Soc!
Ieri, ora 11-30, de pe geamul colegiului unde invata, s-a aruncat de pe geam! A sarit de la sase metri inaltime...

Desigur...s-a ridicat, a tipat dupa haina si ruxac s-a scuturat de nisip si a plecat acasa.
Panica instaurata in scoala! Toti profesorii temandu-se ca acel copil are probleme...ca vrea sa se sinucida.
Mergea pe strada si muschii ii vibrau...adrenalina ii ajunsese si in firele de par. Cand a trebuit sa coboare scarile de la metrou, abia atunci a realizat ca organismul ei functioneaza greu.
Statea pe scaun si radea...radia de fericire. Nu stia de ce...nu stia de ce a sarit; vroia doar sa ajunga acasa si sa manace-ii era foame.
Dintre toti oamenii care o cunosteau, nimeni nu credea ca este posibil ca ea sa faca asa ceva. Genul de copil cuminte...
Fara antecedente, cu multi prieteni, politicoasa. Notele ei erau mari, profesorii o apreciau.

A doua zi directoarea i-a vorbit despre viata si ca ea trebuie pretuita. Dar ea isi pretuia viata...realiza ca viata pe Terra, planeta asta albastra, are un scop. Nu stia inca ce trebuie ea sa faca aici...si nici nu intelegea de ce toti erau atat de speriati...era logic ca daca viata ei era pusa in pericol nu ar fi sarit...doar a avut grija sa cada in gramada de nisip de sub geam.
Dupa ce directoarea a vorbit cateva minute in sir a facut o pauza. S-a uitat in ochii ei pierduti-ochi pentru care nu exista mistere-si a intrebat-o fad, ironic, speriat, curois :"De ce? De ce te-ai aruncat?"