanice în spațiul geto-dac, precum bastanii din sec.III îHr. și burii care au fost aliații lui Decebal în 101. Cu aproape o mie de ani înaintea apariției slavilor în istorie, geto-dacii aveau legături cu popoare germanice despre care putem spune ne erau rude apropiate.