Mereu am fost de părere că dacă visezi ești obligat să îți împlinești visurile…Însă a fost un moment în care am decis să las visul la o parte…Când?
Într-un moment al vieții în care l-am cunoscut pe EL…simțeam că întreaga mea viață până atunci fusese anostă, fără sens, fără pic de culoare…Începeam să văd că viața are alte dimensiuni, planuri pe care nici în cărți nu le găsisem, simțeam că încep să fiu alta…
Au trecut zile întregi, nopți în care numai eu știu de câte ori îl visam, de câte ori îmi imaginam că suntem împreună, că trăim o frumoasă poveste de dragoste până la adânci bătrâneți. Am zis că trebuie să îmi respect principiul și să lupt pentru a-mi îndeplini visul. Am trecut la fapte. Am început sa vorbesc cu el, serile în care ieșeam erau cele mai minunate din viața mea, zilele în care mergeam amândoi spre casă mă făceau să privesc lumea cu alți ochi. Încet încet, mă obișnuiam cu noua viață, îmi plăcea să văd totul roz, să uit de probleme, de tot. Simțeam că așa va fi toata viața mea: discuții interminabile, sute de sms-uri, ore în șir petrecute la lumina Lunii, plimbări prin ploaie…
Până într-o zi, când am aflat ca are pe alta: am simțit cum Cerul se prabușeste, cum inima-mi se sparge în mii de bucățele, simțeam cum privirea mi se întuneca…mă simțeam ca într-o colivie ai cărei pereți se apropiau din ce în ce mai mult și mă sufocau, mă lăsau fără aer…așa mă simțeam, vestea mă șocase, gândul că alta se bucura de el, că alta împarte cu el minunatele lucruri pe care eu le plănuisem ma sufoca, nu mă lăsa să respir deloc. Aveam senzația că o menghina îmi strânge inima din ce în ce mai tare. Nu mai eram în stare de nimic. Am vegetat o perioadă, perioadă în care el mă căuta, mă întreba dacă e ceva în neregulă, unde a greșit?
Într-adevăr, nu greșise deloc. Fusese sincer. Eu am fost cea care alesesem sa fiu amantă, să fiu pe locul doi, având proasta impresie că amanta e mereu pe primul loc. Așa văzusem în filme, că amanta mereu e mai plină de cadouri, de plimbări, că se bucura de mult mai multe decât cea de acasă. Însă în realitate lucrurile nu stau deloc așa.
Îmi propusesem să lupt pentru visul meu, să lupt să fiu pe primul loc pentru el, să îl fac să fie în stare să renunțe la tot pentru mine, așa cum și eu aș fi lăsat toata viața mea în urmă doar pentru a fi cu el. Dar planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Așa fost și la mine, inima a învins rațiunea, și ori de câte ori mă străduiam să fac totul rațional mă pierdeam în mine de tot atâtea ori. Am continuat să mă mai întalnesc cu el o perioadă. Deși nu mai vedeam totul așa de roz ca înainte, inima mea bătea cu putere când ne întâlneam, sângele meu fierbea la atingerea lui, iar mintea-mi îngheța complet.
Au început să se rărească întalnirile noastre, nu mai comunicam ca la început, începeam să mă trezesc la realitate. Și am realizat atunci că nu mai merita să lupt pentru ca el să lase totul pentru mine, nu mai merita să îl fac să își schimbe viața doar pentru a fi cu mine. Am înțeles că așa cum mie îmi bătea inima pentru el, lui ii bătea pentru alta. Am fost învinsă. Și am înțeles asta, am știut să accept. Am avut puterea să mă retrag, să îl las să traiasca toate clipele de fericire alături de ea, de cea care merita toate lucrurile astea. Povestea mea se termina, dar începea a lor.
A fost greu la început, nu-mi puteam opri lacrimile care șiroiau pe chipul meu, nu puteam să ignor amărăciunea din sufletul meu, dar mai ales să mă fac că nu aud vocea lui la fiecare pas, să nu tresar când îmi suna telefonul…
Timpul le vindecă pe toate, cred cu tărie în asta, pentru că am trăit-o pe pielea mea!
Amintirea lui astăzi este păstrată într-un cotlon al sufletului meu…
Þinem și acum legătura, deși au trecut ani de atunci…Vorbim ca niste vechi prieteni, dar nu pot să nu mă întreb: “Ce ar fi fost dacă…?”
Nu am de gând să stric amintirea rămasă…pentru nimic în lume. Vreau să îl păstrez în continuare așa cum a fost atunci, când nu îi vedeam defectele, când îl credeam perfect.

Încep să cred acum că cel mai frumos vis este….cel care nu se împlinește! Cel care rămâne la stadiul de reverie, acolo unde totul este perfect….