Care este de fapt natura relației din Frodo și Sam?

Nu pe mulți i-au interesat acest lucru, deși în zilele noastre ne-ar trebui mult și bine să ne gândim de fapt ce a vrut Tolkien să spună, dar nu numai el, ci fiecare gest pe care, în timpul Căutării, Frodo și Sam l-au făcut.

Pentru mine a luat câțiva ani ca să găsesc răspunsul, și nici acum nu sunt sigură de natura lor. Asta este ce am găsit, din diferite traduceri, și alte discuții pe internet:

-------------------

Ok - eu cred că sunt "ceva" care nu poate fi tradus în cultura noastră - deci nu sunt nici platonici nici homo ci soul mates - asta e diferit - și există o anume parte fizică, dar e diferită total de porno, tocmai pentru că este altfel. Tocmai de aceea sunt mai relaxată în ceea ce privește "subiectul" - altfel nu aș fi deloc de acord cu aceste fanarts - dar pentru că vor să exprime "altceva" evită pornografia (cu care nu sunt de acord). Bine, acum cațiva ani chiar am scris un eseu pe temă că nu ar trebui să existe o relatie fizică, etc etc...... lol...... dar bine, am mai vorbit cu multa lume și am înțeles mai multe lucruri. E mai complicat decât oricare din "credințe", cum ar veni - și unii ar vrea sa fie asa, alții alftel, dar asta pentru că așa se simt ei mai inspirați. Totuși, F/S există dincolo de aceste "credințe" și pot să spun că sunt mai "ciudați" în toate privințele, oricum ai lua-o: sunt pur și simplu iesiți din comun.

------------------

Totul a început cu o atingere sfioasă a mâinii. De acolo, s-a ajuns să doarmă unul lângă altul.

În timp ce povestea se avântă către sfârșitul dramatic, există sacrificii, sarutări și declarații deschise de dragoste. Într-adevăr, relația cuplului ar putea eșua ca mare romanță a secolului 20.

------------------

Dintr-un articol, am putut extrage cîteva idei:

Frodo nu a devenit stăpânul lui Sam, dar mai mult decât cei mai buni prieteni, frați ba chiar copil. Sam a recunoscut că locul lui adevărat era lângă Frodo, așa ei nu mai aparțin legii dintre servitor și stăpân, dar mai apropiați decât frați de sânge , împărțind același suflet și aceiași inimă.


“Un scriitor fan numește dragostea dintre Frodo și Sam “cea mai frumoasă legătură (de prietenie) din Literatură.

Am un prieten căsătorit și a spus în sinea lui “Luptăm pentru ce Merită luptat” a arătat puritatea și inocența dragostei lor. Mai am încă un prieten însurat care crede că dragostea lui Sam este prea pură. O prietenă de-a mea relatează că a cunoscut dragostea romantică la fel și pentru cine a spus "Iubesc dragostea hobbiților, în special a ta."


Un fan a pus la rând câteva cuvinte și ea a spus, "Sunt adulți dar se iubesc precum niște copii." Nu le este frică să se țină în brațe sau să se sărute în creștetul capului sau să spună "Te iubesc" sau orice ar fi în timpul Căutării sau după ea care extinde pentru Sam modul în care îl tratează pe Frodo.

Câteva dintre gesturile din poveste:
Sam îl i-a de mână pe Frodo și își ferește fața pentru că s-a roșit. Riscă să se înnece pentru a sta lîngă Frodo. Îl pune să stea cu capul în poala lui Sam pentru a se odihni, iar el punând o mână pe fruntea stăpânului său iar alta pe pieptul lui. Îi dă părul de pe frunte în timpul somnului, îl mângâie, ba chiar Sam iși folosește trupul pentru al încălzi pe Frodo. Și multe săruturi: pe mână sau pe frunte.
Chiar dacă în culturile antice hiper-masculine sau culturile moderne homoerotice, aceste gesturi sunt suspecte. Nu pentru Tolkien. În schimb, el descrie relația dintre Frodo și Sam ca o frumusețe excusită, poate chiar sfântă. Și aici este una dintre scenele mele preferate din Cartea a Patra:
Atunci, pe când veghea, Sam văzuse că, din când în când, îi apărea pe chip o lumină lăuntrică; acum strălucirea acesta părea și mai puternică. Trăsăturile lui Frodo erau liniștite; îi dispăruse orice urmă de spaimă și de îngrijorare; dar arăta bătrân, bătrân și frumos, ca și cum dăltuirea anilor ar fi ieșit acum la iveală în numeroase cute subțiri, ascunse până atunci, deși chipul nu se schimbase. Dar Sam Gamgee nu gândi chiar așa. Clătină din cap, de parcă ar fi socotit vorbele fără rost, și murmură: „Îl iubesc. Așa e el, și câteodată începe, nu știu cum, să strălucească. Þin la el și gata!"

------------------

Și ca pe o încheiere, fiindcă mulți nu m-ar crede, iată câteva texte din Carte, fragmente alese:


STÃPÂNUL INELELOR
FRÃÞIA INELULUI


IV 0 scurtătura spre ciuperci

- Ei, Sam, i se adresă el. Ce zici de asta? Am să părăsesc ținutul cât mai repede cu putință - de fapt, chiar acum m-am hotărât să nu pierd nici măcar o zi în Scobitura Râului, dacă se poate.
- Prea bine, stăpâne.
- Tot mai vrei să vii cu mine?
- Da.
- Are să fie tare primejdios, Sam. De-acum e primejdios. Cine știe, poate nici unul dintre noi n-o să se mai întoarcă.
- Dacă domnia voastră nu vă întoarceți, stăpâne, atunci nici eu nu mă voi mai întoarce, asta-i sigur, zise Sam. Nu-l părăsi! așa mi-au zis. Să-l părăsesc!? am zis. Nici prin gând nu-mi trece. Cu el mă duc, chiar de-ar fi să urce în Lună; și dacă vreunul dintre Călăreții Negri o încerca să-l oprească, apoi cu Sam Gamgee o să aibă de furcă, am zis. Și ei au râs.


I Multe întâlniri

În acea clipă se auzi un ciocănit în ușă și în încăpere intră Sam. Se repezi la Frodo și, cu stângăcie și sfială, îi luă mâna stângă într-ale sale. O mângâie cu duioșie, dar roși imediat și își feri fața.
- Bună, Sam, îl salută Frodo.
- E caldă, spuse Sam. Mâna domniei voastre, domnu' Frodo. A fost atât de rece în nopțile astea lungi. Dar, slăvit fie cerul! strigă el, întorcându-se din nou spre el, cu ochi strălucitori
(…)
- Știu ce-ai făcut, Sam, spuse Frodo, luându-l de braț. Dar în seara asta te vei veseli și vei asculta după placul inimii. Hai, călăuzește-mă pe după toate colțurile.

X Frăția se destramă

- Dintre toate belelele ce m-au zăpăcit de cap, tu ești cea mai rea, Sam!
- Vai, domnu' Frodo, ce vorbe grele! se văită Sam, tremurând. Ce lovitură, să încercați să plecați fără mine. Dacă n-aș fi ghicit corect, unde ați fi fost acum?
- În siguranță, pe drumul meu.
- În siguranță! pufni Sam. Singur-singurel și fără mine să vă ajut? Eu unul n-aș fi putut îndura, ar fi însemnat moartea mea.
- Ar însemna moartea ta să vii cu mine, zise Frodo, iar eu n-aș putea îndura asta.
- Mai puțin sigur decât dacă m-ați fi lăsat în urmă, stărui Sam.
- Dar eu mă duc în Mordor.
- Știu foarte bine asta, domnu' Frodo. Bineînțeles că acolo mergeți. Iar eu vin cu domnia voastră.
- Ascultă, Sam, nu mi te pune-n drum. Ceilalți or să se întoarcă din clipă în clipă. Dacă mă prind aici, va trebui să mă cert cu ei, să-i lămuresc și n-o să am niciodată curajul și nici răgazul s-o iau din loc. Trebuie să plec acum. E singurul lucru pe care-l pot face.
- Bineînțeles, îi dădu Sam dreptate. Dar nu singur. Vin și eu, altfel nu merge nici unul dintre noi. Am să găuresc toate bărcile, să știți.
Frodo izbucni în râs. O căldură și o bucurie neașteptate îi cuprinseră inima.
-Lasă măcar una, zise el. O să avem nevoie de ea.
(…)
-Deci s-a zis cu planul meu, spuse Frodo. N-are rost să încerc să scap de tine. Dar mă bucur, Sam. Nu-ți pot spune cât mă bucur. Hai! E limpede că așa ne-a fost dat, să mergem împreună.


CELE DOUÃ TURNURI
STÃPÂNUL INELELOR

II Străbaterea Smârcurilor


― Nu știu când om termina, zise Frodo. Prea am hălăduit prin colinele alea. Dar Sam Gamgee, dragul meu hobbit înțelept ― da, da, cel mai drag hobbit ești tu, Sam, pentru mine, prieten între prieteni ― nu cred că are vreun rost să ne gândim ce-o să facem după aia. Să ne facem treaba, cum zici tu! Cine știe ce-o să urmeze? Dacă Inelul, acel Unu, va sfârși în flăcări și noi o să fim prin preajmă? Te-ntreb, atunci, Sam, o să mai avem vreodată nevoie de pâine? Nu cred. Tot ce putem face e să ne oblojim mădularele, ca să ne ducă până la Muntele Osândei. Încep să mă-ndoiesc chiar și de asta.

Sam dădu din cap fără să scoată o vorbă. Îi luă mâna stăpânului său și se aplecă asupra ei. Nu i-o sărută, deși i-o udă de lacrimi. Apoi întoarse capul și se șterse la nas cu mâneca.

IV În care e vorba despre mirodenii și despre tocănița de iepure

Gollum se făcu nevăzut. Lipsi o vreme și, după câteva îmbucături de lembas, Frodo se culcuși bine în feriga cafenie și adormi. Sam se uită la el. Ziua care abia începuse se strecura pe sub umbrele arborilor, dar văzu foarte limpede chipul stăpânului său, precum și mâinile odihnindu-I-se alături de trup, pe pământ. Așa cum se uita la el, zăcând întins, deodată îi apăru în minte imaginea lui Frodo adormit, în casa lui Elrond, după rana aceea îngrozitoare.(…) Dar Sam Gamgee nu gândi chiar așa. Clătină din cap, de parcă ar fi socotit vorbele fără rost, și murmură: „Îl iubesc. Așa e el, și câteodată începe, nu știu cum, să strălucească. Îl iubesc și gata!"

VIII Scările din Cirith Ungol

-(…)Asta nu înseamnă că n-ar fi bine-acum pentru domnia voastră să-nchideți un ochi, stăpâne. Numai să nu vă depărtați de mine. Aș fi tare fericit să dormiți puțin. V-aș veghea și, în orice caz, dacă vă-ntindeți aici, în brațele mele, n-o să pună nimeni laba pe domnia voastră, fără știrea lui Sam.
- Să dorm, făcu Frodo oftând, de parcă ar fi văzut o oază înverzită în pustiu. Da, aș fi-n stare să dorm până și-aici!
- Atunci, culcați-vă, stăpâne! Puneți-vă capul în poala mea.
Așa dădu Gollum de ei peste câteva ceasuri, când se întoarse din tenebre, furișându-se și târându-se pe cărare. Sam ședea sprijinit de un bolovan, cu capul căzut într-o parte și răsuflarea grea. Frodo dormea adânc în poala lui. Sam îi pusese blând o mână pe fruntea albă și pe cealaltă, pe piept. Aveau chipurile senine.
(…)
Îi dădu ușor părul de pe frunte și se aplecă asupra lui, șoptindu-i blând:
- Treziți-vă, domnu' Frodo! Treziți-vă!
Frodo tresări și deschise ochii. Apoi, zărindu-i chipul plecat asupra sa, zâmbi.
- De ce mă scoli așa devreme, Sam? întrebă el. E încă întuneric.
- Da, aici e mereu întuneric, zise Sam.
-
X Ce alege jupânul Sam cel înțelept

Apoi tăie cât putu de repede funiile și își puse urechea la pieptul și la gura lui Frodo; dar nu află nici o urmă de viață, nici o zbatere ușoară a inimii. Îi frecă mâinile și picioarele de nenumărate ori și îl mângâie pe frunte, dar stăpânul nu clinti.
- Frodo, domnu' Frodo! striga el. Nu mă lăsați singur aici! Sunt eu, Sam! Nu vă duceți acolo, unde nu vă pot urma! Treziți-vă, domnu' Frodo! O, trezește-te, Frodo, dragul meu, dragul meu. Trezește-te!
(…)
Dar nu putea pleca încă. Îngenunche, îl luă pe Frodo de mână și nu mai fu în stare să se despartă de el. Timpul trecea, iar el stătea tot în genunchi, cu mâna stăpânului într-a sa și sufletul chinuit de întrebări.
Încerca să afle puterea să se smulgă și să pornească în călătorie de unul singur ― spre răzbunare. Dacă reușea să plece, mânia l-ar fi îmbărbătat să meargă pe toate drumurile din lume, urmărindu-l până când, într-un sfârșit, avea să dea de el, de Gollum. Și-atunci, Gollum avea să moară într-un cotlon. însă țelul călătoriei lui nu era acesta. Nu merita să-l părăsească pe stăpânul lui pentru atâta lucru. Și asta nu l-ar fi adus înapoi. Nimic nu-l mai putea aduce înapoi. Mai bine mureau amândoi. Dar și atunci ar fi călătorit tot singur.



ÎNTOARCEREA REGELUI
STÃPÂNUL INELELOR

1 Turnul din Cirith Ungol

Tremurând tot, Sam se forță să se clintească din loc. Era limpede că acolo sus se petrecea o mârșăvie. Cine știe dacă nu cumva, în ciuda poruncilor date, orcii se lăsaseră pradă cruzimii lor și acum îl chinuiau pe Frodo, sau poate că îl hăcuiau cu sălbăticie.(…) Dragostea lui pentru Frodo învinse orice alt gând și, uitând de primejdia în care se afla, strigă în gura mare:

(…)
Gol pușcă, zăcea ca leșinat pe o grămadă de zdrențe jegoase: un braț îi era ridicat, pentru a-și feri capul, iar pe o parte a trupului se vedea o urmă urâtă a plesnei biciului.
- Frodo! Domnu’ Frodo, dragu’ meu! strigă Sam aproape orbit de lacrimi. Sunt eu, Sam, am venit! își ridică stăpânul pe jumătate Și-l strânse la pieptul său.
Frodo deschise ochii.
- Oare visez încă? murmură el. Dar celelalte vise au fost îngrozitoare.
- Nu visați câtuși de puțin, stăpâne. E de-adevăratelea. Eu sunt. Am venit.
- Nu-mi vine să cred, spuse Frodo, agățându-se de el. Adineaori era un orc aici, cu un bici, și deodată se preschimbă în Sam! Înseamnă că n-am visat când am auzit cântecul ăla acolo jos și când am încercat să răspund? Tu ai fost?
- Chiar eu, domnu’ Frodo. Aproape că nu mai aveam nici o nădejde. Nu vă puteam găsi.
- Ei, Sam, dragul meu Sam, acum m-ai găsit, spuse Frodo și se lăsă moale în brațele blânde ale lui Sam, și închise ochii așa ca un copil care și-a găsit liniștea după ce un glas ori o mână dragă i-a alungat spaimele nopții.
Lui Sam îi venea să șadă așa la nesfârșit, în starea aceea de nețărmurită fericire; dar nu-i era îngăduit. Nu-i era de ajuns că-și găsise stăpânul, acum trebuia să încerce să-l salveze. Îl sărută pe Frodo pe frunte.

3 Muntele Osândei

- Nu, mă tem că nu-mi amintesc, Sam. Adică, știu că toate astea s-au întâmplat, dar nu le pot vedea cu ochii minții. Nici gustul mâncării, nici mângâierea apei, nici susurul vântului, nici o amintire despre copaci sau iarbă sau flori, nici chipul lunii sau înfățișarea stelelor, nimic nu mi-a mai rămas. Stau despuiat în întuneric, Sam, și nici un văl nu e între mine și roata de foc. Am început s-o văd și când sunt treaz, și tot restul pălește.
Sam se apropie de el și îi sărută mâna.
- Atunci, cu cât scăpăm mai repede de el, cu atât va veni mai iute vremea odihnei, spuse el împleticit, căci nu știa ce altceva mai bun să zică.

(…)

Nu mai simțea nici dorința, nici nevoia de a dormi, ci mai curând de a sta treaz. Știa că toate șansele și primejdiile se îndreptau acum către un singur punct: a doua zi avea să fie ziua de pe urmă, ziua ultimului efort al dezastrului, ultima răsuflare.
Dar când avea să vină? Noaptea părea fără de sfârșit și fără de timp, minutele cădeau moarte unul după altul, adăugându-se unor ore ce nu mai treceau, fără să aducă nici o schimbare. Sam chiar se întreba dacă nu cumva începuse o a doua întunecime, nicicând altă zi să se mai nască vreodată. Într-un târziu, căută mâna lui Frodo. Era rece, tremura. Stăpânul său tremura de frig.
- N-ar fi trebuit să las pătura acolo, murmură Sam; se întinse alături și încercă să-l încălzească pe Frodo cu brațele și trupul său.
Apoi îl cuprinse somnul și lumina palidă a ultimei zile a căutării lor îi găsi unul lângă altul.

9 Limanurile Cenușii

Și când totul a fost în sfârșit gata, Frodo spuse:
- Când ai de gând să te muți cu mine, Sam? Sam avea un aer cam stânjenit.
- Nu-i nevoie să vii chiar acum, dacă nu vrei. Dar știi că Unchiașul e în vecini și o să fie bine îngrijit de văduva Rumble.
- Nu-i asta, domnu’ Frodo, zise el roșindu-se ca o pătlăgică.
- Atunci ce-i?
-Rosie, Rose Cotton. Nu i-a prea plăcut că am mers pe meleaguri străine, săraca fată;(…)
- Înțeleg, vrei să te însori, dar vrei și să stai cu mine la Fundătura? Dar, dragul meu Sam, e atât de simplu! Însoară-te cât poți de repede și apoi mută-te la mine cu Rosie. Loc este berechet la Fundătura pentru o familie atât de mare cât vrei tu să ți-o faci.

(…)
Apoi Frodo îi sărută pe Merry și pe Pippin și ultimul pe Sam, și urcă pe corabie; pânzele fură înălțate, vântul le umflă și încet corabia se desprinse de la țărm și porni în jos, de-a lungul estuarului cenușiu; și lumina sticluței lui Galadriel, pe care o purta Frodo cu sine, luci și apoi pieri. Și corabia ieși în Marea cea Mare și trecu spre Apus, până când, într-un târziu, într-o noapte ploioasă, Frodo simți o mireasmă dulce în văzduh și auzi zvon de cântec ce venea peste ape. Și i se năzări că, așa cum văzuse și în visul din casa lui Bombadil, cortina cenușie a ploii se preschimbă într-o sticlă argintie și se dă la o parte și el zărește țărmurile albe și dincolo de ele un meleag verde și îndepărtat, scăldat de scăpărarea unui răsărit de soare.
Pentru Sam însă seara se adânci în întunecime, așa cum stătea el la Limanuri; și când privi la marea cenușie, zări doar o umbră pe ape, ce se pierdu curând spre Soare-apune. Și rămase el acolo îndelung, până târziu în noapte, auzind doar suspinul și murmurul valurilor la țărmul Pământului de Mijloc, și foșnetul lor pătrunse adânc în inima sa.


Epilog

Frodo și-a petrecut restul zilelor pe Tol Eressea, o insulă pe coasta principalului continent din Aman unde este situat Valinor, unde i-a fost permis să se vindece de toate rănile pricinuite în timpul Căutării. Lui Sam i s-a îngăduit să plece la Limanurile Cenușii în anul 61 al celui de-al Patrulea Ev, unde este susținut că el a fost reunit în sfârșit cu Frodo, care a fost eliberat de durerea pe care o suferea în Pământul de Mijloc, și amândoi, Frodo și Sam și-au trăit restul zilelor împreună în pace.