1.Atunci când primești lumina unui spirit divin și o dăruiești în doze măsurate de optimism, în mintea răvășită de credințe iluzorii se deschide un rai artificial, unde întunericul se așează în straturi de materie moartă la marginea fericirii.

2.Boala este o suferință neacceptată de o voință măcinată de neîncrederea în posibilitatea de a trăi lucid o realitate halucinantă, pe când sănătatea preface durerea reală într-o senzație aparentă a insuportabilității existențiale și asimilează pozitivitatea în ipostazele ei benefice.

3.Dacă cineva mă acuză că nu am voința de a-mi suporta slăbiciunile, îmi fac din dialectica gândurilor gnomice o armă cu care îi distrug scutul raționamentelor personale.

4.Îmi imaginez viitorul ca un fir incandescent legat indestructibil de un prezent aleatoriu și problematic, care arde impuritățile lumii actuale.

5.Ura percepută ca o senzație inefabilă, echivocă și impersonală, descătușează în omul mic o epidemie de instincte bolnave ce-i bulversează luciditatea, pe când iubirea își ia din libertatea pasiunilor sursa perenă justificând altruismul.

6.Vorbesc cu omul mort plimbându-se prin sine, îi dau sfaturi despre cum să supraviețuiască simulacrului morții, iar el, în schimb, îmi cere ritos și cinic să-l scot la suprafață, pentru a vedea viața.

7.Omul responsabil pe acțiunile sale își motivează fiecare gând pozitiv și-l învăluie într-o aură a imanenței, încercând să-l materializeze în faptă, ca o teleportare a materiei pe fundalul realității.

8.Iresponsabilitatea provine dintr-o incoerență a intelectului, dintr-o luptă pierdută cu entitățile coerente ce veghează destinul logic al omului privit ca ansamblu unitar de trăiri, simțiri și percepții.

9.Lenea poleită cu studiu este o hărnicie a spiritului huzurind în inactivitate.

10.Utopiile, dacă sunt nimbate cu adevăruri incredibile, au forța de a crea idealuri ascendente și credibile.