Nu vreau să reiau o temă clasică, dezbătută deja o mulțime de alți cugetători. Hai să discutăm însă despre prezent, când întrebarea este Ce era libertatea? Odată cu dobândirea acesteia de către majoritatea națiunilor, libertatea a devenit ceva obișnuit, comun. Având această necesitate primară asigurată, am început să ne gândim mai mult și la bunăstarea noastră materială. Prea mult chiar.

De-a lungul timpului, omul de rând a trăit în speranța de a se elibera de asupritori (stâpân, boier, alt popor). Odată cu această eliberare omul a devenit el însuși asupritor, dornic să-i conducă pe ceilalți prin puterea banului. Astăzi toți suntem asupritori și asupriți în același timp.

Þăranul ne asuprește la piață când vinde cartofii scump, însă întors în sat este asuprit la rândul lui de proprietarul tractorului cu care își ară pământul, de patronul magazinului universal și de vecinul care ar putea avea o recoltă mai bogată și și-ar permite să o vândă mai ieftin. Orășeanul obișnuit își asuprește concetățenii făcând mizerie sau cu muzica unei petreceri pe cei obosiți de la muncă. La rândul lui este asuprit de șeful de la servici sau de înghesuiala din autobuz provocată de alți oameni, asemeni lui.

Ce ne determină să facem toate acestea? Dorința de libertate, de a fi mai puțin asupriți. Banul.

Banul este astăzi cel pe care îl venerăm, conducătorul nostru. A devenit mai important decât temele fundamentale ale filosofiei ( dreptatea, libertatea, Dumnezeu, iubirea, fericirea ). Este mai important chiar decât sănătatea. Am fost izbit de un articol despre industria farmaceutică care afirma că acum este mai bine decât în anii precedenți, căci consumul de medicamente a crescut. Da, faptul că este mai multă poluare, mai multă mizerie, mai multă lume bolnavă este bine! Putem scoate niște bani din asta dacă vindem medicamente.

Societatea, pe care tot noi o alcătuim, ne silește să ne concentrăm asupra banului. Abia apucă să încolțească câteva întrebări despre viață în mintea studentului mai răsărit și gata! El trebuie să-și caute de lucru. Chiar dacă nu sunt chirii de plătit sau magazine de vizitat, trebuie ca el să câștige experiență. Cine te mai angajează astăzi după terminarea facultății fără experiență?

Așa că se muncește. Unde nu se muncește, se caută de lucru. Una din bucuriile lunare cele mai mari este ziua de salariu. Ura! Plătim facturile, umplem frigiderul, punem și ceva deoparte, ieșim cu prietenii să fumăm în baruri aglomerate și zgomotoase și să discutăm ce-a făcut Ionescu, ce film sau joc a mai apărut, ce vom face în week-end ( când, vai, suntem liberi! ).

Vi se pare normal, nu? Muncești, te bucuri de prosperitate, nu muncești, rabzi. Nu este normal. Nu este normal să nu poți cumpăra o carte și să o citești, să nu te plimbi cu barca, sa nu iei un buchet de flori, sa nu ții o reuniune cu prietenii la tine acasă, să nu mergi la un concert sau la o expoziție, să nu mergi într-o excursie, toate într-o săptămână, în fiecare săptămână.

Odată, când mă plângeam că majoritatea vieții o petrecem muncind, mi s-a spus ironic: “Ai grijă să nu te omoare munca”. Asta fac, am grijă să nu mă omoare munca cum a omorât pe majoritatea care se bucură de serile și week-endul liber. Proști, dar fericiți.

Hai să încercăm să ne bucurăm mai mult! Știu, nu poți demisiona sau să lucrezi doar trei zile pe săptămână. Nu încă. Ce-ar fi însă dacă acele seri din timpul săptămânii ar fi trăite în loc să vegetezi în fața televizorului? Dacă ești tânăr, încă nu te uiți la televizor în fiecare seară. Vezi însă părinții tăi, vezi vecinii stând în casă. Nimeni nu se gândește să bată la ușa vecinului într-o seară, să-l întrebe ce face și să-l invite la masă sau la o plimbare prin parc. Și, chiar dacă ar face-o, ar fi privit ca un ciudat și refuzat cu frică ( unde vrea ăsta să ajungă? ).

Cu ajutorul tehnologiei, vom ajunge să avem energie și mâncare pe gratis. Vom putea face în fiecare zi ceea ce ne dorim, nu ceea ce ni se spune. Vom scrie și vom cânta de plăcere, nu pentru că se caută un anumit gen. Vom crea mașini mai bune pentru simplul fapt că sunt mai bune, nu pentru că dorim să ne impunem pe piață. Vom dărâma chioșcurile și vom planta copaci.

Până atunci însă să nu ne pierdem. Oameni buni, nu uitați ceea ce vă face oameni și nu roboți sau animale: puterea de a gândi, de a crea, de a spera, de a iubi, de a pune sub semnul îndoielii tot ceea ce ne înconjoară. Chiar și toate afirmațiile de mai sus. Sunt nebun? De ce?