Stau pe marginea nopții și mă gândesc ce dor mi-a fost să scriu ... să storc idei rare și să le astern pe vecie, pe o bucată de hârtie. Toate s-au adunat și s-au cristalizat și se rostogolesc ... prima ar fi aceea care se numește simplu: ADEVÃR.
Despre? Ce? Cum?
Poate că mai trebuie secole să găsim adevărul, acea sclipire născută din puritatea și limpezimea minții, care Încătușată de minciuni și Îmbibată în sucul irealității se zbate să câștige o cursă a nopții. Trecut și prezent, prezent și viitor. Trăim dimensiunea timpului care cu viteză ne scutură de anii dăruiți la naștere. Trăim pașii celui care ne-a arătat cândva o cale și nu-l credeam, visam la o altă lume, în care noi să fim regii, atotstăpânitorii.Ne-am înșelat, iar nepăsarea marchează viața În minciună.O speranță lucește în vocea trecutului și în aripile viitorului.Știm că există ADEVÃRUL.
Zorile se ivesc și ne-a fost dăruită o nouă zi. Rutina ne ajuta sa indepartam perdeaua viselor si sa experimentam ce ne-a mai ramas printre firele de nisip ale clepsidrei. Si incepem sa uitam de ce, si pentru ce existam si devenim straini si goi, ratacind printre fantomele realitatii, propriile noastre creatii. Un zambet de copil ne mai aminteste geneza umana, o metafora prafuita in adancuri, si pentru o clipa simtim o credinta. Dar, maturata de trecut clipa s-a dus si, iar uitarea ne stapaneste cu al ei umor, si ramanem imbratisati de timp care aduce incet ... noaptea. Totul se acopera de tacere si incetam lupta pentru ADEVAR. Ne odihnim pentru un nou inceput, pentru dragoste si credinta... caci doar visam si maine va fi zi si apoi noapte si cand se scurge ultimul fir de nisip, in sfarsit aflam ADEVARUL, care este EL.