Am încheiat un pact cu viața și altul cu moartea.
Timp de 20 de ani, de acum înainte, viața să mă ajute să trec peste eventualele obstacole, iar moartea să nu mă caute, chiar dacă eu mi-aș dori.
Pentru toate acestea m-am angajat să fiu prolific.
E mult, e puțin pactele au fost semnate.
Fiecare are câte un exemplar.
Și viața, și moartea au pecetluit semnăturile, fiecare în dreptul ei, cu amprenta digitală.
Viața cu amprenta digitală de la degetul mare de la mâna dreaptă, iar moartea cu amprenta digitală de la degetul mic de la mâna stângă.
Eu credeam că ele nu se cunosc, dar în urma discuțiilor pe care le-am avut, cu fiecare în parte, am aflat că se cunosc foarte bine și de aceea se urăsc foarte mult.
Când una află ceva nou despre cealaltă, când viața scoate un om din ghearele morții, când moartea curmă viața unui om, ura este și mai mare.
Se luptă pentru supremație, lupta este acerbă.
M-au întrebat, bineînțeles, fiecare separat, amical, care cred eu că deține supremația.
Când viața mi-a pus această întrebare, i-am spus să-mi lase timp de gândire, dar când și moartea mi-a pus aceeași întrebare, aveam, deja, răspunsul.
Am insistat să fie amândouă de față pentru a auzi răspunsul meu.
Supremația n-o deține niciuna, nu se poate viață fără moarte și nici moarte fără viață.
Sunteți într-o urmărire continuă.
Viața se termină cu moarte, iar moartea se termină cu viață- viața de apoi. Sunteți un perpetuum mobile care funcționează perfect; ca soarele și luna, ca ziua și noaptea.
Fără voi- soare și lună, zi și noapte, viață și moarte- universul n-ar exista.
Chiar dacă ați vrea să fie altfel, să schimbați ceva, nu puteți.
Așa a fost făcută programarea și așa va rămâne până când creatorul va face o nouă ordine.
Se pare că răspunsul meu le-a mulțumit, s-au ridicat, s-au privit, parcă, cu mai puțină dușmănie și au plecat, fiecare pe drumul ei.
Viața pe drumul din jurul meu și al semenilor mei, să ne ocrotească, să ne ajute, iar moartea pe drumul acela lung denivelat și prăfuit.
Eu am rămas pe loc, privind viața cum dansează în jurul meu, cum îmi zâmbește, cum îmi face face semne de mulțumire că am reușit să îndepărtez moartea.
N-am putut să mă abțin, am luat viața de mână și împreună am privit cum moartea dispare pe drumul denivelat și prăfuit.
Când n-am mai văzut-o, am ridicat mâinile spre cer și am strigat: Am învins!
Am privit în stânga , în dreapta, în spate și am văzut mulți oameni, martori ai acestui moment, care se bucurau.
Am încins o horă a bucuriei- HORA VIEÞII.