poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3698 .



Miroase a struguri
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lioara ]

2009-05-17  |     | 



Miroase a struguri zdrobiți. Legenda spune că prima plantă sădită de Noe pe pământurile uscate de apă ar fi fost vița de vie. Acolo unde cerul sărută dealurile, toamna dă apusurilor tot freamătul inimii și clocotirea sângelui. Știu. Ai fost o clipă un zâmbet oglindit într-o fereastră a sufletului prin lumina ochilor. Ochii mei. Ochii mei obosiți care vor să adoarmă privind bălțile cum își închid în amurg pleoapele de stuf...cu gândul la vara ce a trecut. Strugurii copți se pleacă acum precum petalele căzute așternut deliciilor păcătoase. S-au dus și greierii. Aripi de greieri sau aripi de îngeri în toamne risipite. Odată cu ele și aripile mele. Amiezile se umplu de puful toamnelor lungi și însorite, iar ploile se retrag în amfora cerească de unde-mi iau și eu lacrimile atunci când am chef să mă jelui. Diminețile mușcă buzele petalelor de crizanteme rătăcite prin anotimpuri și ani, iar frunzele însângerate de toamnă se duc să moară puțin în amurguri mute. Pe cer, în orizonturi tăiate de aripi umbre, se duc păsările, se tot duc, împărtășind săruturi în văzduh, nu înainte de a scoate strigătul de adio care ne amuțește privirea spre cer.
Oare se mai întorc? Oare câte se vor mai întoarce? Cioburi din ceruri le vor fi tăiat?
Aici, jos, munții își văd mai departe de eternitatea brazilor și nopțile singuratice luminate de stele pline. Lutul, lutul de sub mine îmi amintește obsesiv de umbra copilăriei prin ograda bunicilor.
Și dacă tot simt atâtea frumuseți de ce am senzația că s-au stins felinarele? Mă apasă povara aripei pe care o mai am, iar stelele nu mai scâncesc în sughițuri de licurici. Apuc timpul de mânecă și întreb: „Ce cauți aici femeie, pitită-n colțul rece de meteorit?
Cred că știu. Veșnicie. Că doar m-am strecurat în viață ca un bob de strugure printre teascuri, doar, doar...voi nimeri în paharul de cristal.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!