Mic elogiu:
Cioranizând:
"Cioranizând acum încerc să mă împresor
În melancolia creatoare încerc să mă înconjor"


"Nu e nimic mai jalnic decât cuvântul și totuși doar prin el ajungi la acele senzații de fericire, la jubilația ultimă în care ești cu desăvârșire eliberat de orice sentiment de apăsare, prin cuvânt prin însăsi simbolul fragilitații!" spunea Emil Cioran, acest om care avea de gând să își scrie pe ușa mansardei sale din Paris, Cartierul Latin : "orice vizită este o agresiune, nu intrați fie-va milă, orice chip mă deranjează, nu sunt niciodată acasă, blestemat fie cel ce sună, nu cunosc pe nimieni, sau nebun periculos" , acest om care "începea de la singuratate încolo"(Constantin Noica) și care "nu a inventat nimic, a fost doar secretarul senzațiilor sale",(Sfârtecare) și pe care “gastrita nu îl lăsa să fie romantic”(Caiete II) a trăit doar pentru că "munții nu râd și viermii nu cânta" (Pe culmile disperării). Acest filosof în esență irațional care "considră că patria lui este neantul" și cu o repulsie socială enormă spune "de ce nu putem să rămânem închiși în noi înșine? De ce umblăm după expresii și după conținuturi și sistematizăm un proces haotic și rebel? N-ar fi mai fecundă o abandonare în fluiditatea noastră internă, fără gândul unei obiectivări, sorbind doar cu voluptate intimă toate fierberile și agitațiile lăuntrice?" "a trai cu adevărat însemnă să-i refuzi pe ceilalți, ca să-i accepți ar trebui să renunți la tine, să te stăpânești, să acționezi împotriva propriei tale naturi"(Pe culmile disperării). Și totul doar pentru a avea satisfacția de a fi fost "cel mai lucid om pe care l-a cunoscut".
A încercat să dea contemporanilor și posterioritații senzația că nu a existat.Această izolare, îl poate asemăna cu alții filosofi, dar la Cioran problema se pune și la maniera în care nu cumva a vrut să își facă prin acestă anti-reclama, o vastă publicitate.
A lăsat culturii 19 cărți la care se adaugă corespondența și caietele în numar de 4; aproape fiecare gând își i-a seva din prima carte "Pe culmile disperării"-1934 (titlul a fost ales de un ospătar dintr-o serie de 3) . Această carte este un "manifest al unui sceptic iremediabil dezabuzat, agățându-se doar de pasiunea absurdului".
Ce poate să admire un "licean zapăcit de filosofie " la aces om, "avid de orice forma de exces și de erezie"? Nimic mai mult decât "voluptatea torturilor stilizate" și faptul de a fi reușit să scrie o opera cu care să se identifice și cu care să se anti-identifice.
Ceea ce caracterizează gândirea cioranică este negarea, iraționalitatea și agresivitate anti-umană( "personal eu îmi dau demisia din omenire", “nu-i iubesc pe oameni, nu sunt deloc mândru că sun om” ), ca și curent filosofic fiind clasat în trăirism (alături de Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu), Cioran manifestă obsesia morții și aproprierea tot mai acerbă de neant. . Cheia gândirii sale probabil o putem citi în acel rând din Amurgul gândrilor : "Unde apare paradoxul, moare sistemul și triumfă viața" sau după cum se exprimă în Pe culmile disperării: "din fondul irațional al ființei noastre, din zona intimă și centrală a subiectivității", apare scrisul. Pornind de la aceste “avorturi de rațiune” observăm că acest om se află într-un "falimenet moral" și totuși reprezintă un model mult mai valid decât aceia ce "ne servesc lecția de deșertăciune" în a nu-l citi pe Cioran, omul zidit în coloratură nihilistă, de un "robespirism" convins, departe de a fi fost un "lepros spiritual". Probabil că mulți dintre noi "încercăm să ne plasăm originile mișeliei noastre cât mai departe de noi" (Demiurgul cel rău), însa dupa părerea mea Cioran și-a acceptat, exploatat și nimbat pîna la oboseală această latură a violenței și corozivitații, îmbinată uneori cu sarcasm. "Am scris să insult viața și să mă insult. Rezultatul? Mi-am suportat mai ușor viața" .
Fiecare carte a lui este scrisă ca să-l "biciuiască pe cititor, sa deschidă răni". Inspirația pentru el era un "brusc dezechilibru, o nespusă voluptate de a te afirma ori nimici. “N-am scris nici un rând la temperatura mea normală" Scrisul pentru el, a fost ceva terapeutic, și după cum îi marturisea lui Octavio Paz dacă nu ar fi scris s-ar fi dedat la tot felul de excese.
Scrierile sale par a fi delirul unui om aflat într-o plină acțiune lirică, acea stare pe care el o descria ca "fiind dincolo de forme și sisteme" (Pe culmile disperării), ele apar ca produsul unei gândiri fragmentare care "relevă fiecare aspect al existenței" (Demurgul cel rău), de aceea pare a se nega pe sine câteodată că îsi cosideră gândirea un produs, un rezultat, o drojdie, opusă spre exemplu gândirii lui Eugen Ionesco, pe care filosoful francificat o consideră un întreg proces. Opera și-a elaborat-o probabil noaptea, nu pentru că atuncea "joacă ielele" (C.Noica), ci petru că "noaptea ești un alt om, ești omul suferind, omul adevarat " și totul "trebuie privit în lumina deznadejdii", “ești numai tu singur, tăcerea și neantul, originalitatea nopții", o întreagă anarhie a scrisului, un fel de plângere a unui om ce a semi-parcurs drumul fatal la nivel de gândire a lui , fapt care pare să fi fost o experiența capitală. La nivelul subonștiinței, probabil că cimitirul din apropierea casei părintești, să fi influențat pe copilul Cioran, într-o asemenea manieră încât copilăria sa fericită să fie pârghia gândirii a unei veșnice idei, care îi dă lui Cioran o alură de cinic.
Într-un interviu acordat lui Bergfleth în 1984, se spune "vai de cartea pe care o poti citi făra să-ți pui neîncetat întrebări asupra autorului". În opinia mea cea mai validă întrebare asupra operei lui Emil Cioran o reprezintă punctului unei probabile bucuri(?) la faptul de a avea o carte- Demiurgul cel rău- interzisă în Spania
A-ți crea din acest filosof o întreagă ideologie e ca și cum ai da dovadă de un plictis foarte rafinat fața de valorile umane și tot ceea ce s-ar numi "principiul satanic în suferință" te-ar ispiti . Sa te auto-devori, să te zgudui, să opui rezistență oricarei încercări, să crezi că între tine și oameni e un geam gros ce nu poate fi spart (E.Ionesco în Însinguratul) și să vezi cum lumea miroase a praful creației. Ce poate fi mai voluptos de atât? "Sânge, sinceritate și flăcări"? ; coșmarul unei estetici haotice și plină de delir. Filosofia unor asemenea acte te-ar determina să evadezi periculos și să stai cât mai departe de ceea ce se numește luciditatea cotdiană, să fim noi zbuciumul unor idei care să dezrădăcinăm o întreagă pustietate a spiritului gregarisitic neizolat. Sunt trist, deci sunt. Scriu cu furie, deci încerc să ard temnița acestei lumi.
A refuza ideile pline de râie și temperatură ale socialului, apare trezirea din somului vieții prin acapararea unei idei mai mari, izolarea, de unde derivă sentimetul apropiat al unei ecuații cu o singură necunoscută, experiența supremă. Moartea, care îl urmarea pe Cioran la tot pasul. Poate fi o gesticulație mistică a unui om necivilizat, care consideră că a învățat de la ciobanii din zona Sibiului, mai mult decât de la toți filosofii neantului.
A scrie la vârsta aceasta un articol despre Cioran e ca și cum m-aș fi purificat de el și " într-o zi rechizitoriile și verdictele lui avea să mai însemne ceva pentru mine doar în măsura-n care, uneori, m-ar face să regret pe nebunul care am fost cândva".

Bibliografie:
-François Bondy(și alții),Convorbiri cu Cioran,(antologie de interviuri),ed.Humanitas, București,1993, 286 pg
-Emil Cioran,Amurgul gândurilor,ed.Humanitas, București, 1991, 207 pg
-Emil Cioran, Caiete II, ed.Humanitas, București, 2003, 401 pg
-Emil Cioran,Demiurgul cel rău, ed.Humanitas, București, 2003, 168 pg
-Emil Cioran, Exercitii de admirație, ed.Humanitas, București, 2003 , 220 pg
-Emil Cioran, Pe culmile disperarii, ed.Humanitas, București, 2002 , 128 pg
-Emil Cioran, Scrisori către cei de acasă, ed.Humanitas, București, 2004,
-Emil Cioran, Sfârtecare, ed.Humanitas, București, 2003
-Emil Cioran, Tratat de descompunere, ed.Humanitas, București , 1992, 271 pg
-Eugene Ionesco, Însinguratul, ed.Albatros, București, 1990, 127 pg
-Didier Julia, Dicționar de filosofie(Larousse), ed.Univers enciclopedic, București,1999 372 pg
-Gabriel Liiceanu în colaborare cu Sorin Ilieșiu, Apocalipsa dupa Cioran, film documentar
-Constantin Noica, Mathesis Universalis sau bucuriile simple, ed.Humanitas, București, 1992, 123 pg
-Constantin Noica, Jurnal filosofic, ed.Humanitas, București, 2002, 130 pg
-Mic dicționar filosofic, ediția a II, ed.Politica, Bucuresti, 1973, 662 pg