Nicolae Ginghină – un poet al notelor
(Do de sus)

Poetul nostru încearcă un joc de șah hazardat, dedicat unei „lumi cu nebuni puțini”… „Mara” este o figură de intertextualitate neașteptată în acest context (persoană cunoscută prin cumsecădenia ei), fără a strica însă geometria drastică a unei poezii demne de luat în seamă. „Respectul pentru rege” impune o lume egocentrică, autonomă, fără concesii. Lămurită asupra armoniei lumii,seara își „lasă orașul peste ochi”. În acest context iluzoriu, nebuniii devin lacrimi, spălând obrazul serii.
Orașul este, dealtfel, un loc care adună toate razele lumii: „Frații și surorile se adună la un loc”. Altarul Prutului ne vorbește despre măreția stinsă a Moldovei, această Doamnă cu văluri de umbră peste față, acoperită de istorie. Nostalgiile ard toate convingerile și le transformă în realitate: „Viața țesută din păreri trecătoare” sretrage pe un front anonim. Poezia de dragoste induce o vagă părere de teamă pentru tot ce va să se întâmple: „mă vei împușca o dată”…
Iubita are o privire grea, de leoaică rănită: „în cimitirul din privirea ta”. Metaforele sunt parcă ivite din neant, și privesc spre un infinit mărunt și neisprăvit: „cu strofa ochirii ușor înclinată spre țintă”. Deziluzia împrimăvărează întreaga natură: „Stăm lângă un copac / Pentru că nu mai avem alți prieteni”…