poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-12 | |
FIINÞA UMANÃ
O lună, două, trei și ți se acordă viață. E totală, ce să mai, te-apuci de treabă, chiar dacă nu-ți convine, îți bagi picioarele în ea de viață și stai ascuns, dar gata ajunge, cauți o gură de oxigen. Tragi cu toată ardoarea, ce n-au tras toți strămoși tăi niciodată. Þi-e frică de ziua, ce zi, clipa ce v-a veni, ești deja în focurile cele mai pătrunse urlând cât te țin plămânii. Da, e singura vârstă la care o poți face liber, fără să ți se ceară socoteală, ba din contră ți se dă. Folosești toată socoteala de rigoare, fără menajamente uneori față de cei din jur, dacă ai face lucrul acesta și la altă vârstă, sunt mai mult ca sigur că ai ajunge foarte departe. Ești distrus la un moment dat, pentru că nu mai ții bucățica de carne în gură, deși uneori stai cu gândul la puritatea ce te-a salvat către viață, dar ce-ți pasă, până la urmă ai, sau o să ai destulă carne, toată viața ta, dată de mai mult sau mai puțin, dușmani tăi, favoriți sau nu! Și uite-așa, vrei sau nu, ai călcat prin nenorocirea de viață, cu sau fără voia ta. Uneori deschizi ochi prea târziu și lumina care te lovește parcă e o bâtă demiurgică, de cele mai multe ori nu prea plăcută, de ambele părți. Am zis bine de ambele părți, pentru că pentru tine ca om e prea târziu, iar pentru creator e prea greu să lupte cu un lucru deja făcut. Dar să trecem peste episodul acesta, ești un om fericit și asta rezolvă totul, la urma urmei tu ai făcut toată acea porțiune de drum, fie că ți-a plăcut sau nu. Uneori ai urcat cu atâta putere, pe care nici tu nu ai găsit-o vreo dată, uitându-te în urmă, dar ai făcut-o, ce mai contează, ai ajuns în vârf și ești mulțumit de tine, toată lumea este a ta. Da o ai la picioarele tale, simți că te-ai ales cu puterea de care nu ai nevoie de altfel, pentru că niciodată nu ai fost înzestrat să o folosești. Ești om, asta ești, cui, împotriva cui, să folosești toată această forță, pe care ai strâns-o în tine, toată viața. Te gândești dacă mai poți și mai ales dacă ai fost înzestrat cu așa ceva, că e inutil să folosești acea putere pe nimic. Atunci răbufnești ca un vulcan supărându-te pe viață, precum lava pe pământ, pârjolindu-l. Doamne, și dacă nu ar fi decât atât, pentru că te apucă furia oarbă, lovind într-una în toată nesimțirea ce stă să fie arsă, așa degeaba, fără să sufere. E pustiu în toate, cu tot oxigenul pe care îl ai acolo sus și te bagi la fund, să cauți acolo, ce n-ai găsit niciodată, liniștea care te-a făcut ființă umană. Dragoș NONCIU 09.02.2006.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate