Nu m-am gândit că voi termina cartea cu un eseu despre Logan, deși existența familiei mele se bazează pe evoluția lui și a fabricii care l-a creat. Soțul meu face parte din marea echipă Dacia... de trei decenii!
Dacă dau timpul înapoi, mă văd într-o Dacia albastră ca cerul, condusă de fratele meu. Eram un copil fascinat de magia volanului! Aveam febra automobilului!
Acum... nu cred că aș mai avea putere să ating volanul unei mașini - anii m-au schimbat! Sunt prea visătoare, dar asta este salvarea mea în haosul prin care trec!
Azi... trebuie să înțeleg atâtea lucruri, trebuie să aleg atâtea lucruri! Mă simt, din ce în ce mai mult, un om care atinge cerul! Îl iubesc atât de mult pe Dumnezeu, încât realizez că din cauza asta nu îmbătrânesc! Sunt fericită! Când un copil mă privește cu ochi dumnezeiești, când un anotimp mă întâmpină cu peisaje dumnezeiești...
Printre lucrurile pe care nu le înțeleg... stă și mania preoților de a avea cele mai bune mașini străine, argintii! Preoți în OZN-uri, cine a mai văzut?
Mă uitam astăzi, când ieșeam din biserică, cât de grăbit a trecut un preot... pe lângă mine! Și-a parcat mașina chiar lângă biserică, vorbind la telefonul mobil! Am simțit nevoia să mă pocnesc peste ochi! Să nu mai văd! Oare câte lacrimi varsă sfinții, pictați pe pereții bisericii, când falsul începe să dea povețe oamenilor? Oare câte lacrimi varsă Dumnezeul, pictat pe cupola bisericii, când falsul Îi pronunță numele?
Și mă gândesc, simplu. Unde vrea să ajungă preotul ipocrit? Precis, vrea să ajungă mai repede la Dumnezeu!
Și îmi bate inima, simplu, românesc. Tare mult aș vrea un Logan... L-aș iubi! Pentru că știu că e făcut de atâția români, simpli! L-aș iubi! Pentru că înseamnă o parte din România, simplă!

12 octombrie 2007, 20:09
Doimea materiei, Carminis, 2007