Să ne fim stăpâni!




În mine stăruie de ani de zile o întrebare, sau mai degrabă o durere. În locuri cu un teren stâncos sau chiar în zone deșertice, oamenii au dezvoltat mari culturi și civilizații. Așa s-a întâmplat și se întâmplă cu zona popoarelor semitice (biblicele popoare ale filistinilor, cananienilor și urmașii lor, evreii), sau cu Elada (Grecia, țara lui Helios-soarele). Da soarele, izvorul luminii fizice poate fi și al celei divine, pentru cel ce o caută. Grecii au căutat-o cu stăruință și o caută și azi; astfel țara lor are un PIB (produs intern brut) de 12.110 $ pe locuitor, față de 1.470 $/loc. al nostru (după Enciclopedia statelor, ed.2003). Noi ne lăudăm în dreapta și stânga ce pământ binecuvântat avem. Trăim mitul, nu realitatea Grădinii Raiului. Unii dintre noi vorbesc cu aroganță și dispreț despre balcanism, fără să observe că turcii au PIB-ul de 2.900 $/loc. (deci dublu față de noi), și nu m-aș mira ca în ultimele statistici și alții să ne fi depășit.


Cu bocete și fumuri vom culege doar fum. Cu mistificări sau erori sistematice, aflate în contradicție cu realitățile vremurilor noastre, ne micșorăm încrederea în noi și în șansele noastre. Spre exemplu, într-o emisiune despre istoria cuvintelor românești un academician povestește cum odată de mult, prin secolul al VI-lea, slavii au ajuns în sudul Dunării și „au avut relații cu populația latinizată căreia i-a dat cuvintele jupân, stăpân, stână și smântână.” Apoi, explică el, „intrarea” în limba română a fost făcută prin latină - care a preluat aceste cuvinte slave; știm însă că retragerea Aureliană a romanilor s-a făcut cu trei secole inaintea apariției slavilor ( n.n). Dacă deschidem un dicționar latin găsim următoarele: jupân=herus, dominus, stăpân=dominus, herus, stână=ovile și smântână= lactis flos.



Cu ani în urmă, când era la „modă” războiul din Afganistan, mi-am pus problema terminației „stan”. Așa se face că am găsit în sanscrită sthanas, care înseamnă limită, graniță și sthavara=fixat; noi azi spunem stavilă (cuvânt pe care autorii DEX-ului îl consideră din slavă). În franceză există stable=stabil, iar consoana B în unele limbi europene se pronunță V; astfel franțuzescul stable devine stavle (apropiat de stavilă), iar rotacimul L-R apropie stavira de sthavara. Tot în această limbă sanscrită (veche de cel puțin șase-opt mii de ani) se găsesc cuvintele sthiram=permanent, sthiti=situație, pozițe, așezare și SAT=existență, realitate. Azi în limbile europene s-au dezvoltat cuvinte ca stabil, stare, statuie, standard, stativ ș.a.m.d. Toți termenii au la bază ideia de imobilitate, de a sta. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii și-au marcat teritoriul și locurile sfinte; o astfel de informație avem din Vechiul Testament, unde se punea o piatră sau o grămadă de pietre ca semn al unui eveniment. La fel era în Franța, Anglia, România, până departe spre Caucaz. În vechile epopei vedice se menționează un drum al Zeilor (descris și de Dimitrie Cantemir); toate blocurile de piatră care marchează acest drum sunt adevărate stânci (termen cu etimologie necunoscută pentru autorii DEX-ului).



Ne-am născut în Carpați și în milioanele de ani (din paleolitic) în care am trăit aici, n-am avut timp să înțelegem că stânca stă precum stâna în munte, vara. Și astfel, dacă etimologii noștri n-au găsit la vecini corespondențe pentru stâncă și stână, au decretat că acestea au etimologie necunoscută, în loc să concluzioneze că sunt autohtone, și nu ne-au picat din cer.



STÃ-PÂN este cel care stă fie pe, fie până la o limită în timp sau spațiu. Noi putem fi stăpânii noștri, răspunzători pentru faptele noastre atât cât stăm pe pământ.



Stan (pe care DEX-ul îl ignoră) are sensul și de război de țesut, îndelednicire veche (țesutul este menționat încă de acum trei mii de ani de către Homer atunci când vorbește de Penelopa, dar și în orientul persan unde s-au țesut vestitele covoare). Iată de ce terminația stan, pentru țări ca Pachistan, Afganistan, nu înseamnă doar limita ocupată de aceste popoare, ci și stabilitatea de stâncă, imobilă, ca și relativa imobilitate a femeilor lângă războiul de țesut. Stâna este un spațiu îngrădit pe munte, unde ciobanii își adună turma seara și unde se face brânza, și se adună smântâna care „stă” deasupra laptelui (unii îi spun spumă, iar framcezii „crème” - ambii termeni conțim consoana „m” ca și smântâna). În greacă (și grecii au fost păstori și în antichitate) stâna este stane, și sunt ferm convinsă că nu i-au așteptat pe slavi și latini ca să-și adune turmele în stanele lor.



Cred că este timpul să devenim stăpânii gândurilor, faptelor și limbii noastre, și să nu-i mai lăsăm pe alții să ne inventeze „basme” despre limbă și neam. Iată că dovezile din izvoarele marilor și vechilor civilizații, hindusă și elenă, nu numai că ne ajută să înțelegem aparteneța noastră la limbile indoeuropene, dar ne demonstrează și vechimea (care ne apropie de sanscrita vorbită de arienii lui Rama pe la 6000 îHr. sau chiar 8000îHr. când se presupune că au migrat spre actuala Indie). Să ne fim stăpâni! Să fim oameni liberi și responsabili față de noi și față de semenii noștri.