Asa trebuie sa inceapa totul... Cu o mica nebunie, transformata ulterior in psihoza, in manie. Maniile mele... Cum pictase Theodore Gericault monomaniile, atat de penetrante si breathtaking inca, dupa atatia ani de la stingerea lui, asa as vrea si eu sa portretizez monomaniile timpurilor noastre. Si as incepe cu cea mai "populara" monomanie... Aceea a individului sanatos, care pozeaza in nebun. Toata lumea cunoaste tipologia. Daca Erasmus vorbea de un alt fel de nebunie (adica ignoranta, care frizeaza prostia), as vorbi de nebunul inchipuit, care lasa in urma lui o boare de mister. Ne place sa ni-l inchipuim taind in carne vie asemeni personajului din Le Chien Andalu sau tremurand pe ritmurile Simfoniei IX de Beethoven ( asemeni pesonajului din "Portocala Mecanica"). Dar nebunii adevarati, aceia frumosi si fascinanti prin exacerbarea fireasca a patologiei, nebunii sublimi, aceia pe care ii adoram in mediul dostoievkian,( in masura in care ii acordam autorului rus prezumtia de veridicitate), sunt rarissimi. In vremurile noastre, nebunia e contrafacuta, toti (chiar si subsemnata) ne dorim sa ne castigam atributul de "psycho" sau formele mai gentile "ciudat", "freek" etc. Asta din nevoia, poate, de a atrage atentia. Sau poate, ma insel... Poate si jocul acesta de-a nebunul este patologic per se. Raman, insa, la credinta ca tuturor ne place poza de nebuni, chiar daca genele nu sunt de partea noastra si ne forteaza sa ramanem la statutul de diletanti. Pana la "perfectionare", voluptatea nebuniei auto-fabricate ne tine strans in mreje... Si ne ofera toate premisele pentru a ne scuza inadaptabilitatea sociala, esecurile, rabufnirile si nevoia de singuratate. Spre deosebire de adevarata nebunie, care este cusca perfecta ce tine incarcerata o durere/trauma/neliniste care nu poate fi defulata, dupa cum spune Cioran: "Nebunia nu este decat o durere care nu mai evolueaza". In lipsa unei incheieri elegante, ma gandesc la nebunia mea, comparata cu a multora... Disimularea nu e niciodata suficienta... Dar parca o trauma mi-ar fi de prisos, n'est-ce pas?