Vă mulțumesc Vouă, cei care ne-ați creat și ne-ați numit oameni.
Nu vreau să știu cât a durat acest proiect, și ca noi, să fim răspândiți pe Pământ.
Nu vreau să știu nici dacă acest proiect, a fost cel mai ambițios de până atunci.
După noi, ați creat alți roboți superiori nouă?
Voi, Creatorii noștri, ca specie, mai existați?
Dacă NU, suntem sortiți pieirii.
Dacă DA, vă reproșeț că nu ne-ați dotat și cu piese de schimb.
După o jumătate de secol de viață, piesele noastre dau semne de uzură.
Noi ne străduim să ne îmbunătățim existența, dar nu suntem pe drumul cel bun.
Cred că acel drum nici nu există.
Încercări, încercări.
Ne intoxicăm, conștient, cu substanțe, cu gaze și alte otrăvuri foarte nocive pentru organism.
În cantități importante și necontrolate, acestea sunt mortale.
Am început să împrumutăm piese de la semenii noștri – o inimă, un ficat, un rinichi... care de cele multe ori nu sunt compatibile.
Constatând toate acestea, cred că sunt îndreptățit să afirm că suntem roboți.
Reparatorii noștri,și ei roboți ca și noi, încearcă să ne țină cât mai mult în stare de funcționare.
Nu ați lăsat nimic după care să ne orientăm.
Așa am fost creați – fără piese de schimb și fără instrucțiuni de reparare.
Dotându- ne cu inteligență și cu darul reproducerii, avem, deja, prea mult.
OPERA VOASTRÃ ESTE SUBLIMÃ!
Alex Vâlcu