Adrian Munteanu- trei cărți de sonete simfonice, neo-romantice
Eseu-mesaj « de la poet la poet »
Angela Nache Mamier
Eu aștept de la poet și de la poezie să inoveze, să avanseze măcar o secundă, să împingă cu ambiție limitele unor teritorii lirice deja arhicunoscute. Din acest punct de vedere scrii o poezie care mi-a plăcut foarte mult. Între cele trei volume se disting, în mod evident un drum mai convențional și un altul voit revoluționar. În primul volum e o poezie fină, în sensul liric cel mai clasic al cuvântului, care se caută ca un gheizer, care e gata gata să țâșnească la suprafață, un imn entuziast pentru viață, viața în sens universal, o comuniune între vizibil și invizibil, un filon pitoresc, fermecător, de natură intelectuală debordând de vitalitate, un gust viu pentru natură în general și natură umană în special, o bogăție de rime care creează o atmosferă de o frumusețe ravășitoare, căci suntem în fața unei nevoi viscerale de cuvinte frumoase, rare, care contribuie la un efect de fluiditate romantică.

Registrul este simfonic, exuberant, e un drum înapoi spre culorile și parfumurile cuvintelor, deschizând calea unor senzații rare sau uitate (râvniri, hodină, prădalnic, zăbală...) Cuvintele fac dragoste în pagini și partea lor luminoasă e dominantă în sonete 2 si 3 (mai ales în 3). E o schimbare în finețe, dar radicală de registru: un lirism mult mai sobru, mai puțin "împodobit", abscons, tragic, tenebros. Efervescența spirituală este intensă intimitatea e dezvăluită cu accente reținute, mai puțin patetice, ca un strigăt înăbușit, într-o respirație a nefericirii. Căutarea unei păci lăuntrice se face simțită, poezia devine mult mai directă, mai "zgomotoasă", mai "chinuită", luptându-se cu o anumită inerție spirituală și cu o luciditate care câștigă teren.

Poetul merge direct în inima esențialului cu cuvinte banale, uneori morbide, urâte (atenție la un eventual derapaj spre o vulgaritate gratuită, forțată), totul derivă din incertitudini, dintr-o porozitate a ființei intime profunde, o fragilitate care se termină cu nașterea, la sfârșitul acestor chinuri, a unei ființe poetice noi. Orașul este mai ales locul unor simboluri negative, sfâșietoare, loc de promiscuitate în care evadarea este obligatorie, onirică, excrementele devin un fel de nevoie de a se purifica psiho, nuditatea, chiloții, veșmintele au o conotație sexuală de culpabilitate, o dorință de a se dezvălui și în același timp de a masca viața în aspectele ei cele mai intime.

Câinele încărnează frica, dar si ghidul, instinctiv (ANUBIS la vechii egipteni conducea sufletele în lumea morților), e frica noastră de vid, nevoia de un ghid pentru un ultim voiaj, ancorat în profunzimile inconștientului. Bucătaria este un pântec maternal, unde se gasește « hrana » care dă o pace efemeră spiritului și corpului, o protecție, un retur indispensabil la viața materială, când angoasele devin insuportabile. In fine, simbolurile sunt nenumărate, trăirile sunt puternice, vulcanul te-a trezit și pari un corp înmormântat de viu la Pompei, care se zbate ca un Hercule cu viață, cu frumusețile și agoniile ei. Ești modern fără să vrei nu te îngrijora. Scrisul este o fină țesătură de vechi și nou, între prezent, trecut și viitor. Nu mi s-a părut că te forțezi ca să fii modern. Cotidianul este plin de semnificații, totul este de a avea geniul de a le surprinde!

Tu să fii "om al timpului tău ", trebuie să lăsăm un "mesaj ", o oglindă fidelă a trecerii noastre pe această parte a lumii, deci cotidianul este cuvântul nostru. Nu putem cuvânta pe "mărturia lui Eminescu ori Matei Caragiale". De ce nu limbajul lor, dar pe o "temă care ne aparține nouă", în acest secol 21. De aceea, ultima carte este vădit modernă, originală, și mai puțin asociată altor autori.

Ești tu însuți...
Nu vei putea rămâne un "crai de curte veche", éternellement!
Cred că deja drumurile pe care ți le-ai conturat, ca și cum ți-ai fi tăiat venele simțirii, sunt deja în cascadă. Totul este să le continui și să nu îți fie frică să îți pui capul și trupul în centru acestei Niagare. Să știi că voi fi prezentă în țară, alături de tine. Pentru mine continuăm aventura noastră culturală de calitate, începută în primitoarea ta casă de cultură și de frumoasa ta inimă și privire. Eu închid ochii și am impresia că întind mâna și ating Brașovul și sufletele care au mișcat în inima mea sunt în același loc de cinste. Eu nu m-am rupt de voi. Doar că trăiesc destinul care mi-a fost desenat.

Salut le Poè te et un sincer LA MULTI ANI celor care vor citi acest articol prietenesc!
Trăiasca Poezia și Marii Visători !(era o vorba a poetului Ioanid Romanescu…)