poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-07 | |
Acesta e primul dintr-o serie de mici studii care au ca obiectiv determinarea rolului pe care-l are contextul în procesul de receptare a textului literar. În ce privește materialul de studiu, el e format exclusiv din texte publicate în revista Agonia.Net, și din comentariile la aceste texte.
Se vorbește de multiplicarea punctelor de vedere în abordarea unui text. Acest fapt e justificat dacă avem în vedere că un text nu are înțeles în el însuși ci pentru cel care-l citește, și pe măsură ce-l citește. Acest fapt e justificat și dacă avem în vedere că înțelesul unui text, pentru doi cititori diferiți, e diferit. Nimic mai firesc la urma urmei. Doi cititori diferiți înseamnă trăiri și reprezentări diferite, și deci parcursuri de lectură diferite, și deci puncte de vedere diferite. Multiplicarea punctelor de vedere nu e cu toate acestea justificată în toate cazurile. Astfel, un punct de vedere care nu se bazează pe text, nu e justificat. Și chiar dacă se bazează pe text, dar nu e compatibil cu celelalte puncte de vedere, care și ele se bazează pe text, tot nu e justificat. Un text închide, odată cu o multiplicitate de sensuri, sensul decodării lui. Altfel spus, un text e o unitate de sens. Tocmai de aceea punctele de vedere în abordarea lui trebuie să fie complementare și nu excluzive : pentru a restitui această unitate. În continuare îmi propun să arăt cum perspective diferite se pot completa și chiar corecta reciproc, dacă ele mențin legătura cu textul, și numai în măsura în care fac acest lucru. Pentru început am ales spre exemplificare articolul “Mircea Dinescu - Am fost exclus abuziv din PCR” de Fabian Anton. Articolul face cunoscut, între altele, un pasaj din “A doua scrisoare deschisă către președintele Uniunii Scriitorilor“, scrisoare redactată de Mircea Dinescu, și datată București, 22 iunie 1989. Pasajul în cauză îl face pe Anton Poche, unul din cititori, să se întrebe:” Și acum acest om (care de la balconul televiziunii a vestit lumii întregi victoria revoluției române) să fi regretat excluderea sa din Partidul Comunist Român?” Autorul articolului, la rândul lui, ține să sublinieze în unul din comentariile sale, că Dinescu “chiar așa”, se lamentează, din cauza excluderii sale din PCR. Să contextualizăm această excludere! „Ca și cum excluderea mea abuzivă din Partid și din redacția României literare nu ar fi deajuns, și pentru a mi se tăia orice mijloc de subzistență, soției mele, de profesie traducătoare, i-a fost interzisă și ei semnătura, cartea de proză a lui Boris Pasternak predată editurii Univers fiind stopată.“ 1. Ce constatăm? Pe același plan cu excluderea din Partid se află excluderea din redacția României literare, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi de una fără a vorbi de cealaltă. E adevărat că a doua excludere e urmarea celei dintâi, fapt indus și de ordinea celor două grupuri de cuvinte “din Partid și din redacția României literare”. În realitate, contează mai mult “urmarea”, ca făcând parte dintr-un șir de alte urmări, toate având legătură cu subzistența poetului Dinescu și a familei lui. Întrebarea pe care mi-o pun e dacă acest mic text-document e expresia unui regret, cum spune Anton Poche, e o lamentație, cum spune Fabian Anton, sau altceva. O excludere, mai ales una dublă, face plauzibil și regretul și lamentația. O excludere abuzivă însă duce mai curând cu gândul la un protest. Și paratextul furnizează indicii în acest sens. Avem de-a face cu o scrisoare deschisă. Mai mult, cu o a doua scrisoare deschisă. Scrisoarea în cauză e datată « București, 22 iunie 1989”. Ori anul '89 , după cum precizează Laurențiu Orășanu, un alt cititor, e anul radicalizării protestului față de regim. În contextul dat, ideea de lamentație e surclasată de cea de protest. De un protest care nu vizeaza însă excluderea, ci excluderea abuzivă, abuzul. Mai important însă e faptul că pasajul în cauză nici nu se construiește pe ideea de excludere din partid, ci pe ideea de mijloace de subzistență, mijloace de care autorul scrisorii și familia lui sunt privați din cauza excluderilor și interdicțiilor abuzive. Fabian Anton spune că ediția românească a volumului « Moartea citește ziarul » („Cartea Românească“ 1990), în raport cu prima ediție a aceluiași volum (Editions Rodopi B.V., Amsterdam - Atlanta, GA 1989), este « văduvită de câteva importante (mai ales astăzi) texte ale lui Mircea Dinescu », și consideră că publicarea lor e de natură să ne edifice asupra motivului pentru care Mircea Dinescu a ales să renunțe la ele. Cu articolul lui Fabian Anton suntem de fapt în prezența unui text în alt text. Și în acest alt text, găsim un reper temporal nou, 1990, care deschide o perspectivă nouă asupra pasajului în discuție. La aceasta se adaugă, dimensiunea vremurilor de azi, pentru noi inerentă, e adevărat, dar care și ea e indusa de anul 2008 din paratext. Să încercăm acum , în demersul nostru, să includem și aceste noi dimensiuni! Protestul lui Dinescu din ’89, cu tot cu cheia lipsă de care vorbește Laurențiu Orășanu, comporta un risc. Acest risc a făcut din Dinescu un personaj public. În ’90, sentimentul vinei sau mai exact teama de-a fi învinuit că ai fost membru de « Partid » era în aer, iar perestroika, cu tot progresul pe care l-a marcat, făcea parte, în mentalul postrevoluționar, din recuzita unui regim revolut. Ori, tocmai în ’90, personajul public Dinescu nu-și mai asumă riscul de-a înfrunta contradicțiile și confuzia din viața publică, și de pe imaginea sa de revoluționar scoate tot ce putea aduce a pată. Ori, în oricare din aceste pete e mai puțină vină decât în imaginea pe care Dinescu și-a lustruit-o cu grijă, și în care revoluționarul ajuns se detașează cu mai multă claritate. 2. Ce constatăm ? Fabian Anton, autorul articolului, privilegiază perspectiva pe care o deschide asupra textelor-document anul 1990, mai exact, el se bazează pe nepublicarea acestor texte în volumul din 1990 cu toate că ele fuseseră publicate în volumul din 1989. Acest fapt e de natură, după dânsul, să ridice semne de întrebare asupra sinceritații dizidentului Dinescu. Laurențiu Orășanu, în calitate de cititor, recuperează perspectiva anilor 1988-1989, ani în care au fost produse textele. Aflăm astfel că ne găsim în prezența singurului mod de dezidență posibil la acea vreme. Sau aproape singurul. Un alt cititor, Poșogan Horea, atrage atenția asupra faptului că accentul în textul-document cade pe subzistentă, și că excluderea din partid nu l-a afectat pe « Dinescu » decât prin implicatiile pe care le-a avut în planul subzistenței sale și a familiei. Acesta din urmă ar fi de fapt și singurul mod de decodare a textului, dacă nu am avea de-a face cu un text în alt text, și dacă în acest alt text n-ar apare anul 1990, cu gestul emblematic de « autocenzure ». Putem încheia spunând că punctele de vedere în abordarea celor două texte-document se completeaza mai curând decât se exclud, și aceasta deoarece mai toți cititorii s-au menținut în limitele textului. Și mai important, prin contextualizari succesive, au putut fi corectate chiar și derivele. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate