poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-29 | |
Pe 11 mai 1988, la mormântul bunicului meu, am primit o ultimă promisiune, dar din altă lume. Din acea zi am început să caut înăuntrul meu, să-mi ascult sufletul, dar să înțeleg și faptul că nu sunt singură, atât timp cât nu-mi pierd credința - am primit darul "dublei vederi".
Pe 9 ianuarie 1994 m-am născut a doua oară și mi-am dat seama că viața este un lucru serios, prețios. Fiecare pagină a vieții are farmecul ei, iar fiecare suflet trebuie să lupte pentru lumina vieții. Cine putea să-mi simplifice întrebările decât Dumnezeu? Cunoscându-L mai bine, zi de zi, sprijinindu-mă de ușa bisericii Lui, m-am întâlnit cu sfinții, m-am rugat împreună cu ei și am descoperit adevărul - Iisus Hristos, fondatorul spiritual și moral al creștinismului, cel care a demonstrat oamenilor calea de urmat către Duhul Sfânt. Eu, balanță de lut, mi-am aflat echilibrul bând din "apa vie", strânsă, strop cu strop, din fiecare lumină de icoană, din fiecare mângâiere de cer senin, din fiecare salut de răsărit... M-am schimbat și îmi iubesc viața! Pentru mine, "trecerea finală" este doar despărțirea de vehiculul temporal al sufletului, trupul fizic. Este drumul spre adevăr, drumul credinței, vederea lucrurilor care nu se văd. După marele filozof Platon, trupul reprezintă închisoarea sufletului, iar moartea nu este altceva decât o eliberare, o evadare din această temniță - o trezire și o reamintire a mediului divin din care a apărut. Filozoful "ideilor" susținea că sufletul nu poate vedea realitatea în sine, decât atunci când este salvat de sub influența simțurilor fizice, care îl pot păcăli. Ca și Platon, marele gânditor Aristotel a încercat să aducă la un numitor comun dualismul dintre lumea fenomenelor și cea a arhetipurilor. Cei doi mari exponenți ai gândirii filozofice antice și-au îndreptat atenția spre om, au încercat să înțeleagă gândirea umană, să promoveze legi morale și să elaboreze modelul ideal de societate și stat. Filozofia, care în traducere literală înseamnă "dragoste de cunoaștere", pornește întotdeauna de la contrastul care există în doimea materiei, dar sfârșește mereu în lumea sufletului. Până la întâlnirea cu Dumnezeu, prin simbolul credinței, să deschidem fiecare fereastră din noi, să respirăm, prin iubire, fiecare clipă... 2 iulie 2006 "Doimea materiei"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate