O data demult,am fost fericita ...poate ca nu aveam papilele olfactive destul de dezvoltate pentru a simti putrezeala vietii, partea buna a lucrurilor negre nu o mai vad...in jur e doar negru,si in zilele bune alterneaza cu gri…mi-e dor, copil fiind, sa nu stiu ce inseamna aia responsabilitate, dezamagire, esec, as vrea sa dau timpul inapoi sa nu stiu cum e sa fii mintit,parasit, calcat in picioare...as vrea, copil fiind, sa visez cu ochii deschisi la cupluri a caror dragoste dureaza chiar si dupa moarte…as vrea sa nu stiu adevarul real si crud ca intr-o lume plina de orgolii si zeci de perdele, sentimente adevarate nu exista, doar actori de prima clasa...da. lumea e o scena si eu iau parte la o tragicomedie...nu,nu exista sentimente sau daca exista,daca chiar ai marele “noroc”sa-ti intalnesti jumatatea sufletul pereche, persoana care stie ce ai de gand sa spui inainte ca sa o faci..atunci soarta, destinul sau alti factori fac din aceasta poveste o poezie de eminescu in care protagonistii idilei nu au sansa sa-si implineasca iubirea decat prin gand, vis...imaginatia iti face viata mai interesanta, mai plina…tragic nu? Si totusi poate asta e singura solutie pentru a pastra iubirea pura…de ce nu sunt scrise carti despre doua jumatati care se casatoresc si despre problemele ce apar cand ea, privindu-se in oglinda, amprenta timpului s-a pus pe al ei corp ...si astfel ea se simte urata, nedemna de sotul ei, care a ramas neschimbat in ochii ei...asa ca se retrage in cochilia ei ..Si el, dornic sa-si satisfaca dorintele tipice sau poate jignit de izolarea sotiei, simtindu-se parasit, isi cauta alinarea in patul alteia...de ce nu exista carti care sa descrie viata a doi oameni perfecti unul pentru celalalt si cum iubirea lor, umbrita de neajunsurile finanaciare ii impinge la cearta, la gesturi si cuvinte necugetate , care acumulate ii despart intr-un final?
De ce in filme totul e atat de perfect…copii vin planificatie. E trist sa traiesti mandru de tine, si sa te trezesti ca ai fost o greseala, venirea ta pe lume nu era defapt planificata...de ce nimeni nu descrie latura aceasta a vietii, pe care toata lumea o cunoaste in cantitati diferite, mai mult sau mai putin? de ce? toata lumea stie, dar nimeni nu vorbeste...de ce? pentru ca oamenilor le place sa traiasca in utopie, dulce deziluzie…visuri marete si iluzii inecate in plansete sau alcool Ssperanta e ceea ce ne face sa mergem mai departe, dar din cauza ei avem mereu socuri, surpriza de a ateriza pe pamant, de a cadea din palatul din sticla construit cu atata sarguinta, dar cu ajutorul sperantei il cladim din nou Castelul meu s-a prabusit dar am speranta ca imi voi construi altul; macar voi incerca. Poate nu va fi castel..si daca voi reusi, va fi cu totul si cu totul alt castel…