N-am stat să urmăresc noaptea Oscar-urilor, dar a doua zi mi-am aruncat ochii pe net, să văd câștigătorii. La naiba! mi-am zis, când am văzut că telenovela cu arome indiene „Slumdog Millionaire” s-a ales cu o cârcă de premii, iar filmele cu homosexuali s-au reîntors pe firmament, prin efortul corect politic al lui Gus van Sant care a încercat să iasă din anonimat cu o creație în spiritul liberalismului tolerant față de perversiunile sexuale care își doresc accesul la publicul larg. Despre „Milk”, căci de el e vorba, nu pot spune mare lucru și, în consecință, nici despre prestația lui Sean Penn care s-a ales cu Oscarul pentru cel mai bun actor. După zece minute în care am urmărit trei reprize de tandrețuri între doi bărbați, m-am lăsat păgubaș. Am avut revelația unei triste reîntoarceri la Oscar-urile din 2007, când mizeria moralistă, corect politică, „Crash”, ne-a scutit de o orgie pe invers între un film cu văcari homosexuali, unul cu relația dintre un bărbat transexual și fiul său homosexual și Philip Seymore Hoffman care a luat Oscar-ul pentru cel mai bun actor, interpretându-l pe Truman Capote, la rândul său homosexual. Îngrozitor.
Dar cum rămane însă cu „Slumdog Millionaire”? Din start acesta era filmul pe care eu nu aveam să-l văd. Când am auzit de nu știu ce poveste cu „Vreau să fiu milionar”, mi-am zis din nou: „îngrozitor”. Până la urmă n-a fost chiar așa. În primul rând, nu e un film chiar „indian”, adică muzical. Cineva a lăudat coloana sonoră, ceea ce nici nu merită discutat. E oribilă. Filmul reușește, însă, să te atragă pe nesimțite în urzeala sa de clișee menite să înduioșeze inimioarele fetelor virgine. Dramele prezentate în film au fără îndoială repere în realitatea ghetourilor din Bombey, iar finalul, un happy end în care fata și băiatul se vor iubi până la adânci bătrânețe, în adâncul sufletului, probabil oricine și l-ar fi dorit. Ieftin, dar comestibil. Când acesta oferă personajului care se sacrifică certitudinea că „Dumnezeu există”, stratagema lacrimogenă reușește să te prindă. Și cam atât. Slumdog e o poveste a cărei lipsă de realism nici nu merită discutată. Nu e Dostoievski. E popcorn. Prestația actorilor e absolut neremarcabilă, ca să nu spunem mai mult. Totul e o chinezărie indiană, în care au fost îndesate toate aromele. După ce ai consumat-o, te poți duce la toaletă. După ce tragi apa, nu mai rămâne nimic în urmă. The End.