poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-23 | |
Fascinanta lume a literaturii ni se dezvăluie încă din copilărie, prin cărțile de colorat inspirate din povestiri cunoscute, din basme, snoave și legende.
Doamna educatoare ne spune tot ce ar trebui să înțelegem din aceste povestiri, morala pe care ar trebui să o tragem, ca să fim copii cuminți. Următorul pas îl facem în școala primară, când învățăm lucruri mai dificile, din texte și mai și. Doamna învățătoare are grijă ca noi să vedem în acestea ce au văzut și autorii manualului, aceleași lecții despre cum să fim, care se ascund în spatele unor exerciții de interpretare. Deja din clasa a cincea, s-a format un fond cu care putem să interpretăm și noi un text. În timp, înțelegem tot mai mult singuri, tragem concluziile, iar până la maturitate ne lămurim că înțelegerea unui text nu înseamnă acceptarea unor păreri dintr-o carte de comentarii, ci filtrarea textului prin propria noastră experiență, prin personalitatea noastră, pentru ca apoi să hotărâm dacă ne place sau nu, cu argumente, că așa este frumos, după care să oferim chiar o variantă de interpretare. E foarte bine atunci când fascinația literaturii se transformă în forță creatoare, și așa apar noii scriitori, proști sau nu, dar care sub un anumit impuls scriu. Autorul nu poate scrie obiectiv o poveste, o istorie, sau o poezie, pentru că fie este direct implicat, în cazul în care sursa de inspirație a fost propria sa experiență, fie se transpune în locul celui care a trăit acea întamplare care l-a inspirat. Influența personalității sale se remarcă pe parcursul întregului text. Același lucru se poate spune și despre cititor: mesajul nu ajunge la el în formă pură, exact cum a fost gândit de autor, ci in formă denaturată de propria sa gândire. Textul e perceput la nivel individual, ceea ce inseamnă că interpretările care apar pot fi identice, asemănătoare sau diferite și nu e vina nimănui. Câte capete, atâtea idei. Nu se poate impune o interpretare unică, pentru că un cititor este interesat de un text în măsura în care poate să îl raporteze la propriile trăiri, fie ele fizice sau psihice. Textul nu trebuie să devină un stat totalitar în care toți cred ce spune slăvitul autor, iar necredincioșii sunt declarați călduros pe lângă. NU accept ca un autor să îmi spună că nu i-am înțeles textul doar pentru că am văzut acolo ceva diferit de ce a văzut el. Sunt destul de mare și cred că am trecut de foarte mult timp de vremea în care aveam nevoie de doamna învățătoare ca să citesc un text.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate