Romania de peste hotare este o combinatie fericita de bucurii simple. Oameni care stau la aceeasi masa uitandu-se pe un ecran imens la Pro Tv international. Mancarea care te face sa te simti ca la mama acasa. Accentele din toate colturile tarii care vibreaza a fericire in acelasi loc. Nostalgia de a fi roman. In afara granitelor veti gasi mereu mai multi romani mandri de ceea ce sunt sau au fost. Putini isi vor blama tara. Si mai putini ar decreta ca nu vor sa se mai intoarca pe meleagurile natale.
Ma gandesc acum la „romanasii” care stau bine mersi si taie frunza la caini acolo acasa si-i judeca pe cei care au plecat atat de departe pentru un vis, pentru un trai mai bun, pentru o viata care sa le asigure ceea ce Romania nu este, din pacate, inca, in stare sa le acorde: demnitate. Aproape nimic nu se face pentru romanii care, nu Isarescu spunea?, au salvat Romania de la colaps financiar.
Aici in State se fac insa mai putine decat oriunde altundeva. Nimeni nu se intereseaza de cei care muncesc pe branci de dimineata pana seara. Spre deosebire de ambasada Romaniei din Londra unde romanii sunt mereu pusi la curent cu toate evenimentele aici in State nu auzi decat ca domnul consul a inceput sa tipe in dreapta si-n stanga si ca stai la coada zile bune pentru a ti se pune o amarata de stampila.
Si-atunci cine poate judeca sentimentele romanilor fara de tara? Mai ales ca inca iubesc Romania poate ma mult decat cei care stau pe prispa cu semintele la gura? Pentru ca se intalnesc saptamana de saptamana, se inbratiseaza ca vechi prieteni, danseaza si inca mai spera ca cineva acolo sus le va da un semn de viata. Ca cineva le va spune: „Stiti noua ne pasa de voi. Sunteti de-ai nostri. Daca voi nu va puteti intoarce acasa hai sa aducem noi Romania mai aproape”. M-am intalnit din nou cu niste romani extraordinari seara recuta. Au incetat demult sa mai spere ca cineva le va bate la usa si le va spune stiti ne-ar placea sa participati la o discutie cu reprezentantul X.
Pentru ei nu au mai ramas decat pozele cu sarmalutele si mamaliguta. Sunetul cutremurator de tambal. Parfumul de Timisoara. Painea dospita la vatra. Niste prieteni noi. Un steag tricolor agatat in camera, sau pus pe birou. Si o iubire sincera, arhetipala, cu radacini mai vechi decat lumea, pentru ceea ce a fost, odata, pentru ei, Romania...

PS: Nu v-as sfatui sa urmati intru totul sfatul lui Caragiale, dar macar sa aveti cunostinta de el: „Când ar fi sa dau vreo povata unui tânar, iata pe care i-as da-o: Tinere sa-ti faci patria scumpa si sfânta ca si mama! S-o iubesti si s-o respecti din adâncul sufletului tau. De dragostea si de respectul tau pentru ea sa nu faci vreodata reclama si parada. Ba, ai dreptul si datoria sa urasti, sa lovesti, sa sfarmi pe acei frati ai tai ticalosi, care, în loc s-o iubeasca si s-o respecte ca pe o mama, cuminte, onesta si severa, o curteaza, o magulesc si exalteaza ca pe o batrâna cocheta nebuna".