Oare ce joc aș putea pune în fața tuturor ca să pot fi crezut că sunt eu; pentru că nici măcar nu mă pot recunoaște, nu pot admite că sunt persoana aceasta cuminte, care admite lumea așa cum este ea. Eu care vroiam să o schimb, în mai bine sau mai omenește, cum îmi place mie să spun. Acuma… depinde ce înțelegem fiecare din partea cu omenește.
Folosim adeseori fețe de împrumut pentru a ieșii din anumite necazuri și după aceea le abandonăm în colțurile murdare ale încăperii noastre, pe care am divizat-o care mai de care. Când refluxul s-a liniștit, încercăm să dăm vina, arătând cu degetul constanți. Normal că Luna se supără dacă este acuzată, dar ce să-i faci, cineva trebuie să-și primească pedeapsa, căci la urma urmei, vrei nu vrei, treci la pedeapsă și alte jocuri care te-ar domina până la extenuarea totală. Așa că Luna și-o ia frumos și-și primește pedeapsa, de… a… sta în umbră ceva timp. Bineînțeles că sunt mulțumit și nu peste mult timp mă răzgândesc și-i dau lumina binemeritată, nu de alta, dar mulți n-ar mai avea ce vinde. Ca o femeie ușoară, se lasă cumpărată de… toți nebunii, plini de fericire și-i bucură veselă pe cei pierduți în noapte.
Privesc neputincios de acuma și am un sentiment de bucurie; am descoperit neputința, am descoperit faptul că ea, lumea aceasta, nefiresc de bună și nefiresc de rea, m-a primit în ea, m-a bucurat sau m-a întristat după bunul ei plac. Aș vrea să cred că am găsit un nou vinovat, dar Luna îmi deschide noaptea și îmi aduce aminte de greșeală. Ei da, și acum… păi… sunt om și mi se dă dreptul să greșesc, să cumpăr, să vând, să, să… mai știu eu ce.
Aș vrea să pisez mai puțin lumea, dar nu pot… sunt atâtea de făcut… și ea, stă… așa… degeaba. Iar mă supăr și… da nu, de data aceasta nu mai pedepsesc pe nimeni, dacă greșesc și nu judec bine cazul, astfel voi fi nevoit să mă blamez fără încetare.
Uneori, gândesc straniu și nu-mi place, caut, găsesc, dar nici asta nu-mi place, nu pot atinge, nu pot modela și asta… chiar nu-mi place.