poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3907 .



am respins tentația de a deveni Iudă…
eseu [ ]
Am fost si eu la Midia, de gheorghe barcan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Archimboldo ]

2008-11-11  |     | 



„…ca și altă dată, am respins tentația de a deveni Iudă…”

În paleta amplă a confesiunilor referitoare la universul concentraționar antedecembrist se înscrie și cartea profesorului Gheorghe Bărcan, Adolescență și tinerețe frânte, subintitulată … am fost și eu la Midia, apărută în acest an la Editura Cartea Cărții de Știință, Cluj-Napoca. Volumul de debut beneficiază de un aparat analitic redutabil, cu o prefață semnată de Ana Blandiana și o introducere apartenentă distinsului universitar londonez Dennis Deletant. În pofida faptului că autorul își derobează demersul cathartic de virtuți estetice, nu putem să-i negăm harul de povestitor, vocația de portretist, de factură realistă, ironia rafinată cu care vituperează climatul geopolitic al României comuniste, calambururile, asociațiile gnomice de vocabule, predilecția pentru metafora plasticizantă, epitetul ornant și comparația homerică. Ceea ce-i poate fi imputat memorialistului este glisarea sporadică pe panta melodramatismului desuet, repetițiile și unele erori de tehnoredactare, pardonabile însă în cazul unei prime cărți.
Ana Blandiana definește succint itinerariul biotic al lui Gheorghe Bărcan prin sintagma, care dă și numele prefeței: Neclintirea în onestitate. Radiografiind statutul volumelor alocate fenomenului carceral autohton, analista își exprimă inițial dubitația că memoriile profesorului Bărcan ar putea aduce o notă particularizantă, elemente novatoare. Ana Blandiana remarcă faptul că trama narativă „nu este represiunea comunistă îndreptată împotriva adversarilor, ci represiunea comunistă îndreptată împotriva unor oameni simpli, străini de politică, dar cu frică de Dumnezeu și neclintiți față de valorile morale în care i-au crescut datina și credința.” Scriitoarea evidențiază lapidar destinul lui Gheorghe Bărcan, care ajunge în colonia Midia fără a fi trecut prin fața unui tribunal, iar tarele încarcerărilor succesive se repercutează icaresc și asupra devenirii ulterioare a insului, care își termină facultatea cu un deceniu în urma colegilor de generație, doar pentru că „a refuzat colaborarea cu securitatea și a preferat să tăinuie decât să denunțe, chiar dacă aceste opțiuni îi puneau in cumpănă întregul viitor.” Analista relevă abilitatea gradării psihologice a suspansului în episodul cazării fortuite a unui om căruia nu i-a mai vorbit vreodată până atunci, investigația scalelor evolutive, camuflarea stărilor interioare față de intrusul care nu părea a mai da semne de plecare, realizate în manieră dostoievskiană.
Introducere-a profesorului Dennis Deletant demarează prin descrierea celor două falii ale represiunii exercitate în perioada lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, cea dintâi vizând diminuarea acțiunilor insurgenților refractari regimului popular, iar cea secundă – de asigurare a obedienței maselor în fața noilor ideologii importate pe filieră răsăriteană. „Gheorghe Bărcan a fost unul dintre victimele acestor două faze”, constată istoricul, evidențiind aportul acestuia în completarea „Dosarelor Canalului”, „cu multe amănunte mișcătoare în această carte zguduitoare.”
Autorul simte nevoia explicitării actului scriptural, care deține o funcție soteriologică, „o descătușare”, „o răbufnire împotriva tăcerii” antedecembriste. Argument-ul dezvăluie imboldul colectivului de redacție al revistei „Memoria” de a determina victimele opresiunii comuniste să-și redacteze mărturiile, alături de insistența dascălului Aurel Vișovan, de a-și învinge reticențele de ordin estetic, generate de statutul de profesor de matematică. Volumul stă sub semnul autenticismului, al sincerității nefardate în evocarea evenimențială, un aport „la cunoașterea masivelor și chinuitoarelor persecuții ale acelor vremi.” Deseori analistul propune o receptare inversă a fenomenului, dinspre contemporaneitatea văzută ca un teritoriu al metamorfozelor identitare, în care torționarii pozează nonșalant în victime inocente, înspre un trecut oripilant. Autorul alunecă deseori în interpretări simbolice, cum este cazul celebrului patent comunist, secera și ciocanul, percepute prin prisma decimării vieților umane și a îngenuncherii coercitive a demnității ființale: „Multele invazii și cotropiri, ciuntirea țării și apoi strigătele proscrișilor, ne-au arătat că Soarele – lumina vine de la Răsărit, iar întunericul tot de acolo.”
Cuvânt înainte pornește de la sublinierea faptului că evenimentele relatate nu au ca obiect relevarea chinurile și conduita memorialistului, care sunt panoramate adiacent în economia cărții, ci reliefarea strategiilor de sumisiune exercitate „de forțele de represiune pentru organizarea opresiunii și exterminării celor ce li se opun”, care a condus la decimarea fizică și identitară a victimelor, la torturi psihice exercitate și după eliberarea din universul concentraționar. Scriitorul se dovedește și un fin analist politic, care evocă impregnarea plaiului mioritic cu o vasalitate ideologică străină de optica ancestrală, care era axată pe probitate morală, verticalitate și religiozitate. Personalitatea auctorială nu emerge narcisiac din brodura narativă, ci este amplasată prin raportare la colegii de generație, minimalizând pe alocuri suferințele proprii. Odiseea acestui destin smuls adolescenței normale stă sub spectrul unui sistem coercitiv, ignobil, de sorginte kafkiană, în care individul, în pofida sloganurilor comuniste vehiculate într-un verbiaj demagogic, este des-ființat aberant, redus la o cifră colonială: „M-am zbătut însă împotriva Fărădelegii prezentată drept Lege și a anormalului, afișat ca model normal”. Cu un umor negru, Gheorghe Bărcan atașează explicitant aserțiuni ale lui V.I. Lenin sau Stalin, care legitimează dictatura represivă, diagnosticată drept o „violență neîngrădită de lege.” În plus, realizează o analiză contrastivă și complementară a perioadei dejiste, respectiv ceaușiste, nuanțând aportul fiecăruia, cuantificat în suprimări umane, în cazul celui dintâi, respectiv în strangularea demnității și „degradarea monstruoasă a moralității”, în cazul celui de-al doilea. Securitatea inversează polii ecuației victimă-călău prin faptul că victima se transformă într-un inamic al sinelui, ca urmare a semnării autobiografiilor incriminante, secundate de obligativitatea legii tăcerii, o regulă pe care ei înșiși îi determinau să o încalce.
Volumul este compartimentat în șapte secțiuni inegale ca pondere, care valorifică tot atâtea etape ale devenirii individului abstras traiectului vârstei puberale, ca urmare a refuzului de a deveni un delator: Închisoarea de acasă, Anchetele, Canalul Dunăre-Marea Neagră, În libertate, Din nou la Securitate, Închisoarea „Din libertate”, Din nou student, succedate de Anexe. Două sunt notele redundante ale tomului: patriotismul local (Maramureșul fiind învesmântat într-un nimb cvasimitic) și religiozitatea, ridicată la rang de modus vivendi, nutriment spiritual și anesteziant al seismelor psihice în medii ostile, concentraționare.
Memorialistul adoptă o gamă diversă de strategii naratologice, de la polifonie (tranziția de la persoana întâi singular la pluralul colectivității), cooptarea naratarului în discursul epic, fragmente metatextuale (scrisori, documente), dialoguri, ba chiar cinci poezii „cu cheie”, aflate sub incidența tradiționalismului cu tentacule simboliste. În primul capitol, Închisoarea de acasă nostalgia paseistă a omului matur recuperează, prin intermediul aducerii-aminte, toposul paradisiac al vârstei infantile, într-un ținut legendar, Maramureșul istoric. Astfel, volumul ia pe alocuri mantia unei geografii culturale și etnice, ce focalizează specificitatea acestei regiuni nordice. Sărbătorile de iarnă, singurele care asigurau libertatea fiilor de țărani, ca urmare a sistării obligațiilor agricole, horele, șezătorile, care funcționează, întocmai ca la Rebreanu, ca un preludiu premarital, circumscriu un univers arhaic, conservator. Elementul perturbator este Un musafir, Köbényesdi Mihai, de fapt Pop Mihai, profesor suplinitor la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, care pare a fi urmărit din pricina refuzului de a abandona ritul greco-catolic și de-a trece la ortodoxism. Prin intermediul mașinațiunilor unchiului Gheorghe Iuga, care motivează că nu-l poate camufla Securității, ca urmare a faptului că are imobilul amplasat la „vedere”, copilul, pe atunci elev în clasa a IX-a, aduce acasă acest inopinat oaspete care n-a beneficiat de acceptul amfitrionului. Tatăl încearcă să repudieze acest neavenit, dar va fi persuadat de soția care ține cont de legile ospitalității, în pofida potențialelor pericole. Pop Mihai ajunge să-și improvizeze chiar un adăpost provizoriu, realizat cu sprijinul habitanților, cu o inteligență arhitecturală. Deși agasați de inconvenientul de-a caza un posibil refugiat politic, săliștenii nu vor ceda tentației de-al vitregi de un acoperământ relativ sigur. Anxietatea elevului este urmărită ascendent, teama vizând nu sinele, ci repercusiunile asupra familiei. Temperamentul său, de sorginte romantică, grefat pe o inteligență virilă, dublat de perspicacitate și prudență, de altruism și forță sacrificială, fac din Gheorghe Bărcan un model etic, un etalon al moralității și religiozității.
Paralel cu descrierea propriului destin, autorul semnalează Teroarea U.T.C., relevând cu umor turpitudinea secretarului care crede donquijotesc că statutul politic îi asigură, fără admitere, intrarea la filologia ieșeană, este realizat crochiul Portarul-ui școlii, securist travestit care spionează activitatea elevilor, frecventarea bisericii romano-catolice sau conturate profilurile social-istorice a două dintre cele mai recalcitrante comune maramureșene în ceea ce privește încetățenirea flagelului roșu, Săliștea de Sus și Ieud. Ca urmare a vizitei Securității acasă și a urmăririi de la școală, junele licean se vede obligat să se ascundă de forțele punitive, deși singura culpă era aceea de-al fi adăpostit pe Mihai Pop. Nu sunt eludate acțiunile luptătorilor din Munții Maramureșului, cartea devenind astfel un creuzet al destinelor care s-au opus sistemului represiv. Inubliabil este portretul țăranului Turlaș Gheorghe, care deposedat de pământul strămoșesc, primăvara nu ezită să-l are tot pe acesta, ceea ce-i aduce încarcerarea pe un an, succedată în sezonul următor de obstinația de-a nu accepta o proprietate străină și tentativa de-a lucra în continuare, în pofida interdicției, propria țarină. În cele din urmă, împreună cu tatăl, decid să se predea, nu înainte de a confecționa un fals ascunziș, în măsură să deruteze forțele securității. Pe tot parcursul tomului emerge exfoliant din textura narativă inteligența puberului, aptă să anticipeze, ca-ntr-o partidă de șah, mutările adversarului, atestată ulterior prin capacitatea de a-și susține examenul de bacalaureat după o întrerupere considerabilă, învățând câte o materie pe zi sau surmontarea examenelor de diferență în facultate, într-un timp record. Autodidact, de cele mai multe ori, Gheorghe Bărcan nu este doar meditator al colegilor cu carențe informaționale, ci și al fratelui mai mic, Daniel care nu este lăsat să urmeze clasa I și a II-a de teamă că, inocența și sinceritatea infantilă a acestuia ar putea conduce la deconspirarea fugarilor.
Secțiunea secundă are ca obiect Anchetele, care pornesc de la Securitatea din Vișeu, în care „inculpații” sunt consternați de comprehensiunea interogatorilor, o trapă care-și va deroba ulterior valențele colaboraționiste, prin Încercare-a de racolare eșuată a fiului, apoi la cea din Bistrița unde tratamentul lexematic se metamorfozează, („erai mereu bruscat, înjurat, umilit, înfometat”), fiind acuzat de apartenența la F.D.C. (Frăția de Cruce), pentru a ajunge ulterior La Securitate, în Satu Mare. Tânărul, ca să-și protejeze „câteva lucruri importante tăinuite”, supralicitează componenta catolică, pe care o circumscrie moștenirii tradiționaliste. Este investigat asupra colegilor arestați de la Sighet, din lotul 1948 și 1949, dar adolescentul cultivă o atitudine defensivă, statutul de sicofant repugnându-i profund. Terifianta este descrierea celulei, atât în subcapitolul omonim, cât și în poezia cu același nume, care relevă toposul dantesc, aservit bolgiilor pestilențiale emanate din tineta schimbată la câteva zile, de invazia șobolanilor, avizi de carnație umană, de războiul psihologic al timpului care erodează demnități. Adolescentul descoperă ritualuri profilactice, de nealterare spirituală, fie prin recursul la religiozitate, fie prin „călătorii” evazioniste din perimetrul celulei ori reale, prin kilometraje autoimpuse în cei câțiva m2 sau rezolvări de probleme de matematică. Memorialistul constată în dosarele descoperite postdecembrist la C.N.S.A.S. mitomanii flagrante și nepotriviri aberante față de realitatea faptică, deoarece Gheorghe Bărcan suportă universul carceral și represaliile ulterioare, fără a fi fost condamnat de vreun tribunal.
Lagărul de triere de la Mogoșoaia, promontoriu al detențiilor viitoare, care comasează o faună umană poliedrică („zvoniști, anticolectiviști, legături cu luptătorii din munți, cei cu omisiuni de denunț, membri ai partidelor istorice, diferite organizații și asociații anticomuniste, cei cu atitudine nerespectuoasă față de Uniunea Sovietică”etc.) devine toposul diabolic al expulzării înspre Canalul Dunăre - Marea Neagră, mai ales înspre Capul Midia – O citadelă a Gulagului românesc. Condițiile insalubre, norma supraponderală de lucru, tratamentul grobian care vizează anihilarea demnității umane sunt augmentate de triada Borcea-Bogdan-Radu, ultimul dintre ei, medic, frizând patologicul dezumanizării prin refuzul de-a trata bolnavii, prin inventarierea sardonică a tributului mortuar, ba chiar prin amplificarea stărilor maladive, devenind un misit thanatic, un „normator al morții”. Biciul lui Bogdan este adjuvantul coercitiv al ajutorului de comandant. Imaginile sunt bulversante, morbide: „Morții erau stivuiți într-o magazie zile întregi, până venea medicul să le iscălească certificatul de deces, apoi erau îngropați în gropi comune, fără cruci”. Colonia de muncă km. 31 este oaza de salvare a memorialistului care cântărește acum, la 21 de ani, 37 de kg, fiind distrofic, într-o stare aproape muribundală ,din care este salvat de medicul Rădulescu.
Gheorghe Bărcan va ajunge Elev din nou (la 23 de ani!), perioadă urmată de o studenție cu rezultate briante până când, după prima sesiune din anul IV este exmatriculat cu sprijinul tov. Oliviu Gherman, președintele de atunci al Asociației Studențești. Motivul real al acestei sardonice expulzări este refuzul, încă o dată, de a fi un delator. Persecuțiile continuă însă și după sistarea studenției, prin demiteri succesive din diverse posturi, prin repudierea, în pofida rezultatelor eclatante avute cu elevii din satul natal, din învățământ. Șantierul Brazi devine, în acest context, O nouă „Colonie de muncă”, în care tânărul se remarcă prin capacitatea de escaladare rapidă a profesiei de electrician calificat. Reușește la admiterea la Institutul Politehnic București și, după zeci de memorii la Ministerul Învățământului, îi va fi aprobată cererea de reînmatriculare la Facultatea de Matematică-Mecanică, pe care o absolvă la 10 ani după începerea ei. Studenția tardivă îi oferă o singură compensație, aceea de-a o întâlni pe colega de grupă Maria Tăut, viitoarea soție, care „nu a manifestat nicio rezervă, nici o reținere în afecțiunea ce ne-o transmiteam, pentru faptul că am fost «deținut politic», motiv pentru care, în decursul anilor, am fost supus atâtor traume, atâtor persecuți și neîmpliniri, încât mi-au produs o adevărată psihoză”. Tentativele de reabilitarea ale memorialistului continuă în prezent, prin cele patru procese intentate Statului Român „pentru prejudiciile morale grave de către Instituții pentru care Statul este garant”. În trei dintre acestea, Tribunalul și Curtea de Apel Cluj-Napoca au dat câștig de cauză lui Gheorghe Bărcan, la primele două procese pledându-și singur cauza.
La împlinirea vârstei de 77 de ani memorialistul publică prima parte a unui itinerar biografic amplasat sub zodia onestității, credinței, refuzului de-a fi un Iuda. La mulți ani, profesore Gheorghe Bărcan!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!