Leonardo a fost și rămâne o mare forță a spiritului cultural european .
Cel mai cunoscut exeget la noi, domnul Haralambie Bobiță, a publicat de curând un articol extrem de interesant în revista "Mușchi și foale". Cunoscut în special ca descifrator al lui Leonardo comparativ cu cheia sa mistică, criptată, ioniană, dl. Bobiță trage un viguros semnal de alarmă.În articolul său, domnul Bobiță atestă cu citate concrete din opera lui Hartularie Vermenuș modul în care Securitatea, Securica așa cum îi spune domnia sa în articol, este încă bine și mersi în "Asociația pentru iubirea patriei și ovinelor", cu sediul la Băicoi. Domnul Bobiță arată că sufletul de înaltă forță narativă și poetic-metafizică a lui Leonardo Văngureanu este în realitate o diversiune de cea mai joasă speță pentru că, "în spatele foalelor obosite se află tot prietena noastră din copilărie, Securica", Securică care poate fi judecată mai ales sub prisma următoarelor afirmații dintr-un extrem de interesant articol din Contemporanul “Trecutul, de-o pildă, încet, încet începe să dispară din conștiința publicului, se doresc teme ușoare, mult balast intelectual, că e mai simplu să rumege o problemă, indiferent de ce natură, unul sau altul devenit vedetă peste noapte, care nu mai are timp să se reculeagă în bibliotecă pentru că aleargă de la o televiziune la alta, dar se pricepe la toate și la nimic.". O tempora, o mores. Ce bine vede acest lucru și magul cuvintelor,mistagogul Leonardo Văngureanu, scriitorul hermeneut, magicianul eoanelor ce plutesc malefic pe fluviul Letea noul curent literar ! Opera sa sublimă, romanul "Mecenați cu mânecuțe" este o demascare a inerției cernoziomului nostru authton și lipsit de binefacerile pământurilor unite, a lui Șolohov, de exemplu. Cităm mai departe "Este salutară intervenția domnului Pruteanu, rîvna dumnealui în ogorul limbii române, dar, pentru ca neghina să fie cu adevărat îndepărtată, nu i-ar strica o vizită la vreun latinist, mai apoi să peroreze despre originea cuvintelor, în cunoștință de cauză.
Somnambulismul intelectual mai este întreținut și de factorul politic, de deciziile politice proaste care se răsfrîng asupra culturii. Oare ce înseamnă să fii operator cultural și să nu ai nimic de-a face cu cultura? Poate lua decizii cu privire la concerte simfonice inginerul, poate lua decizii în privința literaturii medicul, dar în privința istoriografiei se poate pronunța informaticianul?! Cu siguranță nu! Aceștia, eventual, pot ajuta, fiind aditivii în lipsa cărora cultura nu s-ar putea dezvolta armonios. Creatorul să creeze, medicul să trateze, politicianul să conducă, educatorul să educe...!” Ce înseamnă , într-adevăr, să fii operator cultural, numai distinsul nostru critic Haralambie Pojghină poate să ne spună atunci când afirmă că "în ciuda unui mecenat incongruent al URS-ului , mecenat care urmărea închiderea fecundei genialități inspiraționiste, domnul Leonardo Văngureanu rămâne unul din cele mai muzicale nume noi din literatura românească. În nuvelele sale, cum ar fi de exemplu "Codiță de șoricel în pământurile sulfuroase", domnul Leonardo povestește despre experiența ezoterică a mamei Oaie, cea care frământa micii pe vremuri la Terasa Năvodari "atunci când a aruncat micul în sus iar acesta, din greșeală, s-a înfipt în pământ, la nici două străzi de acolo se năștea, ce-i drept în urmă cu câteva sute de ani, ce-i drept, în Toscana, imberbul homosexual Leonardo da Vinci".Actul de a arunca carne în sus trebuie văzut în registrul erotico-amalgamat tipic lui Văngureanu. Aici autorul își dovedește dialectica sa homofob- persuasivă, provenită din lipsurile sistemului sanitar. Pe de altă parte trebuie să subliniem că, aidoma lui Leonardo, credem că de-a lungul timpului femeile au fost extrem de persecutate- ca dovadă faptul că majoritatea numelor de mâncăruri gătite grele sunt nume de femei- tocăniță, musaca, mascarlie- nume purtate odinioară de trecute vieți de doamne și domnițe pe care autorul le folosește în mod ignobil, precum o întreagă pleiadă de nume celebre dinaintea lui, cum ar fi, de exemplu, Neacșu din Câmpulung, primul misogin pomenit literar, care n-o menționează pe Sanda Marin în faimoasa sa scrisoare ! Sanda Marin nu apare nici la Enăchiță Văcărescu care preferă să-și dedice odele unor femei impersonale, nici la boierul Calimachi și nici măcar în dicționarul scriitorilor români, ultima ediție, acolo unde "horror dictu" apare în schimb Atanasie Poieniță. De asemenea s-a demostrat irefutabil perenitatea spiritului tehnic în spațiul balcano-pontic, "I pak" din scrisoarea aceluiași Neacșu fiind de fapt o clonă de I pod cumpărat de la turci.