EȘAFODUL

Solicităm să fim executați, ne adulăm singuri, fără nici o demnitate, față de rasa din care facem parte. Uităm cine ar trebui să fim, în fața eșafodului. Ne coborâm atât de jos, încât suntem în stare să aruncăm cu noroi în față, chiar și celor dragi. Încălcăm orice regulă, fie ea și nescrisă. Regula care ne-a adus pe linia de plutire altă dată, acum nu ne mai este de folos.
Reacția pare normală la prima vedere și suntem înclinați să credem că aici e totul instinctual. Dar nu este așa, se dovedește a fi greșit totul, imediat ce se mai dă o șansă victimei. Atunci victima nu mai este cine a fost, nu mai știe ce a făcut. Uită în totalitate că a cerut să fie pedepsită și se așează din nou liniștită în rândul rechinilor necruțători. Ba mai mult, este de acum o luptătoare mult mai ferventă, ce încalcă benevol, toate regulile credibile și incredibile, pe care singură le-a aprobat. Este pusă în postura de a recunoaște tot ce a greșit, nu acceptă în ruptul capului că ar fi fost în postura aceasta vreodată.
Soluția reparatorie, devine și mai alarmantă, pentru cel care trebuie să repare totul. Pentru că totul devine un insucces total, ce pune în pericol întreaga rețea din care a făcut parte sau în care s-a încadrat acum.
Bineînțeles că totul nu se oprește aici. Așa zis-a victimă, cu ani de specialitate de acum, se apără pe căi nebănuite, aruncând cu noroi acolo unde te aștepți mai puțin.
Totul ia o întorsătură teribilă și clasa lui devine din ce în ce mai solidă, creată pe un fundament greșit, pe greșeală. Greșeală la superlativ de acum, pentru că atribuția, coaliția la rău, este defăimătoare și imoralitatea nu-și mai are rostul de a fi pusă în valoare.
Calendarul, este cel care vorbește în tot acest timp, punând accent pe nervii celor care nu pot accepta toate acestea. Cei care vor ca lumea să fie mai dreaptă, dar care sunt gata să accepte și ei, la rândul lor, pentru un culcuș mai cald, oarece concesii.
Atunci apare simpla întrebare, oare ce vrem să construim noi, cei care vrem să avem de fapt o lume a noastră? Pentru că în final, nu vom construi o lume a tuturor, ci a noastră. Și atunci apare răzorul între lumea de basm și lumea reală. Cea care luptă de fapt, pentru eterna supraviețuire.

DRAGOȘ NONCIU