Cred că dintre toate minciunile pe care ni le servim zilnic, cu, sau fără motivație, indiferența este una cu tendințe de neoformație. Personal, totdeauna am considerat-o un mutant cameleonic, în sensul multitudinii formale de fond, abilității cu care se substituie mariajului (ne)fericit cu uitarea. A naibii de parșivă și greu de delimitat: unde începe, când s-a instalat, sau mai ales, când și cum a încetat, lăsând loc mult mai dureroasei păsări. De fapt și în sine, nu reneg teoretic conceptul de indiferență. Pur și simplu nu cred că există fără să-i atribuim o particularizare anume: „mi-e indiferent…” trebuie raportat la ceva. Nu poți fi indiferent, ca trăsătură generală, sau de principiu… d. e.
Maniera proprie de-a percepe indiferența, se referă strict la tine. N-o poți nici pe departe extinde, sau extrapola altui subiect în afara ta, altfel decât ca impresie. Estimările exterioare, majoritar intuitive, sau superficial observatorii, pot fi erori grave de apreciere, strivite de aparențe, fiind din această cauză întrebări preferențiale în cazul testelor cu detectorul de minciuni. Raportat la o relație directă, simplul fapt că te întrebi, sau te macină niște gânduri oarecare, înseamnă că deja indiferența s-a volatilizat demult. Îți pasă. Lipsa reciprocității în interacțiune, reacția vizibilă a celuilalt, nu implică neapărat indiferența, ci mai degrabă un posibil dezinteres, sau limitări de altă natură. De obicei, interacțiunea (pozitivă, sau negativă) se simte. Mai trist e când se resimte. În opinia mea, indiferența "nudă" este o stare iresponsabilă. Un q. e. d. om, adică cu discernământ, nu poate fi judecat din punctul ăsta de vedere, decât după ce i-a fost demolat prin demonstrație și ultimul argument contra nepăsării, în caz contrar, nu se mai verifică q. e. d. subconștient. Suprapunerea unei rătăciri, chiar temporare, demonstrată, lipsa de credință, sau te miri ce alte contraceptive raționalului, sunt tot atâtea motivații că indiferența există: iraționalul privit ca pe o severă mutație aleatorie a minciunii, inexplicabilă: ochiul de sticlă, inconștiența figurativă, cauza efectivă a multor anomalii grave de toate genurile, unele fără dureri, altele fără regrete.