Un articol din EvZ, “De cite ori putem iubi?” (*) pune problema dragostei adevărate. “O singură mare iubire pe care o aștepți toată viața sau mai multe iubiri de moment care te păcălesc? De câte ori apare dragostea adevărată în viața noastră și ce înseamnă ea?”

(*) http://www.expres.ro/article.php?artid=292059

De multe ori am crezut că dragostea este oarbă. De fapt, nu e. Nu cred că avem de-a face cu ceva imatur, hormonal și imposibil de direcționat... Cred că dragostea adevarată este cea care deschide poarta către sine; este poarta către Univers, catre întreg. Nu cred în dragostea oarbă, și nu cred în dragostea care dispare după cîteva zile. Cum mi-a aratat desparțirea de femeia iubită – un an în care am vorbit doar de cîteva ori și am crezut că totul s-a terminat, chiar am încercat s-o uit, s-o înlocuiesc – dragostea adevarată nu dispare cu una, cu două.

De cîte ori putem iubi? De multe ori, de infinite ori, așa cum valurile oceanului reflectă lumina soarelui. Dar Soarele e unic. Adevarata dragoste, cea față de Univers, față de Dumnezeu, față de Divinitate sub orice formă, este una singură. Tot așa, iubirea care deschide calea către acea dragoste, sufletul pereche, este tot una singură. Cine are norocul să găsească această dragoste, această iubire, știe. Celor care dansează de la un val la altul, le ramîne doar să spere că, într-o bună zi, se vor trezi scăldați de lumina Soarelui.

“O singură mare iubire, pe care să o aștepți toată viața?” Cred că așteptarea în sine este un element greșit. Așa cum mușchii ne-exersați se topesc în timp, așa cum gîndurile bune netrimise rămîn fără rezultat, tot așa actul de așteptare nu duce nicăieri. Cred că dragostea adevărată trebuie căutata cu cea mai curată intenție.

Este posibil să greșim? Da, dar (spune Murphy) experiența profesională este direct proporțională cu numărul instalațiilor distruse. Trebuie să treci prin dragoste, trebuie să înoți în rîuri, ca să poți ajunge la ocean. Cred că numai trecînd prin “iubiri de moment care te păcălesc” poți – dacă rămîi adevărat ție însuți – să înveți, să te descoperi, să descoperi adevărul, să descoperi unde ai greșit, cum ai greșit, în fine ce trebuie să faci ca să găsești iubirea cea mare.

Cînd stai și te uiți doar la apus toată viața, n-ai cum să înțelegi răsăritul. Tot așa, nu poți să aștepți să ți se întîmple ceva, trebuie să îți dai drumul, să te arunci cu totul în “dragostea mică”. Mică sau nu, dacă pe moment pare mare, înseamnă că te duce pe drumul cel bun – așa cum izvorul devine pîrîu, rîu, fluviu și mare. Soarele apune în mare, e adevărat, dar ca să ajungi la apusul adevărat, trebuie să fii gata să te uzi. Iubirea de moment, care păcălește, este un instrument în școala vieții. De aceea nu cred că poate fi vorba de o singură mare iubire, decît pentru cei care sunt foarte norocoși.

Dar, atenție, dragostea adevărată apare o singură dată, și este poarta către Divinitate. Cine nu este pregătit(ă) să intre, va trece pe lîngă...