În fiecare sâmbată, pe situl http://www.tv5.org/TV5Site/7-jours/ e afișat un dosar pedagogic ce reia 3 secvențe din jurnalul televizat săptămanal. Secvențele sunt însoțite de exerciții și fișe de activități. Cum ideea de-a învăța franceza pornind de la evenimentele majore ale actualității mondiale mi s-a părut provocatoare și cum instrumentul de lucru propus era pe cât de fin pe atât de riguros, am decis să-l folosec la clasă, dar mai ales să-i îndrum pe elevi în a se folosi de el în mod autonom. Așa se face că într-una din zile o elevă mă întreabă pe messenger dacă am văzut reportajul despre intrarea României și Bulgariei în UE, și înainte să apuc să-i răspund adaugă : « E groaznic ! ». Personal, trăisem cu acest reportaj un șoc à répétion. Și aceasta deoarece, după ce l-am văzut la jurnal, l-am regăsit printre cele 3 secvențe din dosarul pedagogic. Unui sentiment de revoltă i-a urmat unul de contrarietate și în final de tristețe.
În aceeași zi, am fost contactată de eleva mea pentru a doua oară . De data aceasta, pentru a-mi face cunoscute textele pe care ea și un alt coleg de-al ei le-au trimis la redacția TV5Monde enseignants. Mi-a relatat cu această ocazie cum a luat legătura și cu alți colegi și chiar cu o tânără profesoară de franceză, care și ea a reacționat la acest reportaj. La scurt timp și mesajul meu era conceput și expediat.
Care era ideea reportajului care a provocat atâta tulburare? Că România și Bulgaria, deși ambele puțin dezvoltate în raport cu celelalte țări din Uniunea Europeană, nu sunt ambele, în egală măsură, pregătite pentru aderare. Argumetul avansat: un sat obscur din România, locuit de romi , văzut în comparație cu capitala Bulgariei.
Sensul demonstrației nu era greu de dedus.
Iată mesajele elevilor:

Bonjour,

Je m’appelle Anca, j’ai 17 ans et je suis Roumaine. Je viens de visionner votre reportage, de la rubrique Dossiers pédagogiques, sur l’entrée de la Roumanie et de la Bulgarie dans l’UE. Je pense que ce reportage peut manipuler le public, lui donner une fausse image de la Roumanie. On y présente, en antithèse, un des plus pauvres villages roumains et la capitale de la Bulgarie. Je ne veux pas dire que les villages pauvres ne sont pas une réalité roumaine, mais ce n’est pas quelque chose de représentatif et, puis, croyez-vous que les villages pauvres ont déserté la Bulagarie et que la Roumanie n’a pas de capitale ? Croyez-vous encore que les Bulgares sont les seuls à avoir « hissé »les drapeaux de l’Union ? En ce qui concerne les « Roumains » qui ont fait les frais de votre reportage, ils sont des roms , qui, si je me rappelle bien, représentent une minorité.

Merci de votre attention.


Dear TV5,

My name is Stefan and I'm from Romania. I viewed your news report concerning the entrance of Romania and Bulgaria in the EU, and I must say it is misleading in various ways.
First of all, it is unacceptable that you compare the poorest village in Romania to the capital city of Bulgaria. This is a way to create a bad image of Romanian people among European citizens. For example, you could have showed Bucharest or any other city. Besides, the Bulgarians are not the only ones who have trams, cars, and little EU flags stuck to their hats.
I believe it is your duty as reporters, according to your job's moral laws, not only to try and modify that news report, but also to apologize to the Romanian nation.
I am looking forward to your prompt reply to my message and my request to change your report.
Yours sincerely,
Stefan, Romania (a country that has a lot to lose from its EU integration, because people like you, with all my respect, make us feel like crap).



Și acum mesajul meu:

Chère « Rédaction »,

Si les médias traquent le sensationnel, on peut, en partie, le comprendre ; le sensationnel se suffit à lui-même. Mais présenter un village, qui n’est pas représentatif pour le village roumain, comme étant représentatif pour la Roumanie et, par la même occasion, présenter la capitale bulgare comme étant représentative pour toute la Bulgarie c’est non seulement faire preuve de manque de professionnalime mais aussi de mauvaise foi. Et comme si tout cela n’était pas suffisant, le reportage en question, je le retouve parmi ceux à travers lesquels j’enseigne le français à mes élèves. Est-ce-qu’on peut apprendre une langue au mépris des contenus qu’elle véhicule ? Moi, je ne sais pas que dire à mes élèves.
J’ai beaucoup de respect pour l’équipe d’enseignants qui prépare ces dossiers ; elle fait un travail vraiment utile. Mais un sujet d’actualité, comme l’entrée de la Bulgarie et de la Roumanie dans L’UE ne justifie pas un ton « révolu ». Le choix des reportages à traiter devrait être plus responsable.

Dolcu Emilia
Professeur de langue française

Și răspunsul pe care l-am primit :

Chère Madame,

Merci de vos commentaires sur le reportage concernant l’entrée de la Roumanie et de la Bulgarie dans l’Union européenne.

Nous sommes d’accord pour dire que le parti pris du journaliste de montrer un village très pauvre comme représentation de la Roumanie n'était ni juste ni bien venu. Je crois personnellement que l’entrée de ces deux pays est une fête et aurait dû être montrée comme l’événement positif que c’est.
Toutefois, vous aurez pu remarquer que cette vision fausse de la Roumanie a fait l'objet d'un traitement spécifique dans les fiches pour la classe afin de permettre aux élèves de porter un regard critique sur le reportage en comparant l’image qui y est donnée à celle renvoyée par la Cité du monde : Bucarest.
La vision d'un pays par les journalistes d'un autre pays semble parfois injuste et est souvent extrêmement réductrice, mais elle prête alors à discussions et controverses utiles pour l'expression de vos élèves et le développement de leur sens critique vis-à-vis des médias.

Le dispositif 7 jours sur la planète nécessite de notre rédaction et nos équipes pédagogiques des décisions délicates dans un temps très limité.
Le choix, par nos pédagogues, des 3 séquences d’un dossier se fait le lundi et le mardi qui précédent la diffusion de l'émission. Ce choix étant à faire sur une sélection réduite (4 ou 5 sujets proposés par nos journalistes), ils sont parfois obligé de choisir des reportages sur lesquels ils ont des réticences.
La rédaction de TV5MONDE est seule juge quant au choix des sujets utilisés dans l'émission et nous ne pouvons pas influencer leur décision. Elle s'est d’ailleurs retrouvé -elle aussi- devant un dilemme, car le reportage en question était le seul parmi nos chaînes partenaires à présenter les deux pays en même temps.

TV5MONDE met régulièrement la Roumanie à l'honneur, à l'antenne et sur notre site, comme ce fut le cas pour le Sommet de la francophonie, avec de nombreuses émissions et une page dédiées (http://www.tv5.org/francophonie). Je pourrais également citer les vidéos « Les Belles Étrangères » sur les écrivaines roumaines.
Il me semble qu’il faut donc prendre ce reportage comme une anicroche malheureuse dans une représentation positive et intègre de votre pays.

N'hésitez pas à revenir vers nous pour tout suggestion ou commentaire que vous jugeriez utile.

Vous remerciant à nouveau de l'intérêt que vous portez à la démarche Apprendre et enseigner avec TV5MONDE et à 7 jours sur la planète, je vous prie de recevoir, chère Madame, nos sentiments les meilleurs et vous souhaite une très bonne année 2007 à vous, vos élèves et vos proches.

Cordialement,

Jérôme Carujo

De ce n-am reacționat înainte de-a fi fost contactată de eleva mea ? Poate pentru c-am obosit luptând cu mentalitatea după care alții, și nu noi, sunt răspunzatori pentru imaginea pe care lumea o are despre noi. Știam, desigur, că acesta era doar un reflex de apărare conjugat obscur cu sentimentul că nu ne puteam reconstrui peste noapte. Știam însă în același timp că un mental european era pentru noi o condiție de supraviețuire. Ori tocmai când ne pregăteam să ancorăm la țărmul Uniunii, reportajul în discuție ne ieșea în întâmpinare ca o fantomă a trecutului. Al unui trecut pe care-l regăseam de data aceasta la alții. Și nu la oricare alții, ci la cei de care voiam să fim acceptați. Aveam de ce sa fiu contrariată și tristă !
De ce am reacționat până la urmă ? Am considerat că tresărirea de demnitate a acestor tineri trebuia consolidată. Și aceasta cu atât mai mult cu cât faptul de a lua atitudine nu ne definește ! Prin urmare, nu am reacționat atât împotriva a ceva cât pentru ceva. Și în acest sens reacția mea era inedită chiar și pentru mine.

Vreau să las să se înțeleagă prin faptul relatat că patriotismul e încă de actualitate ? Poate că da, dar să începem prin a vedea dacă împărtășim aceeași accepție a patriotismului.
Pentru mine, locul natal e mai important decât oricare alt loc din țară. Þara în care m-am născut e mai importantă decât oricare altă țară din lume. Destinul continentului pe care se găsește această tară mă tulbură mai mult decât cel al altora. Viitorul Terrei mă preocupă mai mult decât cel al altor planete. La fel, evoluția Căii Lactee, mai mult decât cea a altor galaxii.
După cum vedeți, din aproape în aproape, îmi pasă de tot, dar nu de tot în aceeași măsură. Astfel, de țara mea îmi pasă mai mult decât de alte țări, dar nu mai mult decât de planeta noastră. Și nici mai puțin, pentru simplul fapt că, situate la scări diferite, țara mea și planeta noastră nu sunt comparabile.
Să spunem acum că mă stabilesc pentru o vreme în Anglia. Se mai poate spune că țin mai mult la țara mea decât la o altă țară, Anglia în cazul de față?
Se poate spune, desigur, că țin la Anglia dacă mă realizez sau am sentimentul că mă voi realiza în această țară. În Anglia mă realizez însă eu cea care sunt originară din Romania, și deci eu ca român, ceea ce înseamnă că mă definesc prin țara de origine și că Romania, în acest sens, nu e comparabilă cu o altă țară.
Să spunem că după Anglia mă stabilesc pentru un timp în Canada. Se poate spune că țin mai mult la Anglia decât la Canada sau invers. În Canada mă aflu eu cea care am fost în Anglia și ca atare lumea din Canada o voi vedea prin prisma celei din Anglia Se poate spune deci că cele doua țări sunt pentru mine comparabile. E adevărat pe de alta parte că și lumea din Anglia am văzut-o prin prisma celei din Romania, numai că n-am văzut-o eu cea care am fost în România ci eu cea care sunt și continui să fiu originară din Romania. Ori tocmai această diferență face ca în oricare țară din lume să mă realizez ca român. Sau să nu mă realizez. Dar tot ca roman. Legătura dintre locurile prin care trec și care alcătuiesc parcursul vieții mele se face prin locul de origine.
Să mai presupunem că am o soră și că ea a rămas în România. Care sunt sentimentele ei față de Canada ?
Dacă sora mea ține la mine, se va simți atașată de Canada, iar dacă are resentimente față de mine, le va transfera și asupra Canadei. De unde rezultă că sentimentele ei față de Canada nu depind de ea sau de mine ci de relația ei cu mine. Evident, sora mea poate cunoaște Canada și prin alte persoane. Determinant însă, în atașamentul ei față de Canada, e gradul de rudenie cu aceste persoane, în sensul că acesta induce sentimentele cele mai durabile. În așa măsură încât, dacă toate rudele surorii mele ar emigra în Canada, Canada nu numai c-ar deveni pentru ea o a doua patrie, dar în țara de origine ea s-ar simți oarecum pe pământ străin.
Să mai presupunem că eu am întemeiat în Canada o familie și că am adus pe lume un copil. Peste ani, acest copil va dori să cunoască România. De ce ? Evident, nu pentru România, ci pentru că România e țara familiei din care descinde.
Familia de origine e la fel de importantă ca locul de origine, în sensul că nu ne regăsim pe noi decât prin ambele. Ori, non coincidență dintre locul de origine și cel al familei din care ne tragem relativizează sentimentul de apartenență la țara de origine.
Să vedem acum de ce am plecat din Romania. Din motivul din care se pleacă în general dintr-o țară : pentru că grija zilei de mâine devine mai mare decât aceea de a-ți face un viitor. Ce înseamnă aceasta ? Că viitorul unui individ e mediat de relațiile sale cu membrii grupului din care face parte,că relațiile dintre membrii grupului sunt mediate de relațiile dintre grupuri, că relatiile dintre grupuri sunt mediate de relațiile cu instituțiile de stat, care sunt mediate de relațiile dintre instituții s.a.m.d. Dacă aceste relații sunt denaturate de o putere ostilă, grija zilei de mâine devine din aproape în aproape mai mare decât aceea de a-ți face un viitor.
Se spune că pentru a te realiza e suficient să vrei să te realizezi. Problema e însă că tocmai această voință nu depinde de tine ci de relația dintre tine si mediul în care trăiești , mai exact, de gradul de compatibiliate cu mediul. Pot deci spune c-am plecat din România în căutarea unui mediu compatibil. Unii ar putea numi aceasta o formă de dezertare. Cum nu făceam însă parte din cercul, fie el și îndepărtat al puterii, nu văd însă ce-aș fi putut face în țară. Să traiesc de azi pe miine, ceea ce ar fi fost tot o formă de dezertare, sau să mă opun puterii, fie prin mici jertfe de sine, care m-ar fi umilit material și până la urmă și moral, fie prin jertfa supremă , cea a vieții.
Avem aici de-a face cu cele doua forme de eroism care sunt la temelia oricărei națiuni, cel cotidian și eroismul pur și simplu, cel care prin definiție e rar. Dar oare nu există și o a treia formă de eroism, cel al întreprinzătorilor, al celor care nu ezită să ia totul de la capăt ? O țară nu se clădeste numai din interior ci și din exterior, în relațiile cu alte țări, și în acest sens românii din diaspora au avut și au un rol important de jucat în destinul propriei lor țări. Arjun Appadurai in studiul « Le patriotisme et son avenir » vorbește chiar de lumea actuală ca de o lume postnațională în care teritoriile închise ar ceda locul rețelelor diasporice, națiunile transnațiunilor și patriotismul însuși ar deveni contextual si mobil. La lutte pour une nation composite, dit-il, peut être le premier d’une série de nouveaux patriotismes dans lesquels les autres pourraient être le combats pour les retraités, les chômeurs, les handicapés etc. Certains d’entre nous peuvent vouloir continuer à vivre et mourir pour l’Etat-Nation. Mais beaucoup de ces nouvelles souverainetés seront par définition postnationales.
Iddea noastră e că patriotismul nu poate fi conceput în afara realizării de sine pentru simplul fapt că pentru ceilalți, fiecare din noi face parte din mediu, din acest mediu cu care ceilalți caută compatibilitati pentru a se realiza. Ori nu e stimulant să interacționezi cu oameni care o duc de azi pe mâine. E adevarat însă că acești oameni o duc de azi pe mâine și pentru că sunt alții care recurg la orice mijloace pentru a se realiza. Deci la ideea de patriotism , pe lângă realizarea de sine trebuie adăugate mijloacele prin care te realizezi. Nu poate fi deci ridicat la rang de cetățean de onoare cel care se realizează prin orice mijloace tocmai pentru că până la onoare el nu e cetățean. În ce privește jertfa de sine, în momentele de criză, ea poate fi asociată ideii de patriotism pentru că ea duce la asanarea mediului, necesară realizarii de sine. Dar ca și în cazul realizarii de sine, trebuie deosebit între jerta de sine, care presupune că viața e o valoare, și jertfirea celuilalt care presupune contrariul, și care e o practică curentă în războaie, teroriste sau nu.
Jertfă de sine trebuie considerat însă și eroismul cotidian și cel al întreprinzătorului, cel care înfruntă necunoscutul, și care pentru viitorul lui și alor săi își aruncă în joc trecutul, și prezentul.
Dar să ne mai întoarcem o dată la reacția celor 2 elevi.
După cum spus, noi românii avem în general două tipuri de reacții, una umilă și alta vindicativă, ambele expresia unui complex de inferioritate, de altfel explicabil ; suntem un popor european, dar un popor european abia întors din exil și care-și caută încă reperele în noul spațiu. Ori, în cazul celor 2 elevi, în ciuda unei ușoare doze de stângăcie și agresivitate, avem de-a face cu 2 manifestări de demnitate, în sensul că cei doi elevi nu fac numai să-și clameaze indignarea, dar și-o și asumă. E un caz tipic de eroism cotidian, și un semn bun pentru noi toți.


În încheiere, vom relua principalele argumente în favoarea necesității de-a contextualiza patriotismul.
- Dacă m-am născut în Romania, dacă am plecat apoi în Anglia și dacă locuiesc acum în Canada, voi spune că în Canada sunt eu cea care am fost în Anglia și care sunt originară din Romania. Nu pot spune, atâta timp cât sunt prezentă într-un loc de pe Terra, că am fost originară din România.
În orice loc de pe Terra eu sunt originară din România, sunt român.
- În alta țară decât România, înainte de-a fi privită prin mine însămi , sunt privită prin țara din care provin. În țara de origine, înainte de-a fi privită prin mine însămi sunt privit prin familia din care descind.
- Dacă în altă țară sunt privit prin țara de origine și în țara de origine, prin familia din care descind, în ambele, realizarea de sine sfârșește prin a fi referința majoră.
- Pentru a mă realiza e suficient să vreau să mă realizez. Voința de-a mă realiza nu depinde însă numai de mine ci și de mediul în care trăiesc. Mai exact, cu cât compatibilitatea mea cu mediul e mai mare cu atât voința mea de-a mă realiza e mai puternică și șansele mele de realizare mai mari. Ori, dacă realizarea de sine e o referință majoră și dacă, pe de altă parte, voința de-a mă realiza depinde nu numai de mine ci și de mediu, e legitim să caut un mediu favorabil pentru a mă realiza. Și în acest caz, țara de origine nu mai reprezintă o referință absolută. Este de altfel ceea ce se întâmplă, la altă scară, cu cei originari de la țară care se stabilesc la oraș, dar și cu citadinii care-și caută împlinirea în mediul rural. Este ceea ce, în ultimă instanță face tolerabile prețurile alocate cercetării spațiului cosmic : găsirea unui mediu favorabil vieții în cazul în care Terra, planeta noastră de origine, supraexploatată, devine o gazdă inospitalieră.
- Pentru ceilalți, pe de alta parte, eu însămi fac parte din mediu, sunt un factor de mediu, ceea ce înseamnă că, dacă nu mă realizez , eu nu sunt pentru ei un mediu favorabil după cum nu sunt un mediu favorabil nici dacă mă realizez prin orice mijloace, deoarece și într-un caz și în altul, contribui la degraderea mediului comun, natural și social.
Eu sunt dimpotrivă un mediu favorabil pentru ceilalți, dacă mă realizez și dacă realizarea mea e rezultatul dăruirii de sine. Dăruirea, în vremuri vitrege, poate deveni jertfă de sine în sensul că, deși ea contribuie la asanarea vietii comunitații, mie, ca individ, îmi poate compromite poziția sociala și implicit materială sau, deși ajută la supraviețuirea comunitatii, poate duce la dispariția mea ca individ biologic.
- Dacă mă realizez în altă tară, mediul favorabil realizarii mele îl datorez și oamenilor din acea țară. Realizarea mea, pe de altă parte, e favorabilă atât acestor acestor oameni cât și familiei mele cu care am relațiile cele mai frecvente și mai ales cele mai durabile. De altfel, în această alta țară, m-am dus fie pentru a-mi aduce după un timp și familia fie pentru a reveni eu însami în mijocul ei. Și aceasta deoarece prin familia mea mă definesc la fel de mult ca prin țara din care provin. E posibil, e adevărat, ca unul din părinții mei sa fie originar din Suedia sau ca unul să fie originar din Suedia și celălalt din Italia, caz in care Suedia si Italia sunt pentru mine mai mult decât niste țări oarecare. La fel, nu mai sunt niste țări oarecare Anglia și Canada în care m-am dus, pentru mai multă sau mai puțină vreme, pentru a mă realiza.
Astfel realizarea de sine mediază relația dintre tine și mediu, pe când familia ta mediaza relația dintre mediul de origine și alte medii.
Parcursul unui individ ca rezultat al acestor medieri e comun cu cel al altor indivizi Dar cum el începe într-un anumit loc și într-un anumit moment și cum combinația dintre un loc anume și un moment anume e de fiecare dată unică, parcursul lui e diferit de cel al altor indivizi, și deci unic. Ori , acest parcurs comun cu cel al altor indivizi și,în același timp, diferit , fără a anula apartenența la o anumită țară, relativizează această apartenență. Și deci și sentimentul corespunzator, care pe cât e de actual pe atât trebuie actualizat de fiecare dată, și deci contextualizat.