Colegul meu,lobul stang al pamantului,refuza tratamentul...Fara pastile spune el...Fara pasi pe furis,tiptil,tiptil...Fara monede false,fara priviri piezise...M-am agatat de membrele stangace ale unui visator...E prea timida carnea de poet...Sunt prea nespus...si stiu sa mor discret...miroase a amorteala prin artari...si dintre mii de ganduri...tot rasari.Ochii nescrisi pe ziduri mor azi si mor mereu
O perna cu neganduri e azi sufltul meu.Si ma tratez cu versuri,silabe siateu imi pare rasaritul mereu...mereu...mereu.Necociez cu viata tranzactionand concretul...de pe felia vietii...iar imi zvacneste pieptul...E goala nemurirea,e gol si in altar,frumosi si goi sunt sfintii...in candela-i amar...Sa uit sau sa visez?Un poem anume prea rece si prea vag...rimele sunt mult prea dure nu se unesc...se sparg...Aici nu e de mine,aici e pentru sfinti...Cu aripile negre,seducatori,cuminti...Si-acu sa iau vacanta...dar n-am sa plec nicicum...caci roua dimineata duhneste a drum-bun,Iar mie rasaritul imi cam provoaca sila...Te-as fi ucis...de mila...Cum sa nu te inteleg?Refuz si eu un tratament anost si bleg...al vietii...si nici nu e prea greu...printre suspine...fara altar...fara pretentii...E chiar hilar de bine!Colegul meu...