Prezentare

Materialul de față conține trei tipuri de informații și va fi utilizat de Dumneavoastră conform nevoilor de moment ale campaniei: pregătirea și cristalizare a proiectului de campanie privind educația, elaborarea strategiei de campanie pe subiectul educație, precum și informații relevante privind sursele de informare: datele, faptele și aspectele practice ale propunerilor concrete pe care le faceți cetățenilor, cu scopul precis de le trezi atenția privind...persoana Dumeavoastră și ideile pe care le enunțați, de a se constitui într-un partener de dialog cu...Dumneavoastră, și, în final, de a se convinge că votul acordat pentru Dumneavoastră este opțiunea lor cea mai bună. Din motive de adecvare a acestui material, cifrele, datele și bugetele sunt prezentate doar ca elemente de informare generală, urmând ca în campanie, echipa dumneavoastră să le structureze, să le verifice și să vi le prezinte într-o formă (avem în material propuneri de structurare) accesibilă rapid. Se știe bine că un dialog...pervers distruge discursul excelent folosind...cifre și fapte banale, imprecizii și erori nesemnificative pe care le faceți. De aceea, datele, cifrele și faptele trebuie prezentate, cu orice ocazie, în mod impecabil. Noi vă vom ajuta cât mai mult în acest demers.

MULT SUCCES!

p.s. Am folosit cu intenție, și nu datorită unui exces de ...germanism, pluralul de respect, Dumneavoastră, cu literă mare. Vă respect, și voi înșivă trebuie să vă respectați.



1. Ce trebuie să comunicăm publicului țintă al mesajelor

Atitudinea în timpul luptei electorale

Lupta politică, la fel ca orice...război, se poartă cu toate mijloacele. Permise, sau nepermise. Declarate, sau nedeclarate. La vedere, sau ascunse. Un mare strateg și înțelept, Sun Tzu, în cartea sa care a stat la baza multor...cărți, dar și a practicii militare, politice și de marketing , spunea că, în cazul unui război, sunt necesare câteva lucruri:

1. O bună cunoaștere a terenului și adaptarea la teren – pentru voi, „terenul” este problematica, întrebările și neajunsurile sistemului educațional - local sau național, percepția publică privind situațiile concrete din învățământ. Din această cunoaștere, obligatoriu, face parte cunoașterea situației financiare, administrative, a proiectelor și programelor propuse sau aflate în desfășurare în domeniul învățământului. Cu succesele și neajunsurile lor.
2. Cunoașterea adversarului – aici, lucrurile sunt nuanțate. Adversarul poate fi oponentul (sau suma oponenților din campania dumneavoastră), acțiunile anterioare ale autorităților, oamenilor cu influență asupra sistemului, prin poziția de autoritate pe care au avut-o sau o au; sau, mai poate fi lipsa de interes, de motivație, de preocupare, pentru tema pusă în dezbatere (educația), pentru soarta copiilor, pentru dezvoltarea sau îmbunătățirea învățământului, a școlilor, a ofertei educaționale.
3. Alegerea variantelor bune de poziționare și de luptă - ofensivă, defensivă, de așteptare, de construire a alianțelor. Aici contează mult stăpânirea aspectelor practice, concrete, capacitatea de a lua decizii, hotărârea și puterea de muncă.


Pentru a-i convinge pe oameni că pot să-și investească în Dumneavoastră speranțele lor, că puteți să le reprezentați eficient interesele, trebuie să fiți credibile în acest rol: adică să dovediți o bună cunoaștere a problemelor, să știți să luptați cu aversarii menționați și să vă arătați capacitatea voastră de a lupta și de a învinge. Aceasta este garanția că veți avea succes și, implicit, că vă veți bucura de votul acordat de cetățeni.

Întâi de toate, trebuie să pornim de la adevărul, pe care să-l ținem permanent în mintea noastră, că părinților le pasă de copiii lor și le vor tot binele din lume. De multe ori nu știu cum să realizeze acest lucru, sau nu găsesc întotdeauna căile necesare pentru a-și duce la îndeplinire proiectele, să-și traducă în fapt sperațele și...visele lor, care se transmit copiilor, și care alcătuiesc un climat afectiv (pozitiv, sau nu) pentru ceea ce se întâmplă, acum, în prezent - în școli, în clase, în zona deciziei privind educație, în general. De regulă, părinții nu au timp, sau nu vor, sau nu pot să înțeleagă cât de mult contează să înțeleagă nevoile educaționale ale copiilor lor, și faptul că școala, singură, nu poate asigura tot ce au nevoie copiii lor. O directoare a unui liceu bine cunoscut din București se exprima plastic: „Părinții cu resurse materiale cred că liceul este un loc de parcare de lux pentru copiii lor, pentru care ar plăti oricât”. Școala nu este un loc de parcare, iar profesorii nu sunt chelneri la Hilton. Totodată, profesorii nu sunt nici autorități absolute, „magister dixit”. Multe dintre grupurile țintă cu care veți opera în campanie vor avea imagini și cerințe contradictorii în privința învățământului,a școlii în general. Arta politicianului de succes este să înțeleagă și să ofere soluții acceptabile și considerate fezabile de cât mai mulți alegători.

Părinții sunt oameni - au temeri, așteptări, îndoieli. De aceea, așteaptă de la Dumneavoastră să le clarificați, cu blândețe, hotărâre și înțelegere...specific feminină, căile pe care le propuneți pentru ei, cu sprijinul dumneavoastră...prețios, deoarece se referă la lucruri importante pentru ei, ca părinți, oameni și cetățeni. Acest avantaj al dumneavoastră, ca politicieni, este un capital ce trebuie valorificat și exploatat la maximum. Pentru binele copiilor. Și pentru aceasta, succesul Dumneavoastră în alegeri este foarte important. Și de aceea, le veți cere susținerea, îi veți convinge, și veți avea tot sprijinul, simpatia, și votul lor. Fiți sigure de asta. Nu uitați că personalul din învățământ este, în proporție de peste 70%, format din femei - așa că, tema educației sună mai firesc tratată de Dumneavoastră, și empatia aratată acestui personal poate fi considerată și solidaritate. Sociologii mai spun și că profesorii sunt formatori de opinie, sau, măcar, contribuie la formarea opiniilor.

Oamenii își pun întrebări simple, pragmatice, legate de deciziile privind școlaritatea: unde să înscriu copilul, de ce ar trebui să învețe asta sau cealaltă, dacă pot să îi ajute și cum, de unde și cum fac rost de rechizite, cărți, dacă vor putea găsi profesori buni...daca...unde...cum...întrebări la care veți răspunde, într-o succesiune logică - pentru ceea ce vă interesează – să îi puteți ajuta, câștigând alegerile. Această logică nu este neapărat una matematică, cibernetică sau a sistemului administrativ, ci, este, în primul rând, o logică a comunicării, a afectivității, a transmiterii mesajelor și semnificațiilor.


Secvențele noastre de suport de curs vor alterna, din când în când, cu întrebări aparent simple, la care nu trebuie să răspundeți imediat, dar cu care este bine să vă...încărcați:

Întrebări pentru Dumneavoastră

Ce este educația?
Care este scopul educației?
Cui folosește?
Ce semnificații are educația pentru diferite categorii de alegători?


Continuăm!

Educația, învățătura, timpul petrecut în școală au VALOARE. Banii, timpul alocat, efortul și investiția personală în educație, speranțele, așteptările, dezamăgirile și frustrarea ce le însoțesc întotdeauna – sunt fapte - afective, materiale, comportamentale.
Comportamentul economic are între componentele sale și dimensiunea valorizării acelor activități care solicită oamenilor timp pentru producerea lor – și nu cred că există activitate care, în mod implicit sau explicit, să solicite oamenilor un timp atât de îndelungat, atenție și implicare, participare afectivă și angajament emoțional precum cele din domeniul învățării. Fie că este vorba de activitatea școlară timpurie, diverse etape de studii , formare profesională și documentare în vederea exercitării profesiei, învățarea reprezintă o activitate dominantă a omului, fie el român sau nu, iar multiple determinări – poziție socială, recompensă materială, succes, împlinirea aspirațiilor - sunt în aria de consecințe a capacității de a învăța .

Ce au învățat românii în ultima vreme?

În ultimii ani, românii au învățat diverse lucruri, și aceasta de multe ori sub imperiul necesității, al demersului costisitor încercare-eroare. Într-o societate cu mutații profunde, de la un regim totalitar declarat, la o succesiune de stări neclare, pe care nimeni nu le-a anunțat, în care nimeni nu a fost întrebat și nu a știut să pună întrebările potrivite, ci, doar în care mecanismele sociale au fost distorsionate, senzația românilor este de neputință, lipsă de control intern, anomie chiar.

Normele sociale, reglementările, nu au produs întotdeauna cele așteptate - în continuare există încălcări și neconformități de toate tipurile; astfel, lucrul conceptelor cum ar fi „capital uman”, „capital social”, „competență profesională” nu poate opera în afara valorilor, sau a lipsei de valori a „celuilalt”. Românii au căpătat un sentiment acut că lipsa de valori, de principii, de corectitudine a „celuilalt” îi aduce aceluia succesul – material, social, de poziționare în ierarhia puterii. Această putere, ce se percepe de regulă ca asociată indivizilor cu atribute negative - incorect, necinstit, incult sau cel puțin mediocru. În sinea lor, oamenii știu că nu este bine, că trebuie să fie altfel. De aceea, oferta dumneavoastră constă în soluții la problemele lor. Iar arta dumneavoastră constă în capacitatea de a-i face să înțeleagă această ofertă.


Întrebare la care trebuie să răspundeți...acum!

Ce anume conduce,astăzi, copiii noștri către succesul social?


Mai putem vorbi despre clase sociale în România?

Mai mulți autori consideră diferențele de clasă socială ca fiind importante pentru existența și menținerea diferențelor dintre rezultatele școlare ale tinerilor aparținând unor clase sociale diferite („clasă socială” se va citi în acest material „categorie socio-economică, de statut și putere” , în accepțiunea de stratificare, și nu cea ideologizantă).
Conform acestor teorii, apartenența la clasă influențează deciziile tinerilor și ale familiilor în punctele de bifurcație (continuarea studiilor pe diferite nivele sau abandonarea studiilor după examene, testari sau alte modalități de selectare), influențează opțiunile educaționale, probabilitatea succesului în cazul diferitelor opțiuni educaționale, accesul la resurse și creează diferențe în utilizarea resurselor ce, teoretic, sunt la dispoziția tuturor tinerilor dintr-o colectivitate mai largă. Ipoteza explicativă a acestor comportamente este “aversiunea relativă la risc”: riscul investiției în educație este perceput diferit, în funcție de clasa de origine.

Apartenența la clase sociale diferite conduce la următoarele presupuneri:
- inegalitatea șanselor - copiii din familii bogate au acces mai mare la resurse de toate tipurile (cărți, bunuri și alimentație, petrecerea timpului liber, oportunități de învățare suplimentară etc.);
- inegalitatea tratamentului social – includem aici inegalitățile care apar între mediile de rezidență și inegalitatea tratamentului în cadrul instituției școlare și al claselor de studiu;
- inegalitatea aspirațiilor și așteptărilor – păstrarea statutului social sau realizarea mobilității sociale expectate comportă diferențe pentru subiecți din clase diferite.

Ceea ce se „construiește” în școală și familie conferă copilului un „capital” – da, chiar așa se numește în literatură, capital cultural . Acest capital se înscrie în cadrul mai larg oferit de tendința către atingerea „idealului social", văzut ca imperativ și matrice a dezvoltării individului. Orice societate, la un moment dat, dezvoltă un astfel de ideal social, iar competențele individului, bunurile și manifestările sale, se subsumează tendinței, acceptate ca implicite, de conformare sau de aliniere la cerințele acestui ideal:
„Educație de nivel de colegiu pentru fiecare, două mașini în fiecare garaj sunt două idealuri legate între ele. O analogie apropiată, dar de nivel inegal, poate fi stabilită și pentru idealul, mult mai modest, al alfabetizării generale în societate – sau al alfabetizării culturale minime pentru fiecare."

Impactul interacțiunii cu profesorii, cu educatorii în sens generic, asupra formării capitalului cultural al elevilor, pune pe primul plan problema organizațiilor școlare. Adler dă exemple privind modul în care valorile pot influența comportamentele organizaționale. Aceste seturi de valori diferă de la o cultură la alta, iar comportamentul la locul de muncă este ghidat de aceste seturi de valori. Este de reținut că valorile, credințele, atitudinile și comportamentul sunt date, trecând de la o cultură la alta, de starea finală dezirabilă, de ceea ce fiecare individ consideră că merită a fi obținut; Adler consideră că înseși valorile, credințele și comportamentul pot avea un caracter instrumental, adică, sunt de multe ori mijloace pentru obținerea celor dorite. De aceea, între expunerea acestor convingeri (având grade diferite de conștiință a confidențialității), sau în discursul, mai mult sau mai puțin public despre valori al indivizilor, și „discursul interior" al acelorași indivizi, există o distanță apreciabilă. „Minciuna socială" rezultată din această distanță, este dificil de apreciat într-un studiu științific, dar, va trebui să o simțiți, ca politician, și să ajungeți la sufletul alegătorilor, și să-i convingeți.


Oamenii cu care vorbiți, cărora vă adresați prin diverse canale – presa scrisă, radio, TV, media, în general – TREBUIE să vă identifice ca persoana care promovează cu succes politicile de sprijinire eficientă a „triunghiului” copil-familie-școală în punctele sale nevralgice. Pentru a înțelege cum gândesc „actorii” educației (părinți, elevi, profesori, autorități) - privind relațiile ce se stabilesc și deciziile care se iau, este necesară o cunoaștere adecvată a ceea ce fiecare dintre actorii amintiți apreciază, consideră important și constituie semn al recunoașterii sociale.

Aceste semne, simboluri și semnificații trebuie să le stăpâniți dumneavoastră, ca politicieni ce solicită votul cetățenilor.
Este general acceptat în studiile de sociologie a educației că dezvoltarea intelectuală a copilului, succesul școlar și cariera de succes sunt condiționate de veniturile familiei, statutul social al acesteia, de tratamentul pe care copilul îl primește în mediul social – cercul de prieteni, vecinii, cunoștințele și rudele, apoi profesorii, colegii de școală. A „afișa”simbolurile unui anumit statut social și ale capitalului cultural ce este aproape automat asociat cu acesta, face parte din strategiile implicite și de multe ori explicite de a rezova o multitudine de situații – decizionale, conflictuale, de poziționare afectivă în relațiile cu ceilalți. Mai mult, abordarea de pe o poziție de siguranță, de „forță”, de lucru care „mi se cuvine, este normal și firesc” , este facilitată sau inhibată de „dovezile” posesiunii capitalului cultural, pe care tânărul le produce, voit sau involuntar, și care pot confirma sau infirma în decursul interacțiunilor sociale pe care le are statutul asumat; limbajul, gestica, mimica, apoi celelalte semne exterioare ale apartenenței la un grup social sau altul, iar capitalul cultural face parte din sistemul de “semnalizare” social, facilitează (sau nu) succesul în micile (sau marile) negocieri care au loc tot timpul vieții noastre, și care ne formează o cale…sau alta în viață.

Capitalul cultural, atât ca posesie intrinsecă a individului (a fi cultivat, manierat,informat, cunoscător într-un domeniu ) cât și ca semn exterior, perceput social (capital simbolic) este strâns corelat cu capitalul social (văzut ca sistemul de relații, cooperare și sprijin de care beneficiază un individ în societate), ambele cu impact asupra capacitatății individului de a relaționa eficient, atât în propriul interes, cât și al rețelei de contacte sociale în care este prins. Dovezile provenind din studiile empirice efectuate asupra managerilor din diferite țări arată efectele cumulate ale capitalului cultural și al celui social, pentru a “netezi” anumite disfuncții sau relații interumane “imperfecte”, datorate informației insuficiente de care dispun actorii comunicării – cu privire la intenții, comportamente așteptate sau acțiuni probabile. Rețeaua simbolică asigurată de expunerea semnelor capitalului cultural face ca oamenii să facă presupuneri, care să fie în avantajul menținerii controlului asupra situațiilor conflictuale și asupra discontinuităților care intervin în comunicare – aceasta, bineînțeles, daca rețeaua simbolică arată că persoana este de încredere și că este competentă pentru poziția profesională pe care o ocupă. Succesul profesional depinde în mare măsură de „capitalul de asigurare” de care dispune individul, coroborat cu acțiunile care confirmă existența acestui „credit” cuvenit cuiva care a investit, posedă și exprimă posesia capitalului cultural. Rețeaua simbolică furnizată de capitalul cultural perceput de alții asigură individului confortul operațional desfășurării cu success al activităților zilnice, și, mai ales, luării deciziilor favorabile acestuia – în carieră și în viața privată, care, doar pentru necesități metodologice este separată de cea profesională: individul, ca entitate socială, fiind un “continuum”.

Mai reținem că în cadrul firmelor sau al birocrațiilor administrative, construirea de “punți sociale” între indivizi, ca actori sociali, posesori ai formelor de capital amintite și membri ai rețelelor sociale – colegiale, profesionale – diferă ca strategie de la o cultură la alta. Aceste strategii sunt dobîndite în parte prin contactul cultural din organizațiile respective, parte “moștenite” din educația școlară și din diferitele forme de socializare. Dacă managerii americani sunt mai deschiși către situațiile imprevizibile, de comportament antreprenorial, managerii francezi sunt mai dispuși să acorde situațiilor imprevizibile o conotație negativă, fiind mai rezervați; cei americani sunt mai deschiși, dar, în același timp, rețelele sociale pe care le construiesc au mai multe goluri în imediata apropiere, în cadrul firmei sau serviciului unde lucrează, în comparație cu cei francezi. De aceea, semnele distinctive ale poziției ocupate, ale studiilor și a calificărilor obținute au ponderi diferite în cele două culturi organizaționale. De exemplu, dacă afișarea diplomei de studii în birou este un obicei curent pentru americani, ar fi considerat drept snobism pentru francezi.

Atitudinile față de educație și exprimarea acestora sunt o sursă de conflict interior pentru toți oamenii, deoarece înseși așteptările, practicile și experiențele diferitelor categorii de actori – elevi, părinți, profesori, sunt contradictorii și conflictuale prin ele însele și prin consecințele pe care le dezvoltă. În presa scrisă, în audiovizual, în dezbaterile profesionale, sindicale și politice, aceleași teme sunt reluate, mereu de pe poziții conflictuale, numite deseori, din cerințe de „vanzare rapidă a ziarului” sau emisiunii, scandaluri: scandalul subiectelor, manualelor, scandalul numirii directorilor și inspectorilor, scandalul „profesorilor care fac grevă pentru bani”...și putem enumera multe astfel de topice, deja intrate în cotidian. Pe de o parte, aceasta dezvăluie poziții neclar exprimate ale tuturor părților și conflicte interioare în însăși conștiința indivizilor, frustrări ascunse ale subiecților, care, cândva, au avut ce reproșa profesorilor lor și au „bucuria secretă” când citesc despre aceștia că au defecte, sunt umiliți, prost plătiți. În același timp, speranța - clară sau nedefinită - în viitorul mai bun, în tratamentul mai bun și într-o soartă mai bună a copiilor lor fac părinții interesați de investiția, legală, ilegală, mărturisită sau nu, în acest viitor dorit mai bun pentru cei dragi lor.

Ideea de educație bună pentru copii a fost dezbătută de mai toți autorii ce au scris despre filosofia și sociologia educației, și se știe că aceasta diferă mult, depinzând de nivelul de educație al părinților, mediul social, cultura generală a societății etc. Un studiu al laboratorului de management din ISE privind impactul resurselor școlii și familiei asupra succesului școlar analizează pe larg aceste probleme . Conflictul din jurul educației, ca subiect de presa și de meditație interioară, este inevitabil, din cauza faptului că educația, ca intenție, practică și efecte, „pătrunde adânc” în credințele și convingerile oamenilor. Simbolistica, semnalizarea, afișarea și percepția competențelor, certificării și statutului social sunt indisolubil legate de ideea de „om educat”.


Să-mi fie iertat cinismul dar, snobismul, sau falsificarea socială a semnelor instrucției, meritelor sau a distincției, este un fenomen curent, manifestat în mare măsură la scara întregii societăți – iar dumneavoastră, ca politician care înțelege oamenii și se pune în serviciul intereselor lor, trebuie să fiți conștienți de asta . Totodată, există comportamente dezirabile în raport cu elementele capitalului cultural furnizat de educație (școală, familie), și comportamente reale. De aceea, în abordarea dialogului cu cetățenii, va exista o combinație între o bună cunoaștere a problemelor, din punct de vedere administrativ, dar și o bună cunoaștere a exprimării intereselor cetățenilor. Nu pierdeți ocazia să discutați cu cetățenii, doar așa se decantează mai clar valorile dominante și tendințele generale în acordarea de semnificație bunurilor culturale, pe care banii, situația familială, școala, educația în general, le gestionează.

Teoriile structurale privind atitudinile sociale propun două mari clase de atitudini, cea „conservatoare” și cea „liberală”. Seturile de credințe care însoțesc aceste atitudini se raportează la valori, considerate mai degrabă ca având un caracter dual (pot apărea simultan, în grade diferite de manifestare) decât bipolar (se exclud reciproc ambivalențele). Aceste seturi, cu valorile variabilelor empiric determinate, sunt caracteristici ale indivizilor și grupurilor de indivizi, purtători de caracteristici de semnalizare de acest tip. Factorii care determină atitudinile sociale ale celorlalți oameni față de subiecții „purtători de simboluri culturale”, pot fi identificați doar prin efectele acestora, adică prin măsurarea pe scale de atitudini ale variabilelor cât mai restrâns și precis definite. De pildă, dacă un profesor poartă costum și cravată, nu poate fi automat clasificat ca purtător de simboluri „conservatoare” – aceasta depinde de tipul, croiala, dacă este la modă, dacă este elegant, „classy” sau ...nepotrivit. Eleganța este întotdeauna asociată clasei superioare, indiferent de tipul liberal sau conservator, iar aceasta este ușor de identificat ca fiind, în general, asociată de către subiecți ca fiind „potrivit ocaziei”, „plăcut”, „surpriză plăcută”, „distins și discret”.

Anumite noțiuni prezintă riscul de interpretabilitate, fiind folosite în cadrul mai multor discipline socioumane sau chiar în cadrul aceleiași discipline cu diverse accepțiuni. Nu putem pretinde alegătorilor să fie...experți în sociologie, de aceea, trebuie să vă exprimați simplu, să fiți precis și explicit în exprimare. De regulă, conceptele se împart în două clase mari: cele care se referă la observabile, direct prin simțuri sau prin instrumente de măsură, și cele care se referă la categorii abstracte, care, la rândul lor, trebuiesc conduse către obiecte sau fenomene care posedă proprietăți măsurabile, „factuale” sau „obiectuale”. De aceea, posesia, acțiunea de clasificare sau de ordonare pe care o efectuează subiecții în manifestările lor exterioare referitoare la valori, atitudini sau, cum este în cazul nostru, elementele capitalului cultural construite prin educație, se reduce, în ultimă instanță, la sortare, clasificare și alegere multiplă efectuată de oameni.
Veți vorbi mai des de lucruri care se adresează direct simțurilor – aceasta captează și țin trează atenția, interesul, pentru ceea ce spuneți. Dar veți vorbi și despre aspirații, carieră, succes și eficiență, explicând care este rolul...dumneavoastră în a ajuta părinții să obțină pentru copiii lor aceste lucruri.

Succesiunea abordării unor subiecte, a pauzelor de exprimare, și, nu în ultimul rând, gestica, mimica, alte elemente afective care intervin în comunicare (uimirea, surpriza, spaima, revolta etc.) trebuie luate în considerare, atât în ce vă privește, pentru a transmite ceea ce trebuie, dar și pentru a înțelege cât mai bine ce simt și gândesc ceilalți.

Organizarea discursului politic, a temelor și elaborarea strategiei de comunicare pe teme de învățământ

Voi numi aici discurs politic nu o prezentare sau o expunere, sau chiar dialogul la o întâlnire cu cetățenii, ci întreaga succesiune de evenimente la care abordați teme de învățământ. Teoreticienii folosesc diverse clasificări pentru a organiza discursul politic pe o anumită temă. Noi vom folosi o ordonare simplă și ușor de folosit, având următoarele elemente:

1. clasificarea capitalurilor: internalizat, obiectivizat și institutionalizat (vezi definițiile);
2. tipurile de manifestare ale individului: posesie, participare (frecventare) evenimente sau locuri cu încărcătură cultural simbolică, acces (citire cărți, reviste), atitudini (plăcere, apreciere, sau opusul acestora), atitudini și exprimarea poziției (judecăți de valoare);
3. comportamentul familiei pentru sprijinirea școlarității și atitudinea acesteia față de succesul școlar (văzut ca un mijloc de dobândire a capitalului cultural);
4. comportamentul organizațional, la nivelul instituției școlare, a autorităților locale și centrale;
6. confortul și accesul la facilități de învățare în mediul familial și școlar;
7. deprinderi, obișnuințe culturale și mediul habitual de informare al subiectului;
8. informații ce determină stratificarea publicului în diverse categorii: nivel de studii, vârstă, ocupație, mediu (rural-urban).


Evaluarea efectelor produse de meritul individual

Într-o măsură mai mare sau mai mică, meritul individual, înțeles în termeni de competențe, efort și rezultate educaționale, contează în procesul selecției sociale și în mobilitatea socială. Modul clasic de evaluare a acestui efect constă în studierea modificării pattern-ului mobilității de clasă, între cohorte ce diferă suficient de mult temporal (10-20 de ani) sau, în cazul României, intră în viața activă la perioade ce diferă din punct de vedere al schimbărilor esențiale produse în societate.
Efectele competențelor și al nivelului educațional asupra mobilității relative a individului, importanța acestora în medierea asocierii dintre clasa de origine și clasa de destinație, constituie criteriul de comparație între cohorte.
Conform unui studiu publicat în revista “Sociologie Românească” , deși mobilitatea intergenerațională este predominant ascendentă, aceasta s-a realizat cu precădere între categorii vecine, și îndeosebi la nivele inferioare ale scalei ierarhice. Există discrepanțe majore între medii rezidențiale (rural-urban), precum și persistența inegalității de șanse în educație. Cităm, în acest sens, câteva rezultate privind declinul unor indicatori de analiză relevanți pentru caracterizarea resurselor umane din Romania: amplificarea ratei de abandon școlar2 care a atins cota de 23%, diminuarea capacității de promovare socială prin educație - doar 5% dintre studenți provin din unități școlare din mediul rural, participarea scăzută a populației la programele de învățare permanentă – doar 1,8%.
Alte studii ne spun despre emigrația forței de muncă tinere, demotivarea profesorilor și lipsa de interes pentru educație. Totodată, în rândul tinerilor de liceu și de școală profesională s-au creat subculturi diferite, conducând la ideea unor sisteme de valori, repere morale și “thinking models” diferite . Chiar dacă subiectul valorii și valorizării educației necesită o serie de studii dedicate, unele ipoteze încep să se contureze: România seamănă mai mult cu țările Latino-Americane decât cu cele europene, din punctul de vedere al valorii educației și al mobilității socio-ocupaționale. Iar față de «american dream », a omului sărac, dar inteligent și harnic, ce ajunge cineva prin forțe proprii, suntem…foarte departe.

2. Ce (mai) putem face ?

Ideea îmbunătățirii continui și în întregul aspectelor este baza abordării managementului calității totale. Această idee poate fi aplicată în orice domeniu al serviciilor publice, deci și în învățământ. Dar cum pot grupurile să satisfacă cerințele îmbunătățirii continui a capacității lor de a satisface așteptările privind calitatea, costul scăzut și adecvarea la cerințe? Contrariile trebuie ținute împreună, ele nu se anulează reciproc ci se țin în tensiune, se potențează reciproc. Va trebui să ținem contrariile: menținerea în funcție a sistemului, stabilitatea și standardele, pe de o parte, și inovația, schimbarea, în același spațiu.

O asemenea abordare ar însemna să definim o matrice care să cuprindă conducerea și sursa politicilor centrale și a expertizei tehnice, precum și nivelul local în care aceste politici și strategii se aplică. Menținerea contrariilor într-un echilibru creator nu este departe de principiul cibernetic al sistemelor cu autoreglare:

pentru a controla, trebuie să măsori
pentru a măsura, trebuie să definești
pentru a defini, trebuie să cuantifici, să exprimi granițele lucrurilor

Ce trebuie să cuantifici? Nu orice, ci numai ceea ce adaugă valoare și, în cel mai fericit caz, creează valoare. De aceea, trebuie să știi ce adaugă valoare și să te ocupi cu prioritate de aceasta. Altfel, vei ajuta și tu la confuzia generală care ne face nefericiți pe mulți.


Standardele și învățarea socială

Urmând această cale, am ajunge la un sistem de indicatori „construiți social”, nu impuși sau proveniți din exteriorul grupului. Ideal ar fi să se stabilească un consens în comunități, în privința scopurilor și a indicatorilor de succes în atingerea acestor scopuri, precum și asupra modalităților prin care să măsoare ele însele acești indicatori. De fapt, nimic nou, ci doar adeziunea la ceea ce înseamnă standarde. Acest proces este iterativ, necesită mult timp, și la fiecare repetare a ciclului ceva trebuie să se schimbe în bine. Altfel, ceea ce se produce este degradarea: speranței, coeziunii grupului, încrederii și, simultan, a comunității care se definește mai ales prin acestea enunțate.
Crearea de standarde (standard egal stindard), înfățișarea ideilor și susținerea lor a fost însoțită, întotdeauna, de exprimarea lor publică – aș zice de publicitatea lor – de aceea presa are un rol covârșitor, atât în propagarea modelelor sociale, în structurarea nevoilor de informare, cât și în explicare, lămurire și decantare. Rolul dumneavoastră, ca politicieni, se află în acastă arie de responsabilități – să propagați, folosind toate canalele, aceste modele.

Sistemul de învațamânt public și logica pieței

Cele mai multe abordări ale sistemului de învățământ consideră acest sistem ca interacționând cu piața și cu factorii economici în mod mediat:

- fie ca subsistem al sistemului social mai larg, în care anumite responsabilități, scopuri și rezultate sunt transferate sistemului de învățământ; în principal, asigurarea funcționării învățământului revine statului, ca reprezentant atât al cetățenilor cât și al puterii politice;
- fie ca participant secvențial la procesul economic, analizat la nivel macroeconomic sau la nivel al deciziei individuale (modelele capitalului uman, modelele contribuțiilor sectoriale). Secvența educațională este văzută astfel ca parte a unui proces economic, fie în etapa de investiție (capitalul uman) fie în etapa de construire a forței de muncă (teoriile marxiste ale forței de muncă), și tratată astfel în mai toate analizele privind dezvoltarea.

Credințele și așteptările părinților privind educația copiilor lor sunt extrem de diverse, totuși, majoritatea doresc mobilitate socială crescută pentru copiii lor, o soartă mai bună, conformarea la așteptările celor din jur – rude, prieteni, cunoștințe, satisfacerea orgoliului personal. Urmare acestui fapt, părinții împreună cu elevii, negociază – cu profesorii, cu directorul – în primă instanță, iar într-un mod mult mai ineficient, sau chiar inexistent, cu cei mai importanți actori ai negocierii – autoritățile locale și statul. Iar dumneavoastră, ca om politic, aveți un rol crucial în aceste negocieri. Bineînțeles, acest proces de negociere și obiectul său sunt de multe ori abstracte, în domeniul legislației și al deciziilor administrative, dar de multe ori teribil de concrete. Se negociază intrarea într-o școală dorită, clasă dorită, liceu, se plătește școlarizarea într-un liceu particular dacă elevul nu a obținut rezultatele la examene care să-i permită accesul la un liceu de stat, se plătește accesul într-un liceu particular de elită, se mituiește, se falsifică, se minte, dacă aceasta este de folos cuiva. Nu trebuie să privim în primă instanță aceste acțiuni ca blamabile, ci doar ca niște comportamente economice. Plata firească, legală și morală ar fi efortul fiecărui elev, efortul fiscal și economic legal al părintelui, investiția sa ca timp, afectivitate și participare, efortul de a satisface criteriile instituționale solicitate de către fiecare nivel de acces. Cred că ar fi de mare folos pentru mulți români să afle cum stau de fapt treburile în acest domeniu, fără patimă și părtinire.

3. Elemente de marketing educațional, care vor fi luate în considerare în campania Dumneavoastră

Mediile sociale și economice defavorizate versus capital social
Modul în care instituțiile cooperează, implicarea acestora și calitatea umană și profesională a persoanelor ce le compun, adecvarea rezultatelor pe care aceștia le obțin în definirea unei oferte educaționale care să fie: dorită, utilă și recunoscută de către beneficiari lasă loc la un număr foarte mare de opțiuni valabile, posibile căi de succes. Rețetele nu pot funcționa în acest domeniu, dar o analiză sistematică este necesară pentru a identifica punctele de convergență, modelele și ceea ce este recunoscut ca util, propunerea de “bune practici”.
Tratamentul unor fenomene sociale, cum ar fi sărăcia (excluziunea socială), șomajul, corelarea sau ajustările dintre oferta de muncă și cererea locală sau regională pot fi abordate ca previziune și proactivitate, sau reactiv, pasiv și de multe ori fără rezultate vizibile. La nivel local și regional se constituie aria incubării soluțiilor antreprenoriale integratoare, la acest nivel diferite inițiative private, testarea unor soluții, dezvoltarea proiectelor individuale și colective, introducerea unor programe de utilitate publică pot să găsească susținere și ecou în conștiința oamenilor. De aceea, capitalul social (manifestat prin încredere în oameni și instituții, vocația comunitară a unor întreprinderi și inițiative) constituie unul din conceptele ce se impun cu necesitate, în orice analiză privind corelarea dintre oferta educațională și nevoile locale.

Creativitatea, inventivitatea în domeniul acestor comportamente active pe piața muncii poate fi oricât de mare, dar, tocmai în mediile ce au nevoie imperioasă de aceste comportamente, ele sunt deficitare și atipice, indivizii ce au anumite tendințe și inițiative utile din acest punct de vedere nu pot rezista multă vreme pasivității generale și ostilității mediului. Putem discuta despre nevoia de a ținti aceste programe către indivizi, de a implica o cât mai mare varietate de actori în această dinamică a creșterii, dar vom experimenta în aceste medii, în care indivizii nu au încredere în ei înșiși, și mai ales unii în alții, o rezistență ce are multiple cauze și se alimentează din experiențe și credințe întărite mereu de realități. Multe proiecte, programe de asistență și de dezvoltare socială au un impact slab în astfel de medii, iar câteodată au chiar efecte perverse.

Structura centrată pe nevoile grupurilor țintă în elaborarea stategiei electorale privind politicile publice din învățământ

1. Planul de campanie– corelarea propunerilor cuprinse în acesta cu planul general de dezvoltare al școlilor și cu planul de buget, constituit la nivelele decizionale administrative existente
2. Cercetarea de piață
3. Marketingul strategic – indentificarea profilului piețelor și publicului țintă
4. TQM în marketing
5. Analiza SWOT, stakeholder analysis
6. Stabilirea obiectivelor de marketing
7. Convertirea obiectivelor în ținte măsurabile


Elementele de bază ale marketingului educațional

1. Strategii de piață
2. Strategii specifice produselor și serviciilor
3. Nume, brand, strategii de comercializare a mărcii
4. Strategii de asociree a produselor și serviciilor (packing strategies)
5. Strategii de preț
6. Distribuție, logistică și strategii de utilizare a canalelor de distribuție
7. Mixul de marketing
8. Segmentarea pieței
9. Educația incluzivă și adecvarea ofertei educaționale la nevoile elevilor cu CES
10. Copiii supradotați
11. Familia, ca mediu receptor al mesajului de marketing
12. Comunitatea educațională, receptor și furnizor de mesaje de marketing
13. Comunitatea educațională ca generator de strategii de marketing educațional

Elemente privind cariera, alegerea școlii și a traiectoriei educaționale

1. Piața educațională – criterii de decizie ale părinților
2. Raționalitate și contextualitate în luarea deciziilor privind piața educațională
3. Alegerea școlii – elevii și părinții
4. Cariera și traiectoria educațională – procese decizionale ale tinerilor




4.Problemele generale și neîmplinirile din educația românească, așa cum sunt percepute de cetățeni

Studiile românești privind violența în școli, absenteismul, abandonul școlar, precum și rezultatele obținute de către elevii români în cadrul testărilor internaționale justifică o analiză profundă a cauzelor și responsabilităților instituționale care au condus la aceste rezultate. Printre aceste cauze, un rol important îl pot avea competențele profesionale și modelele de cooperare sau lipsa acestora din cadrul comunităților locale. Din păcate, în cadrul grupurilor respective modelul win-win nu a fost implementat și nici nu funcționează în mod natural.

Dumneavoastră veți susține demersul privind centrarea pe valori a acțiunilor personalului implicat în decizii administrative privind învățământul preuniversitar. Cetățenii se vor aștepta ca în urma acțiunilor dumneavoastră, încununate de succes, să sporească accesul, echitatea și calitatea oferite în instituțiile publice și particulare de învățământ. Totodată, gradul de înțelegere a nevoilor de informare și cooperare între școli și autoritățile locale o să crească.

2. Obiectivele politice

• Decidenții care au background profesional diferit și aparțin unor instituții diferite, vor dezvolta o înțelegere comună asupra problemelor școlii și învățământului preuniversitar.
• Aceștia vor deprinde tehnici și competențe de analiză critică a aspectelor legale, instituționale și sociale, care produc disfuncții datorită lipsei de răspundere și a unui nivel scăzut de responsabilitate / implicare. Dacă nu o fac, acțiunile dumneavoastră politice vor conduce lucrurile pe acest făgaș.
Metodele folosite

Metoda se bazează pe utilizarea tehnicilor de dialog și de suspendare a aprecierilor critice pentru a crea un mediu cu receptivitate sporită la analiza imparțială a problematicii comune cu care se confruntă școlile și autoritățile locale. Recomandăm ca grupurile cu care dialogați să fie alcătuite echilibrat, să cuprindă profesioniști din învățământ (directori de școli, profesori, contabili), reprezentanți aleși pe plan local (consilieri locali, primari) și funcționari din administrația publică (funcționari din cadrul serviciilor financiar, asistență socială etc.).

Experiența anterioară a echipei din Laboratorul de Management Educațional arată că acest tip de acțiune formatoare însoțită de consultanță de proces a dus la succesul comunitar și la dezvoltarea unei cooperări inovative acolo unde a existat continuitate în procesul de interacțiune dintre experții educaționali și autorități. Acesta înseamnă că planificarea unor activități ulterioare de intervenție realizate în timpul formării, a fost un criteriu de succes.

Aspectul practic-aplicativ al activităților de formare se poate combina cu facilitarea formării la locul de muncă. Acest tip de formare are următoarele avantaje:
• Relevanță directă pentru activitate: tot ce se învață se poate adapta „pe loc” la contextul localității și al politicilor locale.
• În timpul formării există oportunitatea coagulării unor echipe mixte de experți pe plan local și se pot identifica modalități de permanentizare și de instituționalizare a acestei cooperări.
• Dezvoltarea spiritului de echipă.
• Îmbunătățirea relațiilor între persoanele cu funcții de conducere sau atribuții decizionale în cadrul comunității.
• Posibilități mai mari de schimbare la nivelul culturii organizaționale: se știe că atitudinile individuale se schimbă mai ușor în și prin grup. În plus, acordul asupra unor valori și principii comune facilitează evoluția culturală în direcțiile agreate.


Dumneavoastră veți crea condițiile pentru ca aceste lucruri să se întâmple:

• plecând de la situația și problemele apărute în practica curentă;
• provocând la reflecție asupra acestei practici, care duce la redefinirea problemelor și la identificarea unor noi alternativelor de rezolvare;
• creând situații de învățare, prin care sunt dezvoltate acele competențe necesare rezolvării problemelor și redefinirii situațiilor;
• oferind oportunități de aplicare a competențelor formate în situații reale, prin proiecte și activități desfășurate la nivelul organizațiilor de diverse nivele și tipuri.

Având în vedere avantajele menționate, acest ghid se dorește a oferi un sprijin tuturor nivelelor decizionale din interiorul sistemului de învățământ și din cadrul autorităților locale.

Diagnoza nevoilor de educație pentru valori a decidenților din administrația învățământului preuniversitar

Vom propune în continuare câteva mijloace de identificare a nevoilor de formare specifică transmiterii de misiune și educației pentru valori.
Primul și cel mai simplu este analiza fișei postului, de la ce trebuie să facă fiecare angajat în cadrul atribuțiilor lui "de serviciu", de la suma competențelor profesionale stabilite prin standarde și alte acte normative în vigoare (contract colectiv, contract individual etc.).

Analiza informațiilor de tip cantitativ privind problemele generate în comunitate de către educația deficitară și inadecvată la realitate. De exemplu, nepăsarea părinților privind prezența la școală și abandonul școlar, starea spațiilor școlare, starea clădirilor, nivelul de dotare cu resurse educaționale, numărul angajaților din școală, dacă posturile sunt sau nu ocupate, dacă ocupanții posturilor au nivelul de calificare cerut, delincvența juvenilă și nivelul criminalității pe plan local. Aici, se pot adăuga și datele cantitative legate de corpul profesoral: vârstă, nivel de educație, locuri anterioare de muncă etc.). Toate aceste date sunt utile pentru identificarea și diagnosticarea unor situații de criză sau de risc.

Analiza informațiilor de tip calitativ o completează pe cea menționată la punctul anterior și servește acelorași scopuri formaționale. Acest tip de informație cuprinde date despre: ambianța din unitățile școlare, implicarea părinților și agenților economici în sprijinirea școlilor. Modul de utilizare a acestor date este similar celor cantitative.

Analiza complexă a comunității în care funcționează unitatea școlară cuprinde:
• identificarea componentelor comunitare - dimensiuni fizice, sociale, economice politice și evoluția lor în timp;
• explorarea nevoilor și a problemelor comunității;
• relația dintre instituțiile educaționale și comunitate - dacă și în ce măsură acestea satisfac nevoile comunitare, ce nevoi comunitare sunt nesatisfăcute, și de ce;
• integrarea instituțiilor educaționale în strategia comunitară (dacă aceasta există) și activitatea concretă privind identificarea problemelor comunitare, analiza resurselor, elaborarea politicilor, programelor și planurilor concrete, în vederea rezolvării acestor probleme; realizarea efectivă a acțiunilor și evaluarea impactului comunitar al programelor derulate.

5. Elementele unui Program cadru de formare a competențelor de cooperare

Sensibilizare

• prezentarea problemelor și a scopului demersului politic al Dumneavoastră;
• neasumarea răspunderii ca sursă de conflict intra- și inter-organizațional;
•
Cauze
• Analiza disfuncționalităților cauzate de neasumarea răspunderii;
• răspundere și responsabilitate: de la obligații administrative, la responsabilitatea profesională;
• inițiative în folosul comunității și reguli de cooperare între școală și autoritățile locale; redactarea unui plan de acțiune în comunitate;
• evaluarea activităților și identificarea unor oportunități de cooperare între primării și școli.
Rezultate la care veți ajunge:
Competențele personalului cuprins în procesul propus îi vor permite acestuia:
• Să lucreze cu alții – cooperarea se bazează pe valori precum: empatia, solidaritatea, scopul comun, incluziunea socială și dezvoltarea potențialului fiecărui cursant. În acest scop formabilii vor dobândi cunoștințe de bază privind creșterea și dezvoltarea umană.
• Să opereze cu concepte specifice din zona identificată de prezenta cercetare: receptivitatea, flexibilitatea, consecvența, stabilitatea, leadership-ul, probitatea, franchețea, competența, eficacitatea, prudența, procesul așteptat, răspunderea.
• Lucrul cu și în societate – personalul didactic contribuie la pregătirea tinerilor pentru a deveni responsabili de rolul lor ca cetățeni europeni. Profesorii trebuie să fie capabili să promoveze mobilitatea și cooperarea europeană și să încurajeze respectul și înțelegerea interculturalității. Ei trebuie să aibă o înțelegere corectă atât asupra respectării diversității culturale, cât și asupra identificării valorilor comune. Profesorii trebuie să fie capabili să înțeleagă factorii care contribuie la coeziune sau excludere socială, precum și dimensiunile etice ale societății cunoașterii. Personalul didactic trebuie să activeze eficient la toate nivelurile: local, regional, național, european, global.

Pentru a facilita învățarea socială și a dezvolta mediul comunitar, participanții trebuie să aibă abilități de autoevaluare și reflecție asupra propriei activități. Reflecția nu este necesară doar la nivel individual, fiind esențial ca aceasta să fie extinsă la nivelul comunității. În acest context, comunicarea devine un instrument deosebit de importat pentru dobândirea unei înțelegeri comune privind munca și dezvoltarea unei comunități a muncii. Comunicarea presupune cooperare colegială și interacțiune la multe niveluri, reprezentând un factor cheie pentru o bună racordare a învățământului la nevoile sociale.
Se recomandă ca prezentul program, precum și planurile locale să țintească următoarele deprinderi și abilități:
• definirea unor scopuri și capacitatea de a le realiza în cooperare și parteneriat;
• abilitatea de a munci în echipă;
• abilitatea de a gândi organizațional, instituțional și în termeni financiari;
• voința de a-și asuma responsabilități și inițiative;
• încrederea în dezvoltarea profesională și personală;
• disponibilitatea de a împărtăși grijile și problemele personale ale colegilor și ale educabililor;
• competențele comunicaționale, autenticitatea și empatia;
• abilitatea de a depăși frustrările non-productive, rezistența la schimbare și blocajele;
• deschiderea la pluralism, multiculturalism și policentrism;
• capacitatea de a se orienta în medii socio-culturale diverse;
• abilitatea de a acționa diferențiat, în funcție de publicul și de situația concretă.

Proiectarea programelor politice și planificarea acestora

Evaluarea programului va răspunde la următoarele întrebări:
• Rezultatele corespund scopurilor?
• Activitățile au fost eficiente și eficace?
• Activitățile au avut valoare pentru participanți ?

Evaluarea programului va avea următoarele scopuri:
• Îmbunătățirea acțiunilor prin judecarea raportului dintre nevoi, obiective și rezultate (produse și efecte, dorite sau neașteptate), precum și a eficienței utilizării resurselor.
• Verificarea existenței unor planuri și programe realizate

Activități propuse în plan politic

Activitățile următoare sunt propuse pentru a identifica modalități de a construi echipe mixte la nivel local, formate din reprezentanți ai administrației locale cu responsabilități în finanțarea învățământului, inspectori școlari, directori de școală. Aceste echipe își vor asuma mai ușor responsabilitățile distribuite și va scădea riscul blocajelor instituționale. Scopul activităților mai constă în a realiza schimbul experiență necesar identificării problemelor din învățământ și a dezvolta activități în sprijinul învățământului, a facilita dialogul între participanți și cunoașterea reciprocă. Aceste activități pot fi exepmplificate, acum, prin...măcar una din cele propuse, iar valorificarea și poziționarea se va face prin mediatizare.

Activitatea 1
Se alcătuiesc trei, patru grupuri de formabili, în funcție de instituțiile din care provin și atribuțiile acestora. Aceștia vor întocmi un tabel în care se vor evidenția următoarele aspecte:
• rolurile, răspunderile și procedurile de evaluare a rezultatelor în instituția din care provin formabilii;
• funcțiile administrației centrale, locale și județene în finanțarea și administrarea curentă a fondurilor și investițiilor;
• contribuția instituțiilor din care provin formabilii la stabilirea priorităților, elaborarea politicilor publice și implementarea programelor educaționale.

Activitatea 2
Faceți o listă a disfuncționalităților cele mai grave din învățământul preuniversitar local. Pentru fiecare disfuncție, se va completa un tabel care va avea următoarele rubrici:

• cine este răspunzător;
• față de cine este răspunzător;
• pentru ce este răspunzător;
• care sunt consecințele eșecului în atingerea țintelor propuse.
Discutați măsura în care cei răspunzători sunt capabili să îndrepte lucrurile și măsura în care aceștia suportă consecințele.

Activitatea 3

Managementul resurselor - I
Scopuri:
Dezvoltarea înțelegerii privind resursele școlii.
Identificarea surselor de finanțare.
Dezvoltarea înțelegerii privind categoriile de cheltuieli implicate în funcțiunea școlii.

Timp – 20 min.
Obiective:
Realizarea unei liste a persoanelor și instituțiilor care pot influența eficiența școlii.
Realizarea unei liste a costurilor implicate de funcționarea școlii.
Metodă – Sarcini individuale urmate de discuții în grup pentru a compara listele.
Materiale – fișă cu structura bugetului școlii
Rezultate așteptate:
înțelegerea rolului persoanelor implicate în organizarea activității dintr-o școală;
înțelegerea rolului instituțiilor cu care colaborează școala;
înțelegerea raportului dintre diferite costuri și a nivelului costurilor necesare pentru funcționarea școlii.

Managementul resurselor II
Unul din scopurile principale ale managementului la nivel local al bugetului învățământului este de a crește nivelul resurselor alocate școlii.

Sarcină de lucru: faceți o listă care să cuprindă resursele umane dintr-o școală, de exemplu, personal didactic, administrativ, de îngrijire etc. instituțiile cu care colaborează școala și rolul lor (de exemplu: inspectoratul școlar primăria, consiliul local, societăți comerciale).
Toate capitolele de cheltuieli pentru funcționarea școlii, de exemplu: salariile profesorilor, încălzire, telefon etc.

Activitatea 4

Identificarea nevoilor elevilor
Scopul activității următoare este să conștientizeze prioritățile educaționale care ar trebui să stea în centrul finanțării învățământului și responsabilitățile instituțiilor față de copii, Sarcinile sunt realizate pentru a încuraja raționamentele și legăturile cauzale între nevoile elevilor și prioritățile de alocare a resurselor.

Discuțiile se vor purta în grupuri alcătuite din 4-5 formabili, folosind următoarele subiecte:
- contextul socio-economic diferit al zonelor în care acționează școlile
proveniența familială și diferențieri culturale;
- abilități înnăscute ale copiilor;
- nivelul așteptărilor copiilor și părinților (expectanțe privind educația);
- rezultatele anuale ale copiilor și nivelul la care intră în trepte superioare de învățământ.
alte probleme
Discutarea nevoilor copiilor se va grupa în următoarele capitole:
- nivelul și structura cunoștințelor pe care le asigură școala;
- nevoi socio-culturale, emoționale, fizice, spirituale/morale, altele.

Încercați să ierarhizați aceste nevoi

Resurse necesare învățării:
Aceste resurse sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor identificate anterior. Lista ce va fi prezentată mai jos va fi folosită pentru a discuta despre relația dintre nevoi și resurse:
- cărți, consumabile, echipamente;
- timpul alocat prin orar, conform normativelor în vigoare, fiecărei discipline de studiu;
- personal didactic – luați în discuție mărimea clasei;
- personal nedidactic;
- perfecționarea profesională a personalului didactic/nedidactic;
- echipamente de multiplicare/fotocopiere;
- curățenie, întreținere spații, încălzire, iluminare;
- mobilier școlar – condiții ergonomice;
- terenuri de joacă și de sport;
- alte dotări;

Activitatea 5

Managementul resurselor – rolul personalului didactic
Scopuri:
- Înțelegerea metodelor de management al resurselor.
- Înțelegerea ariei de responsabilitate pentru profesori și diriginți în managementul resurselor.
Timp – 20 minute
Obiective: discutarea unui plan pentru a identifica diferitele nivele de responsabilitate a profesorilor și diriginților în gestionarea resurselor școlii.
Metoda - sarcină individuală urmată de discuții în grup și apoi în plen.
Rezultate așteptate:
- înțelegerea responsabilităților personalului didactic în gestionarea resurselor;
- propunerea unei politici a școlii pentru implicarea personalului didactic în gestionarea resurselor, în special a resursei de ore a personalului și a resurselor materiale.

Resurse/activități în gestionarea și monitorizarea cărora se pot implica profesorii și diriginții:
- dezvoltarea profesională, deplasări;
- servicii;
- corespondență
- utilități/realizarea de economii (energie, gaz, apă, telefon);
- transport copii;
- întreținerea echipamentelor, laboratoare;
- copiere/fotocopiere;
- reclamă/marketing;
- resurse și materiale;
- mobilier și echipament (întreținere, păstrare);
- manuale, cărți, publicații;
- materiale audio vizuale, software computer;
- coordonarea întreținerii terenurilor;
- procurare mobilier și echipamente;
- realizare proiecte;
- aprovizionare, servicii etc.

Activitatea 6

Rolul comitetelor de părinți

Scopuri:
- conștientizarea rolului comitetelor de părinți;
- rolul conducătorilor comitetelor de părinți în structura decizională a școlii/comunității locale;
- dezvoltarea nevoii de consultare între comitetul de părinți, director, personalul școlii.

Timp – 30 minute
Obiective:
- evidențierea unei structuri de management care să permită consultarea și luarea deciziilor împreună cu părinții;
- programarea ședințelor din timpul anului.

Metode – discuția în grupuri și în plen.
Materiale – folii
Rezultate așteptate:
- înțelegerea noilor responsabilități ale comitetelor de părinți;
- realizarea unor structuri de management pentru a susține bunul mers al școlii;
- realizarea unui plan de lucru, planificarea ședințelor pentru a permite comitetului de părinți și conducătorului comitetului de părinți să-și realizeze sarcinile;
- înțelegerea nevoii de consultare la toate nivelele;
- înțelegerea nevoii de delegare a responsabilităților pentru a asigura folosirea eficientă a resurselor.

Activitatea 7

Managementul resurselor – rolul elevilor
Scopuri:
- să se evidențieze necesitatea informării și implicării copiilor în managementul resurselor;
- să se discute ce tip de informații este dezirabil și fezabil pentru a permite copiilor implicarea în activități de gestiune a resurselor;
- să se dezvolte încrederea în rolul pozitiv al elevilor în îngrijirea școlilor;
- să se determine modul în care elevii pot interveni în efectuarea de economisire a resurselor școlilor.

Timp: 30 minute
Obiective:
să se identifice deciziile care vizează implicarea elevilor în activități de gospodărirea a școlii;
- să se dezvolte inițiativa copiilor pentru a întări rolul lor în școală și comunitate;
- discutarea nivelului de informare a elevilor privind managementul resurselor, incluzând delegarea unor atribuții în gestionarea unor mici fonduri ale colectivelor sau asociațiilor de elevi pentru înfrumusețarea claselor, menținerea curățeniei și întreținerea terenurilor de joacă și de sport etc.

Rezultate așteptate:
- angajamentul școlii pentru a instrui copiii și a-i implica în: gospodărirea școlii, realizarea controlului, realizarea de economii;
- realizarea unei liste de activități cu sarcinile ce pot fi finalizate de elevi;
- angajamentul școlii în ceea ce privește implicarea elevilor în proiecte ce vizează economisirea de resurse.

Metoda - activități individuale urmate de discuții în plen.
1. Faceți o listă a lucrurilor pe care copiii din școala dumneavoastră:
a) ar putea să le înțeleagă, în privința nivelului financiar;
b) ar trebui să le știe;
2. Considerați că elevii pot avea păreri pertinente și de care să țineți seama în:
a) furnizarea curriculum-ului;
b) probleme privind mediul înconjurător;
Care credeți că ar putea fi contribuția lor?
3. Propuneți metode prin care copii să aibă un rol mai mare în școală și în comunitate, cum ar fi:
a) proiecte comunitare de păstrare a bunurilor – cum pot produce, prin acțiunea lor, reducerea nivelului cheltuielilor pentru înlocuirea geamurilor sparte, înlocuirea și repararea băncilor stricate și a scaunelor, cum pot micșora costul încălzirii și iluminatului;
b) efectuare de exerciții/proiecte de economisire – să calculeze costurile încălzirii clasei, câtă căldură se pierde prin ușile și geamurile deschise etc.
4. Faceți o listă a altor modalități prin care copiii să poată contribui eficient la managementul resurselor.


REGULI DE COMUNICARE...MANIPULATORIE


1. Economia de mijloace – comunicarea trebuie să fie austeră în ce privește mijloacele folosite, restrictivă pentru comunicator, dar bogată în semnificații, dacă se poate plină de sugestii multiple pentru receptor
2. Se vor identifica, pe cât se poate de rapid, valorile dominante ale interlocutorului
3. Se vor identifica, pe cât se poate de rapid, canalele de comunicare cele mai bine receptate de interlocutor
4. În momente cheie, pentru foarte scurt timp,se vor folosi canale multiple, de tip flash, care sa inunde interlocutorul cu informații, dupa care se revine la canalul tipic. Acesta, văzând oferta bogată, va vrea să primească informații și pe alte canale
5. Celelalte canale pe care le solicită, de regulă implicit (și trebuie artă pentru a observa) interlocutorul, vor fi folosite pentru a transmite mesaje afective puternice, în timp ce canalul inițial va fi folosit pentru a transmite info relevante, coerente și structurate logic.
6. Niciodată mesajele transmise receptorului, pe toate canalele, nu vor fi contradictorii. Dacă inițiatorul conversației nu stăpânește bine acastă artă, este bine să se abțină de la utilizarea multiplă a canalelor, deoarece obosește, enervează și creează dezamăgire, stări care conduc la alterări ireversibile ale disponibilității receptorului de a primi mesaje afective. Acesta va fi sfârșitul comunicării eficiente.
7. Tăcerea este plină de semnificații și transmite tensiuni psihice…trebuie folosită cu artă. Arta tăcerii este dificilă.
8. Fiecare nouă intervenție a inițiatorului trebuie să adauge ceva nou, dar folosind „ancore” din secvențele anterioare, pentru a vrea continuitate și armonie în harta mentală a reprezentărilor ce se formeanză în mintea receptotrului.
9. Atenție, comunicarea este separată doar pentru scopul discursului profesoral, aș zice scop didactic, ea conține, conform lui Alex Mucchielli, mai multe elemente – contextul, semnificațiile, distribuția temporală, rețeaua noțională, reprezentările.
10. Nu „intoxicați” partenerul de dialog cu dorințele dumneavoastră, fie ca el să acționeze, să gândească sau să spună ceva anume….sugerații asta în mod inteligent, făcând un pas și lăsându-l să îl facă pe următorul. Veți fi surprins, adesea, că acesta progresează în direcția dorită de voi mai repede decât ați fi reușit dacă ați fi fost pisălog și asertiv.
11. Nu mințiți niciodată – mai ales femeile pot observa microgesturile și secvențele fugitive de expresie a feței, și intră în alertă, blocând procesul de receptare nefiltrată a info transmise
12. Nu este nevoie să mințiți – deoarece tot ce faceți este spre binele interlocutorului, și nu în scopurile egoiste ale voastre. Dacă aveți vreunele, mai bine renunțați la intenție, fiindcă, inerent, o dată și o dată, ele vor ieși la iveală, creând frustrare, aversiune, dușmănie chiar. Nu vreți asta.
13. Fiți atent la intențiile de manipulare ale interlocutorului. S-ar putea să practice și el un joc, de regulă așa se întâmplă, și nu vreți să deveniți din generator de intenții efectoare în receptor; un grad de sugestibilitate moderat trebuie să aveți, altfel nu puteți intra în rolul pe care vi-l construiți, și care trebuie să fie destul de apropiat de ceea ce interlocutorul poate să-și imagineze, a mai întâlnit, se așteaptă…nu puteți crea așteptări abrupte, care sperie…pasărea.
14. Pe măsură ce interlocutorul își creează harta mentală pe care vreți să i-o sugerați, urmează să accentuați NUMAI detaliile care vă interesează. Fără a minți, accentele și prioritățile se vor schimba, treptat. Viteza aceste schimbări depinde de mai mulți factori, și manipulatorii neexperimentați greșesc, fie prin lentoare, care plictisește și creează un sentiment de superioritate opacă receptorului, fie prin viteză prea mare, care irită și creează neîncredere („ăsta e cam sărit, gândește receptorul”).
15. Elementele noi, cheie pentru dumneavoastră, vor fi transmise la „pachet”, în cadrul flashurilor de canale multiple, vor interveni mereu pe alt canal decât cel principal, vor avea la început caracter de sugestie vagă, apoi, pe același canal, în timpul unei comunicări pe canalul principal cu un caracter relativ neutru și relaxat, în care receptorul este familiar și relativ neatent, îi introduceți elementele cheie cu inensitate graduală, din ce în ce mai accentuat. Dacă semnele pe care le dă acesta sunt de opacitate sau de respingere, renunțați rapid și încercați altceva. Un plan B trebuie să existe mereu, și de regulă este o „baie afectivă” care produce plăcere – o glumă, o știre hazlie, o reacție care stârnește râsul, emoția estetică…Pentru ca aceste elemente să nu fie disonante, încercați să binedispuneți interlocutorul, apelând, totuși, cu parcimonie la aceste deschideri, și numai în momente de schimbare și de reflexie asupra metodelor. Acestea vor masca discontinuitățile și vă vor lăsa „mâinile libere” pentru altceva.




Elemente de discurs și de tematică în cadrul activităților de campanie
Ne vom referi, cum este natural, la sistemul de învățământ, așa cum îl știm. Dar, când vorbim de instituții publice, vom lărgi sfera responsabilității publice la orice instituție pe care dv o considerați necesară în a se implica, în vederea obținerii unor rezultate bune. Prezentăm în continuare câteva elemente pe care un politician, aflat în poziția de a promova interesul cetățenilor și de a influența decizii la nivel de sitem, poate să le abordeze într-o campanie menită să-i atragă sprijinul și adeziunea alegătorilor.

1. Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când se vorbește despre responsabilitate?
2. Dar atunci când se vorbește despre responsabilitatea publică?
3. Credeți că în prezent instituțiile de decizie de la nivel național îți asumă explicit și zona de responsabilitate pe problemele în care au competențe decizionale? Da, Nu, - motivați răspunsul
4. Credeți că în prezent instituțiile de decizie de la nivel județean (municipal, sector) și al localităților îți asumă explicit și zona de responsabilitate pe problemele privind învățământul în care au competențe decizionale? Da, Nu, - motivați răspunsul
5. Credeți că în anumite probleme se impune o răspundere colectivă?....inclusiv a instituțiilor din afara sistemului de educație
6. În ce ar consta asumarea răspunderii publice a administrației învățământului în cazul lipsei de interes a elevilor pentru școală?
7. Ce credeți că este de făcut în cazul copiilor care nu frecventează școala? Referiți-vă la cât mai multe instituții publice.
8. În ce măsură lucrurile pe care le-ați enunțat anterior se întâmplă în realitate?
9. Cum putem ști dacă sunt diferențe mari între ce trebuie să îndeplinească o instituție de învățământ (de administrare a învățământului) și ce realizează aceasta în realitate?
10. Se poate oare evalua sau măsura responsabilitatea publică a unei instituții de învățământ (de administrare a învățământului)? Cum?
11. Să spunem că ați putea vorbi timp de un minut cu ministrul educației pe tema responsabilității ministerului față de elevi – ce i-ați spune?


BIBLIOGRAFIE ȘI NOTE



Sun Tzu. Arta războiului. Editura Samizdat. București, 2004
Revista Sociologie Românească, nr. 1, 2000; Corneliu Cârțână Mobilitatea socială în România. Aspecte cantitative și calitative la nivel național și în profil teritorial


Becker, Gary S., Human Capital, New York: Columbia University
Press, 1964.

Becker, Gary S., The Economic Approach to Human Behavior,
Chicago: University of Chicago Press, 1976.

Becker, Gary S., A Treatise on the Family, Cambridge, Mass.: Harvard
University Press, 1981.
(Wilson A.B. (1959), Residential Segregation of Social Classes and Aspirations of High School Boys, American Sociological Review, n° 24, pp. 836-845.)
COLEMAN, J.S. 1990. Equality and Achievement in Education. Boulder, CO: Westview Press;
COLEMAN, J.S., CAMPBELL, E.Q., HOBSON, C.J., McPARTLAND, J., MOOD, A.M., WEINFELD, F.D. and YORK, R.L. 1966. Equality of Educational Opportunity, Washington D.C.: Government Printing Office
IREDU – Dijon – Cahiers de recherche - Les effets de la composition scolaire et sociale du public d’élèves sur leur réussite et leurs attitudes: évaluation externe et explorations qualitatives – coordonateur Marie Duru Bellat – 2003
Duru-Bellat, J.P. Jarousse, A. Mingat : De l'orientation en fin de 5ème au fonctionnement du collège: les inégalités sociales de carrières du Cours Préparatoire au Second cycle du secondaire, 1992; IREDU – Dijon – Cahiers de recherche, No 64
N. Altinok : ”La politique de la Banque mondiale en faveur du projet Education pour Tous. De grandes paroles pour de petites actions ? “ 2004 - IREDU – Dijon – Cahiers de recherche
Noden Ph. (2000): Rediscovering the impact of marketisation : dimensions of social segregation in England’s secondary schools, British Journal of Sociology of Education, vol. 21, n° 3, pp. 371-390;
Opdenakker M-C., van Damme J. (2001): Relationship between school composition and characteristics of school process : their effect on mathematics achievement, British Educational Research Journal, vol. 27, n° 4, pp. 407-431.
Sullivan, A. and Heath, A.F.: State and Private Schools in England and Wales - Paper Number 2002-02 Nuffield College, Oxford


Martin Endress.Reflexivity, Reality, and Relationality. The Inadequacy of Bourdieu’s Critique of the
Phenomenological Tradition in Sociology. http://www.springerlink.com/content/w10416n83478p307/fulltext.pdf?page=1


Capitalul cultural poate fi delimitat în trei mari subtipuri: internalizat, obiectivizat si institutionalizat (Bourdieu, 1986). Bourdieu distinge între aceste tipuri de capital:
• internalizat. În acest tip, capitalul cultural este întrupat în individ. Este deopotrivă mostenit si dobândit. Nu este mostenit genetic, ci ca urmare a determinărilor temporale, culturale a traditiilor si cutumelor internalizate de regula prin influența directă a familiei prin socializarea de bază. Este puternic legat de ceea ce Bourdieu numeste a fi habitus – caracterul si modul de gândire al unei persoane.
o Capitalul lingvistic, definit ca un mod de a utiliza si relationa cu limbajul (Bourdieu, 1990). Modul în care vorbim, cantitatea vocabularului utilizat, gradul de complexitate pe care individul îl poate implica în comunicare este în sine o forma a capitalului cultural internalizat.

• Obiectivizat. Lucrurile detinute care intră în categoria bunurilor culturale: cărti, obiecte de artă, instrumente stiintifice etc. Aceste bunuri culturale pot fi transmise material (vândute) ca o formă de exercitare a capitalului economic si ca o formă simbolică de afirmare a capitalului cultural. Distinctia importantă vine din faptul că dacă oricine poate detine o anumită carte, numai detinătorul capitalului cultural adecvat poate “utiliza” cartea, adică de a întelege semnificatiile sale culturale. Acest lucru nu este obtinut prin simpla achizitie sau vânzare a respectivului bun (carte, tablou etc.).

• Institutionalizat. Această formă de recunoastere a capitalului cultural al individului se referă în special la diplome si alte forme de recunoastere oficială, birocratică si institutională a ceea ce tine de rezultatele academice si a calificărilor.
•
Is the Common Man Too Common?An Informal Survey of Our Cultural Resources and What We Are Doing about Them. Contributors: Joseph Wood Krutch - author, Eduard C. Lindeman - author, Alistair Cooke - author, Gilbert Seldes - author, Arthur Mayer - author, Norman Cousins - author, Harold K. Guinzburg - author, A. Whitney Griswold - author, John W. Dodds - author, C. W. De Kiewiet - author, George F. Kennan - author, D. W. Brogan - author. Publisher: University of Oklahoma Press. Place of Publication: Norman, OK. Publication Year: 1954.

Adler, A.„International Dimensions of Organizational Behaviour", Boston, BU Press,1986
The Social Capital of French and American Managers Author(s): Ronald S. Burt, Robin M. Hogarth, Claude Michaud Source: Organization Science, Vol. 11, No. 2 (Mar. - Apr., 2000), pp. 123-147 Published by: INFORMS Stable URL: http://www.jstor.org/stable/2640280
Ovidiu Măntăluță (coord). Impactul resurselor materiale asupra reușitei școlare. http://www.ise.ro/Management/tabid/83/Default.aspx
Burke, P. J. (1991) „An Identity Theory Approach to Commitment”, în
Reitzes, D. C. Social Psychology Quarterly, vol. 54, nr. 3, p. 239-251.

Gilbert, C. E. (1959) „The Framework of Administrative Responsibility”, în The Journal of Politics, vol. 21, nr. 3.

Hyneman, C. S. (1950) Bureaucracy in a Democracy, New York.

Kanter, R. M. (1968) “Commitment and social organization: a study of commitment mechanisms in utopian communities”, în American Sociological Review, nr. 33, p 499-517.

Marx, F. M. (1957) The Administrative State, Chicago.

Pennock, R. J. (1952) „Responsiveness, Responsibility and Majority Rule”, în American Political Science Review, XLVI, September, p. 790-807.
Ranney, A. (1954) The Doctrine of Responsible Party Government, Urbana.

Spiro, H. (1953) „Responsibility in Citizenship, Government and Administration”, în Carl J. Friedrich and J. K. Galbraith, Public Policy, Cambridge, p. 116-133.


Resurse web http://aracip.edu.ro
http://www.achievebc.ca/education/system/accountability/accountability.asp