Cunoașterea de sine (1)

Mesaje neconvenționale.
Din cele mai vechi timpuri, prima cale de comunicare a omului cu cei din jur a fost prin gesturi, mimică, poziție a trupului, distanța menținută față de partener, etc. care primeau din partea lor mesaje de răspuns în concordanță cu modul în care acele comunicări s-au reflectat în subconștient. Se pare că astfel se realizează și astăzi cea mai mare parte a comunicării cu semenii noștri.
Omul este dominat de legi biologice care-i controlează acțiunile și reacțiile, limbajul trupului și gesturile. Fiind înzestrat natural cu acest mod de comunicare, el este de asemeni înzestrat cu capacitatea de a înțelege acest limbaj al trupului. Oamenii perspicace, intuitivii, cei care au premoniții, sunt aceia la care capacitatea de a percepe și de a decodifica aceste mesaje funcționează la parametrii optimi; la ceilalți această capacitate a fost atenuată de factorii de mediu și de ceea ce îndeobște înțelegem prin educație. Rareori un om își dă seama că mișcările și gesturile sale pot fi în neconcordanță cu ceea ce spune, iar mesajele subconștiente sunt practic imposibil de falsificat!
Cercetările în acest domeniu s-au intensificat abia după 1960, cercetătorii observând cam un milion de gesturi și semnale non-verbale.S-a constatat de asemenea că din totalul mesajelor, peste 65% sunt non-verbale, un om normal vorbind efectiv cam 10-12 minute zilnic. Comunicările verbale sunt folosite mai ales pentru transmiterea informațiilor, iar cele non-verbale pentru exprimarea simțămintelor: întorci cuiva un spate de nu se vede, râzi cu gura până la urechi, poți trăsni omul din priviri, prezența cuiva îți poate strica sau îți poate lumina ziua, și alte asemenea! Femeile sunt, se pare, mai perspicace decât bărbații(așa numita“ intuiție feminină”), au abilitatea înnăscută de a descifra semnalele non-verbale, detaliile mărunte. Această abilitate este și mai evidentă la femeile care au crescut copii, deoarece în primii ani de viață comunicările mamei cu copiii sunt mai ales pe cale non-verbală. De aceea femeile sunt deseori și negociatori mai buni decât bărbații.
Prin observarea orbilor, a surzilor, a surdo-muților, care nu-și pot însuși aceste semnale văzându-le sau auzindu-le, s-a ajuns la concluzia că unele dintre ele sunt înnăscute, în timp ce altele sunt dobândite cultural. Din prima categorie fac parte suptul, zâmbetul, modul de exprimare a emoțiilor. Din a doua categorie putem aminti felul în care ne îmbrăcăm (majoritatea bărbaților când se îmbracă introduc mai întâi mâna dreaptă în mânecă, în timp ce majoritatea femeilor procedează invers), felul în care circulăm pe o stradă aglomerată (când un bărbat trece pe lângă o femeie, se întoarce cu tot trupul spre ea, în timp ce femeia își întoarce trupul de la el), distanța ce o păstrează oamenii dintr-un grup unii față de ceilalți.
Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleași în întreaga lume: zâmbim cand suntem bucuroși, ne încruntăm când suntem triști, înclinăm capul dacă suntem de acord cu ceva, mișcăm capul de la stânga la dreapta dacă nu suntem de acord, ridicăm din umeri dacă nu înțelegem un lucru. Dar, așa cum mesajele verbale diferă de la o etnie la alta, unele mesaje non-verbale pot fi diferite. De exemplu gestul ”inel” sau O.K.înseamnă în toate țările vorbitoare de limbă engleză același lucru - totul este foarte bine; în Franța gestul înseamnă zero sau nimic; în Japonia poate însemna bani; în unele țări mediteraneene are un sens obscen, utilizat pentru homosexuali. De aceea, pentru a evita situațiile neplăcute este recomandabil ca acolo unde mergem să respectăm regulile locului. Și se spune că, pentru a te înțelege cu cineva, trebuie să-i vorbești pe limba lui!
Dacă vrem să “citim” mesajele non-verbale, să învățăm limbajul trupului, trebuie să respectăm reguli folosite la însușirea scrierii corecte: se învață mai întâi semnele, gesturile, apoi se leagă în “propoziții”, “fraze”, adică vor fi analizate în contextul lor, nu separat. Fiecare gest, ca și fiecare cuvânt, poate avea mai multe înțelesuri. Indiferent de nivelul cultural, cuvintele și gesturile se leagă între ele în mod previzibil. Gesturile formează propoziții care pentru un cunosctăor semnaleaz exact dacă gândurile și sentimentele vorbitorului sunt în concordanță cu ceea ce spune.
Perspicacitate în a citi intențiile celor de langă noi se poate dezvolta și urmărind cu interes tot ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că înzestrare avem, dar n-am învățat s-o folosim pentru că nimeni nu avea interesul să ne învețe. Ba, dimpotrivă! Dacă ați vzut filmul acela în care Mell Gibson a căpătat capacitatea de a auzi gandurile femeilor, ați văzut ce interesant poate fi. Iar posibilitățile cresc atunci când știi ce gândește oricine și nu mai trebuie să presupui!
Cu cât o persoană este mai sus pe scara socială, mai instruită, cu atât reușește mai bine să comunice verbal, utilizând mai puține gesturi sau mișcări ale trupului; la o persoană mai puțin educată, preponderent este mesajul non-verbal. Rapiditatea unor gesturi și evidența lor în ochii altora depinde și de vârsta persoanei.Dacă un copil spune o minciună, el își va acoperi repede gura cu palmele; când un adolescent minte, el își va mângâia ușor buzele; la adult mâna, care pleacă involuntar spre gură, va mângâia ușor vârful nasului. Deci cu vârsta, gesturile devin mai rafinate, un adult fiind mai greu de “citit”decât un copil. Indiferent însă cât de rafinate sunt gesturile, ele nu pot fi falsificate în totalitate.”Se pare că mintea umană posedă un mecanism de semnalizare a erorii,care indică avarie atunci când primește o serie de mesaje neconcordante”.
P.S.Pentru corectarea textelor publicate aici mi se iarta toate pacatele, care nici nu-s asa de multe!Sper ca, in viitorul apropiat, sa va inspirati din Www.weblog.ro, care nu-i asa strict la virgule, dar are fonturi romanesti si posibilitatea de a copia exact cum e scris. Imi ia mult mai mult timp sa corectez decat sa scriu!La buna vedere1