poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-10 | |
8 Martie și „dezbrăcatu’”
Era probabil în urmă cu vreo 10 - 12 ani, când fenomenul se acutizase pe la noi. Îmi aduc aminte de titluri prin ziare, în care redactori deznădăjduiți se întrebau cu oroare: „ce dracu’ se întâmplă cu femeile?”. Erau probabil bărbăței scandalizați de modul în care muieretul le dădea cu tifla, ducându-se să se holbeze prin baruri de striptease la niscaiva dezbrăcați epilați pe țâțe, dând din cur spre delectarea publicului femel care aparent își ieșise din minți. Eram în facultate unde, în cămin, aveam un circuit radio, și întâmplător am dat peste un reportaj care se derula la o orgie de genul ăsta. Era o muiere de vreo 40+ care, cu o voce pițigăiată, gâtuită de intensitatea emoțională a momentului, răcnea ca să acopere vacarmul produs de muzica luată parcă direct din filme din anii ‘70-’80, de genul „I spy”. „Băieții sunt frumoși... ăăă... frumoși... Soțul meu mă așteaptă acasă...” Împreună cu prietenul meu de la țară, în ton cu tematica momentului, spărgeam niște nuci în cameră, și n-am putut să nu observăm cum „soțul meu” fusese introdus în discuție. Exilat probabil acasă, în bucătărie, obligat să poarte șorț cu danteluță și bonețică, pentru a nu contamina tocana pe care se căznea să o încropească întru ștergerea odată pentru totdeauna a oricărei inegalități dintre sexe, „soțul meu” era de fapt adevăratul obiect al acestui curios comportament al consoartei. Băieții erau ei, ce-i drept, frumoși, într-un fel efeminat și homosexual, dar „soțul meu”, ei bine, „soțul meu mă așteaptă acasă”, iar eu mă destrăbălez prin baruri cu „dezbrăcații”, "și el n-are ce să-mi facă, pen’ că sunt liberă și fac ce vreau, și hai sictir”. Firește, atitudinea mediatică era cum nu se poate mai retrogradă. Adică, să fim serioși! De câțiva ani buni rula „Familia Bundy” la Pro TV și am putut astfel să o vedem de atâtea ori pe Peg, fantasma lubrică a camionagiilor, dându-și în petec de atâta surescitare în compania unor gagii luați parcă direct din The Village People. Și pe urmă era firesc ca odată și odată să ne afiliem și noi la standardele de viață ale occidentului care ne-o luase cu mai bine de un secol înainte, dacă e să-l credem pe Strinberg, în ceea ce privește castrare bărbatului întru ștergerea oricărei infamante inegalități dintre sexe. Acum fenomenul s-a cronicizat și a intrat într-un fel în norma socială care nu mai impresionează pe nimeni, cu excepția probabil a bărbaților a căror partenere le mai trag astfel câte un șut în boașe, lăsându-i baltă pentru „băieții frumoși” care le răzbună pentru fiecare dată în care au fost nevoite să stea crăcănate cu fața la tavan, ca să-și facă porcul mendrele cu ele. Firește că au apărut cu timpul inerentele deviații grotești, cu primarul care a tocmit cu bani publici pitpalaci pentru angajatele primăriei, bunicuțe cu 1.000 de ani de menopauză la bord care abia după ce și-au îngropat consortul se simt cu adevărat eliberate, și să nu uităm scenele de groază care i-au speriat până și pe cei mai experimentați boi dansatori cu țâțe, când s-au văzut îngropați într-o maree de spumă și bacante dezlănțuite care amenințau să-i sfâșie, începând cu părțile intime. Și acum morala. Ce dracu se întâmplă cu femeile? Ei bine, nimic nou. E doar complexul de castrare și pizma pe care femeia o poartă virilității încă de la vârsta fragedă la care descoperă diferențierea sexuală și modul odios în care dumnezeu tatăl, la rândul său un porc de bărbat, a dat acestuia o erecție, iar muierii o menstruație. Ce exemplu mai flagrant al inegalitate dintre femeie și bărbat vreți? Astfel, tot striptease-ul ăsta masculin nu e decât o compensație în care femela maimuțărește comportamentul masculului, schimbând rolul cu al acestuia. Dezbrăcatul adoptă el comportamentul femel, exhibându-și sexul în mod pasiv, lăsând femeia să aleagă și să realizeze demersul erotic, asumându-și astfel rolul activ. Asta dacă lucrurile se derulează mai departe, așa cum se întâmplă uneori. E un fenomen similar cu purtatul pantalonilor, sau a acelor costume din două piese, pantalon cu dungă și sacou, eventual cravată, foarte populare în rândul muierilor de carieră, sau a acelora care activează în mediul politic(vezi Mona Muscă, Monica Macovei sau Lavinia Șandru, mai puțin cravata a cărei semnificație falică e probabil prea stridentă). Adică, de când n-ați mai văzut o rochie, și nu numai în Parlament? Practic femeia nu mai poartă fustă decât ca să-și arate cracii. Ocupând în societate o nișă socială masculină, se comportă precum un bărbat, se îmbracă precum un bărbat, se excită ca un bărbat, păstrând o cantitate apreciabilă de investire libidinală la nivelul organului clitoridian, reminiscența peniană a femeii. Iar de pe această poziție dominantă, activă, masculină, impune bărbatului efeminarea, dictându-i asumarea responsabilităților casnice și materne. Concediul de paternitate e o disimulare a instinctelor materne cu care e însărcinat bărbatul. Inversiune sexuală ca normă socială. Nu întâmplător homosexualitatea e perversiunea care se pandemizează în cadrul populației occidentale. Iar dincolo de această emasculare mai e o poliță plătită bărbatului, unul anume sau în general, care e abandonat pentru altul, sau alții, dezinvestit, degradat de poliandria femelei, fie ea reală ori simulată. Într-o ediție viitoare din ciclul „Am aflat ce vrea femeia. Vrea să fie bărbat” vom discuta despre „ce dracu’ fac muierile la Gay Parade”. THA-THA |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate