Trecând mai ieri pe lângă terasa plasticată a unui respectabil local botoșănean, am observat o reclamă scrisă cu carioca ce invita clienții la specialitatea casei și anume “Pizza țărănească”. Ușor deranjat de “țațofonia” rezultată din asocierea celor două cuvinte, mi-am continuat drumul întrebându-mă dacă celebrul aliment meridional a reușit să penetreze în așa măsură viețile noastre culinare, astfel încât să ajungă să cucerească un loc în cartea de rețete tradiționale a bucatelor românești. Am încercat apoi să mi-o imaginez pe bunica mea, scoțând cu lopata mare din cuptorul încins, o pizza imensă, încărcată cu ingrediente eco și mi-am dat seama că asocierea celor două cuvinte, “pizza” și “țărănească” este într-adevăr nefericită.
Satul românesc a trecut în ultimii șaptezeci de ani prin încercări cumplite, fiind adeseori în pragul desființării spațiale și spirituale iar despre “renaștere” s-a vorbit mult și prea adesea în sforăitoare discursuri politice. În ultimul timp observăm renăscând tradiția la terase agroturistice împodobite cu ștergare, blide din lut, căruțe lăcuite și fiare vechi de călcat. Este adevărat că festivalurile de folclor, târgurile tradiționale, agroturismul reprezintă canale prin care viața în mediul rural poate fi revigorată, iar activitățile economice desfășurate în acest registru alimentează capitalul de care satul are nevoie pentru a se relansa, dar recontrucția satului românesc nu poate fi făcută pe o fundație șubredă și cred că tocmai cu reconstruirea acestei fundații ar trebui început: PÃMÂNTUL.
Pământul nostru suferă de pustiire și delăsare. Secătuit de vlagă de-a lungul secolelor de exploatare, dezgolit de păduri, în prea multe locuri pământul zace pe râpe alunecătoare, abandonat de moștenitorii plecați în pribegie. Cântărit prea mult în balanța îndoielnică a funciarității și privit prea rar prin prisma rațiunii ecologice, pământul și-a pierdut în conștiința publică adevărata valoare de fundament fizic și spiritual al lumii. Prin dispariția satului, dispar și legăturile noastre intime cu pământul, tocmai de aceea, nevoia de sat se justifică, iar satul românesc nu poate fi sănătos și continuu pe un pământ bolnav.
În acest context, împădurirea terenurilor degradate și nu numai a acestora, reprezintă una din cele mai la îndemână soluții pentru însănătoșirea pământului. Pădurea atenuează adversitățile climatice reducând fluctuațiile mari de temperatură, reduce poluarea prin înmagazinarea în lemn a carbonului atmosferic, reține praful, reduce viteza vântului, crește nivelul apei freatice și scade eroziunea solului, reface prin producerea humusului terenurile secătuite de exploatarea irațională. Cunoaștem că pentru echilibrul ecologic al unui teritoriu, este necesar ca o treime din acesta să fie acoperit cu păduri. Trebuie să înțelegem așadar că pentru a avea pășuni bune și ogoare roditoare, a treia parte din averea noastră funciară trebuie să fie acoperită de scutul verde al codrului.
În județul Botoșani, procentul suprafeței forestiere este cu puțin peste 10%. Avem de trei ori mai puțină pădure decât este nevoie și, din păcate, după decembrie 89, împărțirea pământului a reprezentat preocuparea noastră majoră față de această bogăție fundamentală. În ultimii ani, extinderea fondului forestier botoșănean s-a limitat la împădurirea terenurilor preluate de către Regia Națională a Pădurilor prin transfer de la Administrația Domeniilor Statului.
La momentul actual există cadrul legal (OG 81/1998) pentru finanțarea de la bugetul de stat a împăduririi terenurilor degradate și în județul Botoșani s-au identificat 880 ha pentru care deținătorii, în general consilii locale, și-au dat acceptul în vederea împăduririi. Din acestea, pentru 640 ha s-au întocmit studii de fezabilitate și proiecte tehnice, iar 330 ha urmează a se împăduri efectiv în toamna anului 2007. O extindere a terenurilor împădurite cu 330 ha reprezintă o creștere procentuală de 0,6 % a fondului forestier, destul de puțin în raport cu ritmul de împădurire necesar pentru o sporire suficientă a suprafeței acoperite cu pădure în județ. Totuși, acest proiect reprezintă cea mai mare campanie de împăduriri post decembristă și un început promițător pentru anii ce vor urma. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava (ITRSV), în calitate de autoritate contractantă, urmărește desfășurarea acțiunilor de împădurire efectuate de firmele de profil, astfel încât cheltuirea sumelor alocate de la bugetul de stat (peste 5 milioane RON) să asigure lucrări de calitate, conforme scopului propus.
Cu toate acestea, realizările momentului sunt modeste, și 800 sau 1000 ha de păduri înființate înseamnă foarte puțin. Botoșănenii trebuie să împădurească peste 20.000 de hectare, și pentru ca lucrul acesta să se realizeze în următorii 10 ani, este nevoie de un ritm de împădurire de minim 2000 hectare anual. Pragurile care trebuie trecute în realizarea acestui deziderat sunt numeroase, iar cel financiar nu este cel mai dificil. O piedică importantă o reprezintă mentalitățile învechite și comoditatea. Există încă concepția eronată că afectarea terenurilor agricole sau a pășunilor pentru împăduriri reprezintă o pierdere a capitalului agricol, uitându-se că de fapt pășunatul și agricultura extensivă țin de domeniul trecutului îndepărtat. Refuzul leneș de a gândi în perspectiva zecilor de ani și dorința unor venituri cât mai rapide și facile împiedică deasemeni deținătorii terenurilor (consilii locale sau persoane private) să opteze pentru împăduriri. Cu toate acestea, prin comisiile de identificare a terenurilor degradate nominalizate prin ordinul prefecturii, în perioada noiembrie 2007-februarie 2008 va continua acțiunea de identificare a terenurilor apte pentru împăduriri, acțiune la care sunt invitați să participe toți locuitorii județului.
Satul botoșănean are nevoie de însănătoșirea pământului, de gospodărirea lui eficientă și continuă, iar lucrul acesta nu se poate realiza fără creșterea semnificativă a procentului de împădurire al județului.
A încerca să revigorezi satul românesc prin “pizza țărănească”, festivaluri și agroturism la microunde, este ca și cum ai farda în culori vesele un bolnav de ficat. Aducându-i înapoi pădurile tăiate în ultimele secole, înseamnă a-i reda satului românesc sănătatea pământului, iar pe un pământ sănătos, cu siguranță vor exista și condițiile optime pentru desfășurarea festivalurilor , agroturismului, iar “pizza țărănească” poate nu ne va mai părea ceea ce este de fapt – un kitsch lamentabil.