Amintirea este cea mai frumoasa floare culeasa de pe mormantul unei iubiri pierdute...

Cand iubesti fara sa fii iubit ramai doar cu o amintire.In clipele de melancolie,privesti cu ochii inecati de lacrimi amare,poate chiar cu regrete la cei fericiti.Un pumnal iti strabate inima sfasiata deja.
Acea iubire nu o vei uita nicicand in al sau intuneric pamantul te va lua.Clipe dulci se scurg ca veacuri.Timpul trece,trece...singuratatea si suferinta devin poveri din ce in ce mai grele pentru umerii tai raniti de loviturile destinului.
De aceea sunt clipe in viata in care ingenunchezi sub povara unor dureri pe care crezi ca nu le poti suporta.Seara,cu lacrimi in ochi,privesc la stele,si mi se pare ca zaresc acel chip...un fior de gheata ma cuprinde si blestem acea amintire,care este precum spinii unui trandafir deja uscat..
Nu stiu de unde gasesc forta,curajul sa mai am sperante desarte.Oare Dumnezeu isi va aminti de durerea mea?poate da,poate nu...Destinul este acoperit cu o umbra de mister.Fiecare om are in adancul sufletului o taina nestiuta de nimeni,o dorinta ascunsa.
In incercarea mea de a va spune voua,tuturor,ca cel mai mare pacat nu este nici crima,nici furtul ci DEZNADEJEA!Astfel uit de propriul meu necaz si mai sper.
Am inteles ca dragostea poate supravietui atat de magnific "pe ger si vant",indiferent de opozitia celorlalti.Dragostea e un mister pe care nimeni nu l-a explicat si nici nu va putea s-o faca vreodata.Sufletul meu este un lacas al furtunii,al amintirilor demult ingropate si a caror cenusa tu a risipit-o in marea vietii.
Eu insami traiesc misterul vietii mele precum voi toti....