M-am ridicat și am pus stop situației! Așa nu se mai putea discuta despre normalitate, nu trebuia să mai fie nimeni hulit în niciun fel! De ce și pentru ce, atâta bătaie de joc, fără niciun drept, măcar cât de mic? O suliță m-a anunțat că lupta începe. Am fost de acord, cum altfel aș fi putut concepe lupta. Înțepătura, destul de fină la început, a luat amploarea necesară unei bătăli din ce în ce mai zbuciumate.
O ghioagă, m-a atins de asemenea după ceafă, dându-mi o amețeală slabă, dar plăcută oarecum. Nu-mi mai făcea de mult plăcere alcoolul, iar senzația era identică cu o sută, două... de tărie consumate. Nu, nu m-am lăsat! Am pus imediat, foalele la treabă și l-am speriat un pic pe adversar, care... era de altfel; foarte vânjos. Durerea de ceafă se mai domoli, sulița mai ațâța locul sensibil din coșul pieptului, sfredelind în osul tare.
Un fâlfâit doar auzit, trecu pe la ureche, ca o pasăre colibri ce-și caută de mâncare. N-am apucat să mișc capul, crezând că o pot vedea și eu pe înaripata viu colorată, că totul se nărui în pustiu. Lumina se stinse și mâini firave mă pipăiau frenetic, chemându-mă la luptă. Buze fierbinți și umede mă sărutau într-o nebunie fără margini, picuri fierbinți și sărați îmi picau pe față, eram departe de acuma și totul mi se lumina în cale fără voia mea, arătându-mi un alt fel de drum, decât cele cunoscute de mine.
În depărtare o poiană boltită plină de verdeață și flori, plutea între norii albi, aproape nemișcați. Mâini calde mă țineau și mă ajutau să pășesc peste covorul moale verzui. Beat de fericire acceptam să merg liniștit în continuare. Eram curios de acuma să știu ce se întâmplă, să știu ce se află în acea poiană, să vorbesc cu cei care locuiesc acolo, să întreb cine sunt și cum o duc în acea lume care mi se părea nouă mie.
Cărarea cu un mic povârniș, mă obliga să urc, dar puterile mă lăsau tot mai mult, nu mai aveam aer și o transpirație rece îmi inundă toată fața și pieptul. Atunci am căzut, mâinile calde mi-au dat drumul, m-am lovit de pământul tare, eram înconjurat de zăpadă rece ca gheața. M-am sculat speriat de atâta frig în picioare, scuturându-mă de fulgii reci de pe mine. O livadă cu crengi negre dormita nesimțită, nimic din totu-i nu se mișca, nici măcar un vaiet de pasăre, doar pomi cu crengile negre așezați simetric pe covorul de nea.
Ca un clește, o mână hotărâtă și sigură, m-a tras din livadă, aducându-mă către un soare intens. Zăpada care mă-nconjuraseră rece, acum se topea și se făcea nevăzută. Soarele mai păli, altele pe altele mâini, mă aruncau din brațe-n brațe, până ce mă scăpară într-un loc liniștit.
Ochi vedeau aceleași fețe ce aveau odată lacrimi sărate, șoptindu-mi ușor la ureche. Ai reușit, ai câștigat lupta!